Amenzi sau dosare penale din cauze electorale

de | 25/11/2016 | Național, Politică

Polițiștii nemțeni, alături de colegii din cadrul Inspectoratului de Situații de Urgență Neamț, desfășoară o campanie de promovare a principalelor prevederi legate de dreptul la vot. Aceștia au luat contact direct cu cetățenii, informându-i atât despre derularea acestei campanii cât și cu privire respectarea legislației electorale.

În conformitate cu Noul Cod Penal, votarea de două sau mai multe ori, sau introducerea în urnă a mai multor buletine de vot, constituie infracţiunea de fraudă la vot şi se pedepseşte cu închisoare de la șase luni la trei ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.

De asemenea, Codul Penal prevede infracțiunea de coruperea alegătorilor: oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat se pedepseşte cu închisoarea de la șase luni la trei ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Totodată, Legea nr. 208/2015 reglementează alegerea membrilor Senatului şi Camerei Deputaţilor, precum şi organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, sancționând contravențional abaterile de la prevederile legale:

  • continuarea propagandei electorale după încheierea acesteia (10.12.2016 ora 07.00) – se sancţionează cu amendă de la 4.500 lei la 10.000 lei sfătuirea, în ziua votării, a alegătorilor la sediile secțiilor de votare, să voteze sau să nu voteze un candidat sau o anumită listă de candidați – se sancţionează cu amendă de la 4.500 lei la 10.000 lei;
  • distrugerea, deteriorarea, murdărirea, acoperirea prin scriere sau în orice alt mod a listelor electorale, a platformelor-program afişate sau a oricăror altor afişe ori anunţuri de propaganda electorală tipărite – se sancţionează cu amendă de la 1.500 lei la 4.500 lei.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.