Ionel Arsene a preluat cu scandal președenția CJ Neamț

de | 04/07/2016 | Fără categorie

Ionel Arsene a fost ales președinte al CJ Neamț cu 21 de voturi, la cea de-a treia încercare – reușită – de întrunire a executivului județean. Dacă întrunirea inițială a fost cu toți membrii aleși, cei 14 consilieri județeni ai PNL au părăsit sala de ședințe a CJ după ce a inceput votul pentru desemnarea noului președinte. Au fost două nominalizări: Ionel Arsene (PSD) și Florin Hopșa (PNL).

Nici nu au votat bine primii consilieri, că cei de la PNL au cerut reluarea procedurii, pe motiv de nerespectare a legii. ”Am văzut cum colegii de la PSD ieșeau cu buletinul de vot din cabina de vot și îl împătureau în fața doamnei Emilia Arcan, care este președinte al comisiei de validare. Am remarcat această situație și am solicitat respectarea legii; adică votul să fie secret, nu să fie arătat altor persoane. Cum acest lucru nu s-a întâmplat, am ales să părăsim sala. Nu vrem să fim părtași la încălcarea legii”, a spus Lucian Pelepco, consilier județean PNL.

Fără liberali în sală, CJ Neamț a ales vicepreședinții. Astfel, partidele mici care au format majoritatea cu PSD au primit și răsplata: Laurențiu Dulamă (PMP) și Ion Asaftei (ALDE) sunt cei doi care îl vor seconda pe noul președinte al PSD, Ionel Arsene.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.