La Bahna, hoții de lemne au mai multe drepturi decât proprietarii de pădure (II): Direcția Silvică Bacău i-a lăsat pe oameni fără pază la pădure „în total dezacord” cu legea

de | 21/11/2016 | Județean, Rural, Social

Hoții fură și nu pățesc nimic, iar proprietarii de pădure nu au voie să ia, de pe terenul pe care îl au în proprietate, nici măcar crengile ce rămân în urma nelegiuiților. Se întâmplă la Bahna, într-o margine de județ uitată de autorități. În luna octombrie scriam despre revolta proprietarilor de pădure, neputincioși în fața celor care, în loc să apere pădurea, ridică din umeri (pentru articol, click aici).

În prima parte a investigației am prezentat și punctul de vedere al Direcției Silvice Bacău, acolo unde este arondată pădurea de la Bahna. Reprezentanții instituției au spus, atunci, că ”Direcţia Silvică Bacău nu are atribuţii în gospodărirea fondului forestier privat, decât în baza unui contract de prestări servicii silvice” și că parte a proprietarilor de la Bahna nu au plătit pentru aceste servicii, motiv pentru care toți au rămas fără pază, având în vedere că proprietarii erau reuniți într-o Asociație.

În același document, Direcția Silvică (DS) Bacău menționa că ”deoarece la această dată, contractul este reziliat, Ocolul Silvic Fântânele nu poate pune în valoare masă lemnoasă în pădurile proprietate privată de pe raza comunei Bahna” și că, ”întrucât fondul forestier de pe raza comunei Bahna nu mai este sub incidenţa contractuală cu Direcţia Silvică Bacău, de evaluarea pagubelor se ocupă Garda Forestieră Judeţeană Neamţ, structură teritorială a autorităţii centrale care răspunde silvicultură (Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor)”.

De la Garda Forestieră Neamț, lucrurile se văd în alt mod și, indicând spre același legi ca și Direcția Silvică Bacău, concluzia este diferită. Mai mult, Ocolul Silvic Fântânele (subordonat DS Bacău) și Direcția Silvică Bacău au trimis răspunsuri diferite către Garda Forestieră.

Până la data la care dumneavoastră ne-ați transmis sesizarea, instituția noastră nu avea cunoștință despre un existența unui nou fenomen specific tăierilor ilegale de arbori în zona Bahna, fenomen care fusese oprit spre finele anului 2012, ca urmare a preluării în pază a pădurilor din zonă de către Ocolul Silvic (OS) Fântânele. De la acea dată și până în prezent, personal din cadrul Gărzii Forestiere Județene Neamț, sprijinit de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț, au efectuat sistematic controale privind trasabilitatea materialelor lemnoase, atât în raza de competență aferentă județului Neamț, cât și în zona amintită de dumneavoastră. Considerăm că reapariția fenomenului tăierilor ilegale în zona Bahna se datorează în primul rând rezilierii contractelor de pază dintre persoanele fizice proprietari de pădure și ocolul silvic care asigură aceste servicii; din informațiile pe care le deținem, acest lucru s-a întâmplat, conform OS Fântânele la data de 16.10.2015, iar din informațiile furnizate de DS Bacău, la data de 16.10.2016. (n.r – din răspunsul DS Bacău către înRoman.ro, contractul a fost reziliat pe 7.09.2015!) Ce vă putem spune cu certitudine este faptul că această reziliere unilaterală, motivată de neplata unor facturi reprezentând contravaloarea serviciilor de pază neachitate de proprietarii de pădure, instituția noastră o consideră în total dezacord cu prevederile legale, respectiv L46/2008 modificată-Codul Silvic, care, la art. 97, alin (1), lit a) prevedea asigurarea integrală de la bugetul de stat a costurilor administrării, precum și a serviciilor silvice pentru fondul forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice, dacă suprafața proprietății forestiere este mai mică sau egală cu 30 de hectare, plata făcîndu-se către ocolul silvic care asigură administrarea sau serviciile silvice. Prevederea respectivă a fost menținută, la același articol și cu același conținut, și în CODUL SILVIC, republicat în temeiul Legii nr. 133/2015”, se precizează într-un document semnat de inginerul Robert Paruschi, șeful serviciului Garda Forestieră Județeană Neamț.

taieri-padure-bahna_8

Partea bună este că, urmare a demersului jurnalistic, lucrurile au început să se schimbe și oamenii care au păduri în proprietate au fost contactați și chemați să semneze cereri pentru contracte de pază.

După ce ați venit și ați scris despre situația noastră am fost chemați la Primărie să completăm cereri pentru paza pădurii. Mai avem o speranță că nu vom rămâne fără copaci chiar sub ochii celor care ar trebui să vegheze la aplicarea legii”, a spus unul dintre proprietarii care s-au plâns de lispa de implicare a autorităților. Același proprietar spunea, în luna octombrie, că singura lui speranță mai este la Dumnezeu dar că ”și El, săracu’ are multe cap – la câte se întâmplă în lume -, nu doar pădurea mea.”

O altă măsură a Gărzii Forestiere vizează lucrătorii Direcției Silvice Bacău.

Ținând cont de faptul că pe raza comunei Bahna, Regia Națională a Pădurilor administrează limitrof suprafețe de fond forestier proprietate publică a statului, conform atribuțiilor legale care le revin, personalul silvic are obligația de a executa controlul legalității circulației materialelor lemnoase în zona respectivă. În acest sens, în vederea monitorizării respectării regimului silvic, s-a solicitat Direcției Silvice, ca în următoarea perioadă să fim informați în scris, în fiecare zi de luni, cu privire la acțiunile de control al circulației materialelor lemnoase întreprinse în săptămâna precedentă, pe teritoriul administrativ al comunei Bahna. Totodată, în urma acțiunii de control întreprinse în zonă și a discuțiilor avute în data de 2 noiembrie la Primăria Comunei Bahna, în prezența primarului Prisecaru Emil, a reprezentantului OS Fântânele, a reprezentantului IPJ Neamț – Biroul de Combatere a Delictelor Silvice și a reprezentantului Gărzii Forestiere Județene Neamț, s-a convenit ca, în perioada imediat următoare, cererile depuse la primărie de către cetățenii proprietari de pădure să fie înaintate la OS Fântânele în vederea preluării în pază, în plus dispunându-se informare populației care deține terenuri cu vegetație forestieră, prin toate mijloacele, astfel încât aceasta să se adreseze, conform prevederilor legale, Ocolului Silvic Fântânele pentru încheierea contractelor de pază/servicii silvice. De asemenea, s-a dispus organizarea de patrule mixte constituite din reprezentanți ai IPJ Neamț, Inspectoratului de Jandarmi Neamț, OS Fântânele și GFJ Neamț, în vederea descurajării tăierilor ilegale de arbori”, se mai arată în documentul semnat de inginerul Robert Paruschi, șeful serviciului Garda Forestieră Județeană Neamț.

Repere:

  • asociația proprietarilor de pădure Bahna a fost înființată în 2009
  • primele datorii ale Asociației către OS Fântânele datează din 2012
  • contractul a fost reziliat unilateral de DS Bacău, dar DS Bacău și OS Fântânele nu au dat un răspuns clar cu privire la data rezilierii acestuia
  • peste 45.000 lei are de recuperat DS Bacău de la proprietarii de pădure din Bahna, prin hotărâre judecătorească
  • cei care au de suferit cel mai mult de pe urma situației create sunt tocmai proprietarii de bună-credință, care locuiesc în Bahna și au plătit mereu serviciile către DS Bacău
  • polițiștii din comună sunt acuzați că nu intervin la solicitări în mod corect pentru a nu fi nevoiți să dea ochii cu hoții de lemne
  • Garda Forestieră Neamț consideră ilegală rezilierea contractului și a cerut să fie informată săptămânal cu privire la situația de la Bahna.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.