Icoană făcătoare de minuni la Roman

de | 30/08/2016 | Local, Religie

În cadrul anului omagial al educației religioase a tineretului creștin, Arhiepiscopia Romanului și Bacăului organizează, în perioada 8-9 septembrie, hramul metocului chiriarhal ”Sf. Părinți Ioachim și Ana”, lăcaș de cult cunoscut de credincioșii romașcani drept bisericuța de lemn de lângă ștrand.

Cu acest prilej va fi adusă în municipiul Roman icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Giurgeni, cunoscută drept ”icoana Maicii Domnului cu trei ochi și două guri”.

Conform organizatorilor, programul va fi următorul:

Joi, 8 septembrie:

  • ora 17.00 – vecernie cu litie,
  • ora 17.30 – întâmpinarea IPS Ioachim,
  • ora 17.45 – la cântarea ”Lumină lină”, primirea icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Giurgeni,
  • ora 18.15 – concert de muzică bizantină susținut de corala Diaconia, ansamblul coral ”Cuvioasa Parascheva” al Catedralei Arhiepiscopale și corul cântăreților parohiilor din municipiul Roman,
  • ora 19.30 – cuvânt de învățătură susținut de IPS Ioachim.

Vineri, 9 septembrie:

  • ora 8.00 – slujba Utreniei,
  • ora 9.00 – acatistul ”Sf. Părinți Ioachim și Ana”,
  • ora 9.30 – Sf. Liturghie,
  • ora 11.30 – slujba Parastasului, împărțirea de orfande credincioșilor.

Icoana se va întoarce la Mănăstirea Giurgeni pe 9 septembrie. În jurul acestei icoane există o legendă care datează de aproape două secole. Se spune că, imediat după ce a fost pictată, Maicii Domnului i-au apărut al treilea ochi, imediat sub ochiul stâng, și a doua gură, deasupra celei realizate de pictor și că a fost, încă de la început, făcătoare de minuni. Icoana Maicii Domnului a fost îmbrăcată în argint de meşterul Cloroiescu, în anul 1831.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.