Carne, legume și fructe confiscate de polițiști

de | 26/09/2016 | Județean

Polițiștii nemțeni au stat cu ochii pe mărfurile care ar putea proveni din contrabandă. Acțiunea a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, iar printre cei mobilizai au fost polițiști din structurile de ordine publică, poliţie rutieră, investigare a criminalităţii economice, investigații criminale şi transporturi.

Oamenii legii au urmărit verificarea legalităţii documentelor de provenienţă a produselor comercializate, identificarea persoanelor care încalcă prevederile legale în domeniul proprietăţii intelectuale, emiterea de către agenţii economici de facturi fiscale false către diferiţi clienţi, în scopul deţinerii pe durata transportului de documente justificative a provenienţei mărfurilor din autovehicul, dar și identificarea persoanelor care comit furturi.

În urma activităților desfășurate au fost constatate 11 infracțiuni, dintre care două de natură economică. Totodată polițiștii au aplicat 762 de sancțiuni contravenționale, 94 pentru abateri constatate la regimul economic, 24 pentru nerespectarea legislației privind normele de conviețuire socială, valoarea sancțiunilor fiind de aproximativ 139.815 lei. Ca măsuri complementare aplicate, polițiștii au confiscat bunuri în valoare
de 34.903 lei, reprezentând 34 de kilograme de carne, 1.421 de kilograme de legume și fructe, 2.040 de țigarete și în jur de 25 de metri cubi de lemn, împreună cu două autoutilitare folosite la transportul ilegal de material lemnos
”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Neamț.

Din totalul abaterilor constatate, 604 sancțiuni au fost aplicate la regimul circulației pe drumurile publice, 96 dintre acestea reprezentând abateri săvârșite de pietoni, zece încălcări ale normelor privind acordarea de prioritate pietonilor, iar opt sancțiuni au fost aplicate conducătorilor auto pentru nerespectarea regulilor privind oprirea și staționarea vehiculelor.

În urma controalelor efectuate atât în trafic cât și pe raza localităților, au fost depistate cinci persoane pe numele cărora erau emise mandate de executarea a pedepsei cu închisoarea, ce au fost reținute și escortate la locurile de detenție.

Polițiștii rutieri au fost prezenți în proximitatea târgurilor și a pieţelor pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave dar și pentru fluidizarea traficului.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.