Puțin peste 300 de nemțeni vor avea panouri solare și pompe de căldură cu bani de la stat

de | 14/10/2016 | Județean

În doar patru zile de la momentul la care a fost deschisă, linia de finanțare aferentă județului Neamț pentru programul ”Casa verde” a fost epuizată. Dacă nu va exista încă o suplimentare pentru județul Neamț, prin programul ”Casa verde” vor avea panouri solare sua pompe de căldură 308 nemțeni. Suma totală alocată județului Neamț a fost de 1.899.924,58 lei.

„Instituţia prefectului a fost informată în permanenţă despre evoluţia activităţilor din cadrul programului, asigurându-ne astfel că nemţenii care au dorit să aplice pentru acest program vor beneficia, în cadru legal, de fondurile puse la dispoziţie de guvern pentru implementarea sistemelor de încălzire care folosesc energie verde. În cele patru zile de desfăşurare a programului, salariaţii APM s-au mobilizat exemplar, după prima zi depunându-se 169 de dosare, ceea ce ne-a situat pe locul al doilea la nivel naţional. După epuizarea sumei alocate judeţului, în cea de-a treia zi am primit o suplimentare de 469.164,58 lei, suma care s-a consumat imediat în ziua următoare. Trebuie să remarcăm şi sprijinul profesionist acordat de către jandarmi, la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului neînregistrându-se incidente”, a precizat prefectul Niculina Dobrilă.

Prin Programul „Casa Verde” populaţia beneficiază de finanţare prin Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) pentru instalarea, înlocuirea sau completarea sistemelor de încălzire clasice cu cele care folosesc energie verde, regenerabilă. Echipamentele finanţate prin programul „Casa Verde” sunt panourile solare şi pompele de căldură, cuantumul finanţării nerambursabile prin AFM fiind în funcţie de tipul instalaţiei.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.