Primăria, cu ochii pe prognoza meteo

de | 28/11/2016 | Administrație, Local

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteorologică valabilă pentru toată țara.  Astfel, în noaptea de luni spre marţi (28/29 noiembrie) şi pe parcursul zilei de marţi (29 noiembrie), vremea se va răci în toată ţara, va ninge şi în regiunile sudice, unde pe arii restrânse este posibil să se depună strat de zăpadă. Temporar vântul va avea intensificări, cu viteze ce vor depăşi 50-60 km/h. Îndeosebi în zonele de munte se va depune strat nou de zăpadă şi vor fi rafale de peste 60-70 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii.

Informarea meteorologică nu a rămas fără ecou. Cel puțin declarativ, autoritățile locale spun că sunt pregătite și iarna nu le va lua prin surprindere. ”Suntem pregătiți să intervenim în situația în care condițiile meteo o impun. Deocamdată nu sunt probleme deosebite nici în ceea ce privește traficul pe raza municipiului Roman. Așteptăm până seară această avertizare meteo, o ținem monitorizată și, dacă situația o va impune, suntem pregătiți să ieșim cu toate utilajele, avem achiziționată și cantitatea de sare necesară drept pentru care putem spune, în momentul de față suntem pregătiți pentru absolut orice la Roman. Nu credem că putem vorbi în perioada următoare, de o cantitate foarte mare de zăpadă, doar în situația în care va îngheța pe parcursul zilei sau a nopții să intervenim cu soluție și cu sare pentru a preveni crearea poleiului”, a afirmat Lucian Micu, viceprimarul municipiului Roman.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.