Miercuri, 11 ianuarie, a avut loc concursul pentru ocuparea funcției de adjunct al șefului Poliției Roman după ce, în urmă cu mai multe luni, comisarul șef Cristi Malei a ieșit la pensie. Această funcție a fost râvnită de cinci candidați: subcomisarul Iulian Cloșcă, comisarul șef Adrian Niță, comisarul șef Constantin Radu, comisarul șef Daniel Lungu și comisarul șef Mihai Agache.

Nota minimă pe care trebuia să o primească un candidat pentru a spera la obținerea funcției era 7, dar niciunul dintre cei cinci candidați nu a reușit să convingă comisia de concurs că stăpânește suficient de bine cunoștințele necesare pentru nota minimă. Prin urmare, postul a rămas vacant și cei care doresc să ajungă pe această funcție vor trebui să se prezinte din nou la concurs, la o  dată ce va fi stabilită de conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Neamț.

Citește și:  Sute de nemțeni speră ”să facă legea” în județ