Fiecare loc de muncă presupune o anumită implicare. Dar pentru cei care lucrează cu tineri, copii sau nou-născuți, implicarea este de un alt tip; mai ales când vine vorba de copii care au fost loviți de soartă încă din primele zile de viață. La Complexul de Servicii ”Romanița” sunt zeci de copii care au nevoie, înainte de toate, de atenția, grija și iubirea unui alt suflet. Ajung acolo copii lăsați de mame în spital, din cauza malformațiilor cu care s-au născut; ajung acolo copii care nu mai au părinți; ajung acolo și mame cu prunci în brațe, care nu au mai fost primite în familie, din cauză că ”i-au făcut de râs”  pe cei apropiați. Și o mână de oameni încearcă să vindece toate aceste suflete lovite de valurile unei vieți ce  pare în zadar și irosită. Marți, la Complexul ”Romanița” a fost ziua porților deschise, iar angajații centrului au deschis poarta oricui a dorit să vină și vadă cum sunt acești copii îngrijiți.

În sala de recuperare, impactul este unul intens pe toate planurile. Copii de doi, trei, patru ani lucrează la aparate diferite, cu sprijinul kinetoterapeuților. Nu de puține ori recuperarea se face cu lacrimi, exercițiile forțând mușchii. Pentru cei mai ”norocoși”, care au probleme medicale nu foarte grave, recuperarea este mai simplu de făcut și cu rezultate care să văd mai repede. Virginia Cisnoc, kinetoterapeutul care a lucrat cu generații de copii, are de puțință vreme ajutor: Răzvan Zaharia este nou angajat în cadrul centrului și lucrează cu jumătate dintre copiii care au nevoie de exerciții și mișcare. ”Acum, pentru că suntem doi, lucrăm fiecare cu câte 25 de copii. O ședință este de 20 de minute dacă e un copil mic, dar depinde și de problema pe care o are. Este o muncă ale cărei rezultate se observă greu, nu e ca și cum ai bate cu ciocanul o bucată de fier, care se modelează imediat. Pentru noi este impresionant că un copil cu encefalopatie a întins mâinile către mine, fiind în pătuț”, povestește Virginia Cisnoc. Datorită experienței profesionale, a învățat să ”citească” problemele medicale mai bine decât alții. ”Ea a fost diagnosticată cu boala oaselor de sticlă. Eu am spus de la început că nu are această boală și am avut dreptate”. Este vorba despre o mogâldeață de trei ani, pe care o ajută să pășească și care zâmbește timid.

Din sala de recuperare se ajunge la ”grădiniță” și la cabinetul de logopedie. La grădiniță sunt o mână de copii care o ascultă destul de cuminți pe  educatoare. Până când apar oamenii mari și cei mici zâmbesc larg celor pe care-i cunosc – directorul Dorin Tăbăcariu și inspectorul Nicolae Matei. Și la logopedie sunt zâmbete, dar și multă timiditate. Cel mai mare dintre copii se joacă cu o tabletă și, câteva minute mai târziu avea să se prindă puternic de Dorin Tăbăcariu și să-l roage: ”Vreau să merg și eu!” ”Unde?” Răspunsul este doar un zâmbet cu toată inima, o inimă bolnavă și pentru care medicii nu oferă prea multe șanse. Iar șeful centrului l-a luat de mână și a continuat să meargă cu el.

La centrul de urgență ajung mame minore, mame care nu mai au unde locui, dar și alte cazuri deosebite. Așa cum este și cel al Alinei din Războieni, care locuiește la centru cu patru copii încă din iarnă. În urmă cu mai multe luni, Alina a născut al cincilea copil al familiei. A născut acasă, dar a fost transportată mai apoi la spital pentru îngrijiri medicale. În urma ei au rămas acasă patru copii, iar cel mai mare avea doar 17 ani. A pus prea mult pe foc și de la horn a pornit întreaga tragedie. Cei patru au reușit să scape doar cu hainele de pe ei, iar Alina nu a mai avut unde să aducă mezinul. Așa a ajuns la Roman, cu patru dintre cei cinci copii. ”Cel mai mare dintre copii a rămas inițial cu tatăl, care este într-o altă relație, dar nu s-a înțeles cu el și a preferat să rămână la vecini, pentru a termina școala”, explică psihologul Elena Damian. Acum Alina stă în centru, în timp ce acasă o comunitate muncește pentru a-i termina casa. A primit ajutor și de la Guvern pentru noua locuință, casa e la roșu, mai trebuie să se muncească la ea. Iar personalul de la Romanița s-a îngrijit de haine pentru copii, de rechizite și multe alte lucruri necesare. ”Domnul director a vorbit cu instituții și persoane, a căutat sponsorizări și au fost multe lucruri care s-au realizat fără a scrie în fișa postului că trebuie să ne ocupăm și de așa ceva.  Spre exemplu, Alina are acum dantură nouă, tot datorită unei sponsorizări. Dar cel mai mult mă bucură faptul că cei mici au recuperat mult decând au ajuns la noi. Unul dintre copii, deși era în clasa a doua, era analfabet și avea mari probleme de vorbire. Acum este un copil care s-a deschis mai mult, este mai comunicativ și nu mai poate fi vorba despre analfabetism”, mai spune Elena Damian.

Dorin Tabacariuși Elena Damian

”Suntem ca o familie aici și nu poți rămâne insensibil la problemele cu care vin copiii și adulții care au nevoie de sprijin. Am avut mame minore care acum și-au găsit un drum în viață, avem studenți, avem elevi care au înțeles că învățătura este biletul lor ctre o viață mai bună. Avem și copii cu care lucrăm mai greu, dar încercăm mereu să oferim ceva mai mult decât mâncare bună și haine”, spune Dorin Tăbăcariu, directorul Centrului de servicii ”Romanița”.