Cu ani în urmă am fost chemat pentru un control la ANAF. Am luat toate documentele firmei în portbagaj, contabila de toartă și am așteptat răbdător să-mi vină rândul. Domnul inspector mi-a luat documentele la rând și după câteva minute m-a întrebat dacă am 1000 de lei la mine. N-aveam. Și a început o întreagă cavalcadă de acuzații și o scurtă demonstrație din care rezulta că dacă el vrea îmi închide firma. Mi-a rămas în minte expresia “pixul e la mine”, expresie cu care voia să-mi demonstreze că el e dumnezeul meu.

Cam asta era atitudinea ANAF-ul atunci, între timp lucrurile par a se fi îndreptat un pic, asta pentru că am mai evoluat ca societate și nu ne mai lăsăm călcați în picioare așa de ușor (eu unul nu mai permit asta), dar abuzuri din partea unora care au pixul la ei mai apar și cred că așa s-a întâmplat și în cazul Trustului Intact. Diferența majoră dintre noi, toți cei ce suportăm cu stoicism abuzurile celor cu pix, și Antene este că Antenele au pix. Au pix pentru că au o oarecare putere, dată de oamenii ce primesc informația de la ei fără să o verifice și de politicienii care-și transmit “declarațiile politice” prin intermediul Antenelor, și se comportă față de instituțiile statului din postura celui cu pix la el. Și uite așa au ajuns să se bată între ei cei cu pix.

În războiul ăsta apar și victime colaterale și cine e cea mai bună victimă dacă nu Dacian Cioloș? PSD-ul îl urăște, PNL-ul îl suportă, pentru că actualul guvern e un compromis la care au ajuns partidele politice la presiunea societății. L-ar da jos în secunda doi, dar memoria scurtă a politicienilor nu e chiar atât de scurtă încât să uite zecile de mii de oameni ce au mărșăluit pe străzile țării. Dar dacă nu-l poți da jos măcar să încerci să-l faci de râs, și uite așa președintele senatului, politicianul care se duce să inaugureze poduri hobanate fără să știe ce inaugurează, îl cheamă la ordin pe premier în fața Senatului, iar premierul vine, conștient că va fi linșat, dar e de datoria lui să o facă. Și a urmat un circ irelevant, un întreg delir ce a culminat cu inepțiile și jignirile senatorului Cristina Anghel, amenințări cu demisia, au vorbit politicieni ce se remarcă prin faptul că nu au putut fi urmăriți penal pentru că au fost salvați de colegii lor prin vot, au vorbit foști miniștri care s-au remarcat prin incopetență, ba chiar l-au acuzat pe Cioloș că nu a făcut lucruri ce trebuiau făcute de ei, l-au acuzat pe premier că nu a curățat sistemul de lepre politice, acele lepre politice ce au ajuns în funcție datorită abilităților extraordinare de lipi afișe în campaniile elecorale, au pus la îndoială decizii judecătorești, l-au acuzat pe Cioloș că nu-i confiscă casa lui Johannis etc etc etc. A fost un delir de câteva ore în care politicienii au profitat de transmisiunile în direct ca să șteargă cu premierul pe jos. Nici unul nu a luat apărarea Legii, nici unul nu a apărat justiția.

Din punctul meu de vedere Dacian Cioloș a fost fără reproș, a suportat cu stoicism invectivele și acuzațiile iar la final a răspuns civilizat, coerent și la obiect, la fel cum s-a adresat plenului și înainte de a primi în față flegmele politice. I-aș face o statuie, pe bune. Nu oricine ar fi rezistat și și-ar fi păstrat cumpăntul. Parlamentarii au reușit să coboare discursul politic la un nivel la care nu cred că a ajuns până acum și mi-e groază când mă gândesc că urmează alegeri parlamentare “pe liste”, iar pe liste vor fi tot ei.