„În România sunt peste 3 milioane de elevi, pentru că doar atâţia copii reuşesc să vină la şcoală”

3

Mircea Dumitru, ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, invită autorităţile locale să se alăture unui demers ale cărui obiective sunt susţinerea mai puternică a educaţiei şi îmbunătăţirea condiţiilor de activitate din şcolile româneşti în perspectiva începerii unui nou an şcolar. „Parteneriatul pentru o şcoală mai bună” vizează implicarea tuturor factorilor responsabili – minister şi autorităţi locale – într-un proces de colaborare în interesul superior al generaţiilor de elevi.

Într-o scrisoare adresată tuturor primarilor din România, ministrul Mircea Dumitru vorbește despre nevoia de implicare a autorităților locale și punctează chestiuni care la nivelul țării încă nu sunt complet rezolvate. ”În România sunt peste 3 milioane de elevi, pentru că doar atâţia copii reuşesc să vină la şcoală. Pentru mulţi alţii ca ei, şcoala reprezintă doar un vis. Lipsurile îi împiedică pe aceştia să înveţe să citească, să scrie, să îşi pună întrebări şi să găsească răspunsuri. Pentru mulţi, o carte de poveşti este o lume la care nu reuşesc să ajungă. Nu vor auzi niciodată, poate, de Greuceanu, Ileana Cosânzeana, Micul Prinţ, Huckleberry Finn, Fetiţa cu Chibrituri, Nică sau de Harry Potter. În România încă avem copii analfabeţi, iar vina nu este a lor.

Avem copii care merg la şcoală, dar dincolo de activitatea rutinieră, aici nu găsesc acel spaţiu prietenos şi incluziv de dezvoltare de care au ei nevoie. Iar cauzele sunt multiple. (..) Copiii noştri învaţă, în continuare, în şcoli fără autorizaţie sanitară de funcţionare. Pentru că, în aceste şcoli, lipsesc condiţiile minimale de igienă. Cum ar putea şti aceşti copii despre „stil de viaţă sănătos”, dacă nu îi ajutăm să deprindă obiceiuri minimale?

Apoi, autorizaţiile de securitate la incendiu. E mai mult decât îndeplinirea unor standarde seci de autorizare. Este vorba de siguranţa copiilor şi a cadrelor didactice în spaţiile unde îşi petrec mare parte a zilei. Şi cred că la asta trebuie să ne gândim, în primul rând.

Sunt ferm convins că în fiecare şcoală există elevi al căror efort merită răsplătit şi, astfel, susţinut. Este modul în care şi dumneavoastră puteţi contribui la un viitor mai bun pentru copii şi, implicit, pentru comunitate. Pentru că o astfel de valoare adăugată individual se întoarce către societate.

O şcoală înseamnă, în egală măsură, şi profesori. Pentru aceia dintre ei care fac naveta pentru a ajunge la ore, implicarea dumneavoastră în decontul navetei este esenţial. De altfel, cred că pentru bunul mers al şcolii este la fel de important şi modul în care comunitatea şcolară dialoghează cu dumneavoastră. Aici, echilibrul şi parteneriatul sunt singurele modele care pot funcţiona. Atunci când vorbim despre şcoală vorbim, de fapt, despre modul cum înţelegem să dăm formă viitorului nostru. Or, el nu se poate contura fără implicarea noastră constantă, nepartizană şi cu viziune.”

Parte a autorităților locale au derulat deja acțiuni în sensul celor exprimate în scrisoarea Ministrului Educației. Dar primarii spun că totul se oprește la bani. ”Noi am plătit naveta profesorilor, suntem la zi. Autorizațiile sunt în curs de obținere, acolo unde nu s-a întâmplat deja acest lucru. Iar elevii foarte buni și profesorii acestora au fost, an de an, răsplătiți în cadrul Galei Excelenței în Educație. Și la țară sunt mulți primari care sunt cu inima aproape de învățământ, dar totul se oprește la limita bugetului”, a spus Laurențiu Leoreanu, primarul municipiului Roman.

Abonează-te la newsletter!
Nu rata nici o știre! Trimitem un email în fiecare dimineață cu ultimele știri.
Te poți dezabona oricând.
Comentarii
Se încarcă...
Click aici!

Abonează-te

la newsletter!

Nu rata nici o știre! Trimitem un email în fiecare dimineață cu ultimele știri.

Te poți dezabona oricând.