Foto: Trei copii prinși de foc și o casă scrum

de | 11/11/2016 | Actualitate, Rural

Două familii din satul Sofrăcești, comuna Trifești, au rămas fără acoperiș deasupra capului după ce focul a distrus complet o locuință. În casa care a ars ca o torță locuiau doi frați cu soțiile și copiii. Focul a pornit de la una din camere, în încăperea cu pricina aflându-se trei minori lăsați singuri de mamă. Vecinii sunt revoltați și arată cu degetul înspre cea care ar fi trebuit să aibă grijă de copii.

Copiii erau singuri în casă când a luat foc. Mama lor a plecat dimineață la magazin, să ia mâncare la copii sau cine știe după ce. Și-au rămas trei copii în casă, unul de câteva luni și doi mai mărișor. Nici tatăl lor nu era acasă, el era la un vecin, în apropiere, lucra. Când a văzut că iese fum, a venit, a intrat și a apucat a-l scoate pe cel mic, era deja… luase foc, îl pârlise un pic pe cel mititel”, a spus un vecin. Alt vecin revoltat a zis că femeia nu poate fi numită mamă și că nu are grijă deloc de familie, iar afirmația acestuia a fost aprobată și de ați vecini, Ba chiar și de cumnata care și ea a rămas fără nimic din cauza vâlvătăilor.

incendiu-sofracesti-9

Mătușa copiilor în pericol să moară arși de vii a reușit să-i scoată din camera din care a pornit focul doar pe primii doi, care au putut merge singuri. Femeia povestește că nu a putut să-l salveze pe nepotul de patru luni, fiindcă avea în brațe propriul copil de nici două luni, dar că a strigat după ajutor. ”Stăteam cu băiatul în față, întinsă pe pat și mirosea a fum. Și m-am dus să văd ce miroase a fum. Când ies, să mă duc în partea cealaltă, la ei, era ușa închisă cu cuiul și cea mai mărișoară bătea cu lemnul în ușă, săraca, să iasă afară. Când deschid ușa, un fum în casă… am apucat s-o iau pe cealaltă mare și-am luat băiatul și-am ieșit afară… Trei minute mai aveau și ardeau în casă de vii. Sunt arși. Sunt arși pe mânuțe și pe față.”

Deși două familii care au împreună nouă copii au rămas fără acoperiș deasupra capului, de la nivelul administrației Trifești, situația se vede optimist, iar primarul spune că minorii erau îngrijiți pentru că li se dădea de mâncare.

La ora 10.00, am venit aici imediat, cred că în cinci minute am fost aici. Toată problema a fost că casa a fost îmbrăcată cu plastic. Copiii au fost salvați, probleme nu sunt. Familia cu trei copii am găsit posibilitatea, o să meargă la Horia, la părinții domnului și cealaltă vom face o anchetă socială, vedem. Azi rezolvăm problema. Inspectorii de la asistență socială spun că minorii erau îngrijiți, erau spălați. Erau îngrijiți, le dădea să mănânce. Nu știu azi ce s-a întâmplat. Am înțeles că focul nesupravegheat”, a declarat primarul Dan-Marian Lupu.

Dan-Marian Lupu, primarul comunei Trifești

Dan-Marian Lupu, primarul comunei Trifești

Cei trei copii care au fost prinși de foc au arsuri de gradul I pe față și arsuri de gradul II pe mâini. Toți sunt la Spitalul de Urgență Roman, sub supravegherea medicilor. Pompierii militari au muncit pentru stingerea focului mai bine de două ore, cu mai multe echipaje și trei autospeciale. Cauza probabilă o constituie jăratecul căzut din sobă.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.