Fostul primar, raport în fața romașcanilor

de | 27/02/2017 | Administrație, Local

Laurențiu Leoreanu, fostul primar al municipiului Roman, a prezentat raportul de activitate pentru anul 2016, dar și pentru întreaga perioadă în care a fost șef al administrației publice locale. La prezentarea raportului de activitate au fost prezenți mai mulți angajați ai Primăriei Roman care au funcții de conducere în cadrul instituției. Înainte de a da citire raportului, Laurențiu Leoreanu a lăudat funcționarii Primăriei și le-a spus că îi este dor de certurile cu aceștia. În documentul care are nu mai puțin de 13 capitole sunt prezentate investiții precum Planul Integrat de Dezvoltare Urbană, Casa Bunicilor, Casa Pâinii, Casa Copilului, deschiderea investiției americane TRW, Microhidrocentrala, Ștrandul, Biblioteca Municipală ”Geroge Radu Melidon, Corpul B al Colegiului Național ”Roman-Vodă”, Casa Hogaș. Se amintește despre organizarea administrației locale, pentru o relație cât mai eficientă cu cetățeanul, aici făcându-se referire la Biroul Unic, la chestionarul de satisfacție a cetățenilor și la posibilitatea de programare online pentru întocmirea sau schimbarea actului de identitate.

La capitolul ”schimbarea la față a municipiului” se amintește despre amenajarea spațiilor vezi dintre blocuri din zona Smirodava – Bogdan Dragoș, despre lărgirea bulevradului Roman-Mușat, modernizarea a 11 parcuri și înființarea altora noi, realizarea sensului giratoriu de la Favorit, refacerea lacului din Parcul Municipal, ridicarea noului sediu al Muzeului de Științe ale Naturii (cu fonduri de la Consiliul Județean), modernizarea Casei Căsătoriilor. Spitalului Municipal de Urgență Roman i s-au alocat, în perioada 2012 – 2016, peste 6.000.000 lei pentru modernizarea și dotarea secțiilor. Nu au fost uitate nici obiective precum parcarea etajată de la Piața Centrală, modernizările din  unitățile de învățământ, extinderea rețelelor de apă și canalizare, modernizarea a zeci de străzi, amenajarea de locuri de parcare, ridicarea de blocuri de locuințe sociale, amenajarea Casei Speranței, diversificarea activității Poliției Locale.

În același document sunt menționate și evenimente precum Gala Excelenței sau Gala Educației, dar și alte acțiuni realizate împreună cu reprezentanți ai cultelor religioase. În a doua parte a raportului se amintește despre acțiunile de protejare a mediului și premiile câștigate de Primăria Roman în acest domeniu, despre relațiile de colaborare și înfrățire și despre evenimentele sportive ce au avut loc la Roman sau au implicat, cumva, administrația locală de-a lungul anilor. Ultimul capitol al raportului este dedicat performanței în administrație, fiind amintite toate premiile și distincțiile acordate municipalității sau primarului municipiului în perioada 2008 – 2016.

Raportul de activitate al Primăriei Roman, aferent perioadei 2008 – 2016, îl puteți citi integral mai jos:

RAPORT DE ACTIVITATE 2008 – 2016

[accordions ]
[accordion title=”Cuvânt înainte” load=”hide”]

CUVÂNT ÎNAINTE

leoreanu la birou

Doresc să le mulțumesc romașcanilor pentru că mi-au încredinţat pentru aproape 9 ani conducerea destinului urbei mușatine, confirmând că faptele, nu vorbele, sunt cele care pot schimba în mai bine casa noastră – Roman. Împreună am contribuit din anul 2008 la “schimbarea la față a Romanului”, prin concretizarea unor proiecte cu impact major asupra comunității.

În anii ce au trecut, colaborarea cu membrii Consiliului Local a fost constructivă, iar munca echipei pe care am coordonat-o în cadrul Primăriei a dat roade, în spiritul datoriei faţă de comunitate și cetățeni. Am devenit una dintre cele mai active comunităţi din România în ceea ce priveşte accesarea de fonduri externe bugetului local, fondurile europene, guvernamentale sau regionale, pentru a redesena Romanul în modernitate, dar şi pentru ca orice investiţie realizată cu aceste fonduri să înseamne locuri de muncă şi bunăstare pentru cetăţenii vechii cetăţi muşatine.

Încă de la preluarea primului mandat, m-am implicat activ în revigorarea municipiului, obiectivul central fiind reaşezarea acestei comunităţi pe locurile pe care le merită din punct de vedere istoric, geo-strategic, economic, în elita municipiilor din Moldova, fiind conectat permanent la nevoile imediate ale cetăţenilor şi la îndeplinirea angajamentelor asumate față de ,,Marea familie romașcană”. Municipiul Roman constituie o mare intersecție de fluxuri de persoane, capital, mărfuri, servicii. În cei 9 ani ca primar al Romanului, am angajat municipiul într-un amplu proces de modernizare pentru a creşte capacitatea de a ne dezvolta ca şi comunitate, într-o manieră organizată şi eficientă. Am considerat că nu este suficient doar să fim cetăţeni ai Romanului, ci trebuie să fim mândri că aparţinem acestei comunităţi şi poate, cel mai important lucru, că trebuie să construim împreună “pentru casa noastră – Roman”. Acest obiectiv m-a inspirat şi susţinut în eforturile de a ne îndeplini misiunea, viziunea şi de ne consolida identitatea.

Astfel, pentru început, în anul 2009, Municipiul a căpătat un Statut, un steag, un imn și o stemă.

Realizarea Planului Integrat de Dezvoltare Urbană (2011-2013) a adus siguranța și modernizarea în viața a 10.000 de locuitori ai cetății lui Roman Mușat, fiind una dintre investițiile cele mai mari în municipiu după 1990.

Dezoltarea unui pilon social puternic a fost imperativă și s-a realizat prin materializarea a trei proiecte supranumite și “Casa Bunicilor”, “Casa Pâinii”, “Casa Copilului”.

Inaugurarea unității de producție a TRW România la Roman, în 30 aprilie 2014, în prezența mai multor oficialități locale, județene și centrale și unde astăzi 1.700 de familii își câștigă salariile, ne-a redat speranța în renașterea vechii platforme industriale a municipiului.

„Menține-ți visele vii. Acumulează tot ce îți cere credința și încrederea în tine, viziunea, munca, hotărârea și dedicația. Amintește-ți că orice lucru este posibil pentru cei care cred” spunea Gail Devers, atletă americană, triplă campioană olimpică. Anul 2014 a însemnat materializarea unei idei a cărei punere în practică a avut nevoie de 5 ani – ”Centrala Hidroenergetică Roman 1” pe râul Moldova. Mulți au considerat-o a fi o promisiune de campanie sau o idee din domeniul ficțiunii, dar iată că astăzi, noi romașcanii ne putem mândri că suntem prima administrație locală din România care are în proprietate o hidrocentrală. ”Centrala Hidroenergetică Roman 1” este a doua mare investiție derulată în Roman după 1990.

Romaşcanii şi locuitorii judeţelor vecine au apreciat la cote neaşteptate, redeschiderea Ştrandului municipal, care în varianta modernizată şi înglobată în Complexul Sportiv şi de Agrement Moldova a înregistrat aproape 60.000 de clienţi, de peste două ori mai mulți faţă de publicul estimat.

Reabilitarea, modernizare sau consolidarea unor clădiri simbol ale Romanului – Casa Ioachim, sediul Bibliotecii ”George Radu Melidon”, Casa Hogaș, Palatul Sturdza-Cantacuzino, Corpul B al Colegiului Național Roman-Vodă, a Corpului A al acestuia, au contribuit semnificativ la păstrarea patrimoniului cultural și arhitectural al urbei mușatine.

O altă premieră pentru municipiul Roman a constituit-o clasarea pe locul întâi dintre 109 municipalităţi evaluate din România, în cadrul proiectului “Orașe Verzi – Regiuni Verzi” cofinanțat printr-un grant din partea Elveției.

Afirmarea pe plan regional, naţional şi internaţional a municipiului nostru a fost marcată în toți acești ani. Înţelegerea de Cooperare încheiată cu reprezentanții orașului Sunchang(Coreea de Sud) a devenit primul document care consemnează o relaţie internaţională de colaborare a Municipiului Roman cu o localitate din Orientul Îndepărtat.

Crucială pentru creșterea pe termen mediu și lung a Municipiului Roman a fost realizarea unei strategii de dezvoltare durabilă pentru perioada 2014 – 2020, care să definească prioritățile și investițiile necesare unei transformări profunde a secularei noastre cetăți mușatine. Cu sprijinul unui consultant de specialitate am creat un program de guvernare locală pragmatic, prin elaborarea „Strategiei de Dezvoltare Durabilă a Municipiului Roman pentru perioada 2014-2020”, instrument de bază pentru accesarea fondurilor europene pentru această perioadă.

Astăzi, afirm cu încredere că Romanul este un oraș european, cu o identitate definită și apreciată, atât în țară cât și în străinătate, așa cum se va putea vedea și în cele ce urmează ca investiții și activități care au marcat viața familiei romașcane între 2008 și 2016.

[/accordion]
[accordion title=”Cap.1 RELAȚIA PRIMAR – CETĂȚENI” load=”hide”]

CAP. I RELAȚIA PRIMAR – CETĂȚENI

Încă de la începutul mandatului, am dorit să aşez în centrul activităţii aparatului administrativ cetăţeanul şi interesele lui, creşterea confortului urban şi asigurarea unei evoluţii pozitive a comunităţii. Fundamentat pe principiul – un prim pas în rezolvarea unei probleme este cunoaşterea ei, dar şi din dorinţa de a fi în continuare aproape de romaşcani, am manifestat o deschidere totală faţă de toate mesajele venite dinspre membrii comunităţii.

raportul primarului dezbateri publice

Spre exemplu reamintesc că am avut peste 40 dezbateri publice în toate cartierele, pentru a informa asupra marilor proiecte de infrastructură (Planul Integrat de Dezvoltare Urbană şi Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii, restaurarea Bibliotecii Municipale “George Radu Melidon”, construirea Microhidrocentralei pe râul Moldova, construirea Casei Bunicilor – azilul de bătrâni – și a Casei Pâinii – cantina socială), dar şi pentru a le afla problemele, în acord cu politica de transparenţă şi deschidere spre beneficiarii serviciilor publice asigurate de administraţia locală.

Dincolo de aceste aspecte s-a continuat buna relaţionare cu grupurile de consultanţă create în acești ani de mandat, dintre care trebuie menţionate: Consiliului Vârstnicilor “Sfatul Înțelepților”, ce reprezintă organul consultativ de propuneri și de acțiune în toate domeniile care au legătură cu viața orașului, și Consiliul Consultativ pe Probleme de Tineret al Municipiului Roman, for consultativ constituit în anul 2016, care funcționează pe baza dialogului structurat în ceea ce privește elaborarea și monitorizarea aplicării politicilor publice în domeniul tineretului la nivel local.

raportul primarului Consiliul Consultativ pe Probleme de Tineret al Municipiului Roman

Încă de la preluarea primului mandat, o preocupare constantă a conducerii administrației locale a fost cea de a îmbunătăți calitatea serviciilor oferite cetățenilor, creșterea profesionalismului angajaților și dezvoltarea unui dialog permanent și constructiv cu cetățenii municipiului. Biroul Unic – pe care l-am înființat în primele luni de mandat ca primar – și-a consolidat în toți acești ani postura de principală interfață a instituției în relația cu publicul care apelează la serviciile primăriei. Funcţionarii Biroului Unic asigură: consilierea cetățenilor în vederea constituirii şi depunerii dosarelor pentru locuinţe sociale şi locuinţe construite din fonduri ANL, completarea și evidența acestor dosare, întocmirea dispozițiilor de atribuire și a repartițiilor către cei aflați pe lista de priorități, cât și interfața cu agenții economici și persoanele fizice autorizate care desfășoară activitate de taximetrie, în vederea actualizării dosarelor necesare autorizării. De asemenea, inspectorii angajaţi în activitatea de relaţii publice oferă îndrumare, consiliere şi asistenţă pentru întocmirea documentaţiilor în vederea obţinerii de avize, certificate, autorizaţii în domenii ca: urbanism şi amenajarea teritoriului, cadastru, registru agricol, comercial, transporturi, sistematizare, tuturor celor care s-au adresat cu aceste probleme Primăriei Roman. În fiecare an au fost înscrise în audienţe, în medie 350 de persoane, și am discutat cu fiecare cetățean problemele sau sugestiile transmise.

raportul primarului Certificarea ISO 9001

Certificarea ISO 9001 din partea Societăţii Române pentru Asigurarea Calităţii (SRAC) din 02.03.2010 și recertificarea din 31.03.2016 dovedesc că Municipiul Roman are implementat și menține un sistem de management al calității și respectă declarația de politică și angajamentul asumat conform condițiilor din standardul SREN ISO 9001:2008 pentru următoarele activități: servicii și activități de administrație publică locală; servicii și activități de stare civilă; servicii și activități de asistență socială; servicii și activități de evidența persoanelor; servicii și activități de poliție locală.

Sistemul de Control Intern Managerial (SCIM) este funcțional în Primăria Roman și cuprinde totalitatea politicilor şi procedurilor concepute şi implementate de către managementul şi personalul instituției pentru: atingerea obiectivelor într-un mod economic, eficient şi eficace; respectarea regulilor și principiilor interne şi externe; protejarea bunurilor şi informaţiilor; prevenirea, depistarea abaterilor și neregularităților; respectarea standardelor în ceea ce priveşte calitatea serviciilor publice; producerea și transmiterea în timp util de informaţii pentru cetățeni și mediul de afaceri; creşterea performanţei organizaţionale.

Primăria Municipiului Roman, ca beneficiar al proiectului de consultanță „Politici anticorupţie pentru cetăţean, într-o administraţie responsabilă (PACAR)”, proiect implementat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice în parteneriat cu Direcţia Generală Anticorupţie şi Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei, a pus în practică măsurile interne de prevenire a corupţiei, precum şi de instruirea personalului cu atribuţii în domeniul integrităţii, transparenţei, prevenirii şi combaterii corupţiei în administraţia publică.

raportul primarului Directia Locala de Evidenta a Persoanelor Roman

Direcția Locală de Evidență a Persoanelor Roman constituie unul dintre cele mai complexe servicii oferite de municipalitatea romașcană cetățenilor urbei mușatine și locuitorilor din cele 24 de comune arondate. Activitățile desfășurate implică un volum de lucru cu publicul în mod constant, fapt ce are impact direct asupra relației dintre administrația locală și cetățeni și implicit asupra nivelului de satisfacție al acestora. Campania: “Atenție la identitate, intră în legalitate!”, inițiată în anul 2013 și continuată apoi în fiecare an, a avut scopul de a pune în legalitate pe linie de evidență și stare civilă persoanele din municipiul Roman și cele 24 de comune arondate. În acest sens s-a dezvoltat cooperarea cu asociațiile de proprietari, comunele membre în Asociația de Dezvoltare Intercomunitară “Roman Metropolitan”, cu reprezentanții unităților de învățământ din Roman, ai unităților bancare, cu mass-media locală și județeană și s-au intensificat deplasările cu stația mobilă.

Cu ajutorul stației mobile s-au efectuat între 25 și 30 de deplasări în fiecare an, soluționându-se în medie peste 1.600 de solicitări, asigurându-se o strânsă colaborare între membrii Asociației de Dezvoltare Intercomunitară “Roman Metropolitan”. Cu titlu de exemplu menționăm că în anul 2016 s-au întreprins 49 de deplasări cu camera mobilă, fiind puse în legalitate 1.541 persoane.

În vederea facilitării accesului publicului la ghișee, în septembrie 2012, s-a realizat instalarea și implementarea unui Sistem Electronic de Dirijare și Ordonare de tip “bonuri de ordine”.

sistem informatic Serviciul de Programare online evidenta populatiei

După Timişoara şi Iaşi, Romanul a devenit de la 1 aprilie 2016 al treilea oraş din ţară care a implementat un sistem informatic (Serviciul de Programare online evidența populației) prin care cetăţenii pot să se programeze online pentru eliberarea actelor de identitate de la Direcţia Locală de Evidenţă a Persoanelor. Accesul se face de pe site-ul Primăriei Roman, de pe pagina principală www.primariaroman.ro. Solicitanții au posibilitatea să aleagă ziua şi ora programării, fiind posibilă vizualizarea intervalelor orare care sunt disponibile, prin afișarea culorii roșii (dacă este ocupat) sau verde (liber). Sistemul de programare online a redus timpul de așteptare la ghișeu, a venit cu o abordare inovativă în întâmpinarea cetățenilor și asigură accesul și informarea celor interesați, din orice colț al lumii. În prezent Direcția Locală de Evidență a Persoanelor elibereză cărțile de identitate în 5 zile, iar în cazul în care sunt necesare verificări în 14 zile.

raportul primarului compartimentului asociatii de proprietari

Pentru a avea o imagine cât mai fidelă în privința vieții de zi cu zi și a problemelor cu care se confruntă comunitatea locală în diferite zone sau cartiere ale municipiului, am asigurat prezența inspectorilor Compartimentului asociaţii de proprietari la adunările generale ale asociaţiilor de proprietari, totodată fiind acordată îndrumare pentru respectarea cadrului legal de desfăşurare a acestora. În urma participării la aceste adunări, s-au întocmit şi înaintat conducerii primăriei rapoarte cu privire la problemele din zonele arondate pentru fiecare asociaţie de proprietari. În anul 2014, s-a elaborat și transmis către fiecare asociație de proprietari din municipiu un ghid pentru organizarea și desfășurarea activităților dintr-o asociație, conform legislației în vigoare, cu privire la: situația soldurilor elementelor de activ și pasiv, convocarea și pregătirea adunării generale a proprietarilor precum și documentele pentru corecta gestionare a activității asociației de proprietari.

Am asigurat sprijin și mediere, în perioada 2014-2015, pentru 10 asociații de proprietari ca urmare a solicitării primite de la Compania Județeană Apa Serv S.A. evitându-se astfel debranșarea de la rețeaua publică de alimentare cu apă potabilă a tuturor punctelor de consum din respectivele asociații, din cauza debitelor restante.

Un obiectiv important al municipalității în relația cu cetățenii în anul 2015 a fost cel de a dezvolta mentalitatea participativă a membrilor comunității locale, prin implicarea acestora în evaluarea şi modernizarea activităţilor administrative.

Administrația publică locală a desfășurat începând cu anul 2015 un proces de sondare a opiniei publice în vederea aprecierii serviciilor oferite de administrația publică locală şi a creşterii calităţii acestora, cu respectarea cerințelor documentate de Sistemul de Management al Calității ISO 9001:2008, Strategia Națională Anticorupție 2012-2015 și Sistemul de Control Intern Managerial.

Metodele folosite pentru monitorizarea satisfacției cetățenilor au fost alese astfel încât să pună la dispoziția Primăriei Municipiului Roman informații semnificative cu privire la așteptările, nemulțumirile și propunerile cetățenilor față de serviciile publice astfel încât să ofere o imagine cât mai fidelă a situației existente. Chestionarul de evaluare a satisfacției cetățenilor este postat electronic, la începutul anului, pe site-ul instituției – www.primariaroman.ro, unde este accesat și completat on-line de către romașcani, dar se regăsește și în mod clasic, tipărit, la Biroul Unic. Spre exemplu pe parcursul anului 2015 au participat 253 respondenți (235 chestionare fiind completate on-line și 18 chestionare în format tipărit, depuse în urna din Holul Primăriei). Rolul chestionarului aplicat a fost acela de a identifica atât aspectele pozitive cât și cele care pot fi îmbunătățite, alături de propunerile punctuale ale cetățenilor. Astfel 70 % dintre respondenți s-au declarat mulțumiți și foarte mulțumiți de serviciile Primăriei Municipiului Roman, iar din modul de completare al chestionarelor a rezultat că cetăţeanul este mulţumit pentru că a fost consultat şi a avut prilejul să îşi exprime nemulţumirile şi propunerile.

Dintre propunerile transmise pentru conducerea Primăriei Roman enumerăm: reabilitarea Cinematografului UNIREA; reabilitarea Casei Celibidache; schimbarea atitudinii unor funcționari; eliminarea grupurile de infractori minori; anveloparea blocurilor; curățenia unor zone din oraș; eliminarea birocrației; noi locuri de joacă; modernizarea transportului în comun și a taximetriei; construirea de piste pentru biciclete.

Chestionarul s-a dovedit un instrument de sprijinire a procesului decizional, în sensul modelării şi adaptării soluţiilor la nevoile actuale ale societăţii.

Municipiului Roman a obținut locul întâi la nivel național în ceea ce privește transparenţa instituțiilor publice, în cadrul Conferinței internaționale “Inovație și calitate în sectorul public”. Evenimentul a fost organizat la București, pe 20 octombrie 2016, de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) alături de Cancelaria Prim-ministrului, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Ministerul pentru Consultare Publică și Dialog Civic, cu susținerea Consiliului Europei, și s-a bucurat de prezența reprezentanţilor Guvernului României, ai Consiliului Europei, ai administraţiei publice româneşti şi internaţionale (Franța, Bulgaria, Republica Moldova), ai Reprezentanței CE în România. Municipiul Roman s-a înscris la Pilonul 1 „Transparența instituțiilor publice – premisă pentru creșterea încrederii cetățenilor în administrație” cu PROIECTUL „ROMAȘCANII DECID!”- evaluarea satisfacției cetățenilor și implicarea acestora în procesul decizional. Proiectul a oferit cetăţenilor o platformă transparentă de exprimare în legătură cu opiniile privind calitatea și integritatea serviciilor publice. Urmând denumirea campaniei „ROMAȘCANII DECID!”, respondenții au contribuit, prin transmiterea de propuneri privind proiectele ce se impun a fi realizate și la elaborarea portofoliului de proiecte cuprins în Strategia Integrată de Dezvoltare a Municipiului Roman pentru perioada 2014-2027. Postarea chestionarului pe site-ul primăriei a oferit posibilitatea accesării şi completării lui în orice moment de către orice persoană interesată.

Demersurile Municipiului Roman pentru asigurarea transparenţei administrative au fost evaluate şi apreciate de Ministerul pentru Consultare Publică și Dialog Civic la începutul anului 2016, în urma analizei acestuia Romanul ocupând locul întâi pe ţară între cele 109 municipalităţi evaluate în legătură cu situația respectării prevederilor Legii nr. 544/2001 și a altor acte normative privind categoria informațiilor afișate din oficiu pe pagina de internet a primăriilor.

[/accordion]
[accordion title=”Cap.2 “SCHIMBAREA LA FAȚĂ” A ROMANULUI” load=”hide”]

CAP. II “SCHIMBAREA LA FAȚĂ” A ROMANULUI

Investițiile realizate în toți acești ani au depășit 60 de milioane de euro, fiind asigurate finanțări din fonduri europene, din surse guvernamentale și județene, iar resursele financiare proprii au fost cheltuite riguros printr-o bună selecție a proiectelor. Există în acest moment o unitate peisagistică a oraşului și remarcăm faptul că în acești 9 ani s-au întreprins cele mai mari investiţii publice după 1990, ceea ce subliniază o activitate intensă depusă în favoarea dezvoltării Romanului.

banci alei

Adevărata schimbare la faţă a început din 2009, o dată cu derularea amplului proiect de reamenajare a spaţiilor verzi din zona Bogdan Dragoş-Smirodava. Lucrările realizate au fost complexe, întâmpinând dificultăţi tehnice şi logistice – au fost ridicate din zonă zeci de tone de gunoi, moloz, animale moarte, elemente care, coroborate cu dezinsecţia şi dezinfecţia realizate, au contribuit la creşterea gradului de siguranţă sanitară a zonei. Au fost însămânţate peste 2,7 hectare cu gazon, plantaţi 430 de pomi de talie mică şi ornamentali, au fost montate 100 de coşuri stradale şi 300 de bănci, dar şi 45 de pergole din lemn.

trotuar pavele

Una dintre cele mai ample lucrări realizate pe parcursul anului 2009 a fost reamenajarea zonei centrale a municipiului Roman, pe traseul actualului bulevard Roman Muşat, proiectul fiind realizat de trei firme locale și constând în realizarea a 15.200 de metri pătraţi de trotuar din pavele autoblocante, montarea a 2.500 de metri liniari de borduri mari şi a 5.550 de metri liniari de borduri mici. Carosabilul a fost lărgit cu aproximativ 2.600 de metri pătraţi, realizându-se 289 de locuri de parcare, precum şi o descongestionare a traficului, prin funcţionarea a două benzi de circulaţie pe fiecare sens. Aspectul şi confortul general au fost completate prin montarea a 120 de suporturi pentru steaguri, 40 de jardiniere în care s-au plantat thuya, 140 de coşuri de gunoi, 124 de bănci simple şi alte 20 de bănci duble, cuplate cu jardiniere, 5 pompe de apă potabilă pentru trecători, 13 pergole, 10 ornamente luminoase din inox şi o fântână arteziană decorativă, în zona Bibliotecii Municipale. Totodată s-au gazonat 2.100 de metri pătraţi de spaţiu verde în care s-au plantat 500 de arbuşti thuya.

Aspectul zonei a fost întregit în 2010 prin proiectul de modernizare a 11 parcuri, finanţat prin Programul Naţional al Fondului de Mediu, iar lucrările au constat în amenajarea a 11 părculeţe atât din punct de vedere al spațiilor verzi, cât și al amenajărilor florale, al dotărilor urbane (bănci, iluminat ornamental, coşuri de gunoi, fântâni arteziene), precum și în crearea unor alei pietonale.

spatiu verde blocuri

O altă investiţie importantă a fost cea din 2011, legată de înfiinţarea de parcuri noi în municipiul Roman, ce a vizat modernizarea şi reabilitarea unor zone verzi din areale adiacente sau apropiate străzilor: Anton Pann, B-dul Republicii, b-dul Roman Muşat pe tronsonul fostă Florilor. Proiectul a răspuns viziunii administraţiei locale de a face din Roman un oraş mai verde şi deosebit din perspectivă peisagistică. Lucrările au constat în eliminarea vegetaţiei parazitare, regazonări, plantări de arbori, arbuşti şi flori, crearea de alei, montarea de bănci şi coşuri de gunoi, precum şi a unor elemente decorative. Proiectul a vizat o suprafaţă de aproximativ 4,4 ha şi a costat 1,5 milioane lei, bani proveniţi de la Agenţia Fondului de Mediu.

statuie Stefan cel Mare intrare Roman

Intrarea în municipiul Roman dinspre Bacău şi Piatra Neamţ, suprapusă peste drumul European E85, cea mai importantă axă rutieră a Moldovei, la intersecţia străzii Sucedava cu Bulevardul Roman – Muşat a cunoscut o amplă transformare de-a lungul anului 2010, devenind un sens giratoriu, un punct de reper în estetica oraşului, o adevărată poartă de intrare – „Poarta Sud”, înnobilată de spaţii verzi, trotuare moderne, vegheată de statuia lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, apărătorul Europei. Acest complex este legat în culoare de luminile de ambient care dau acea notă de mister care evidenţiază monumentul central subliniindu-i măreţia. Datele tehnice ale acestui obicetiv au constat în realizarea de:

  • Sistem rutier nou trafic greu : 2.262 mp
  • Trotuare noi din pavele : 2.209 mp
  • Borduri mici montate : 962 ml
  • Borduri mari montate: 1.657 ml
  • Pavaje la insula centrala : 321 mp
  • Amenajare spatii verzi : 2.180 mp
  • Pavaje la Complexul Favorit : 1850 mp

parcul Roman Coloana Infinitului

În anul 2010 una dintre cele mai importante investiţii, remarcate de cetăţenii din municipiul Roman a constat în refacerea lacului de agrement din Parcul Municipal, împlinind un deziderat manifestat frecvent de către comunitate. O investiţie spectaculoasă care a născut aprecieri nu numai din partea romaşcanilor, dar şi din partea celor care ne-au vizitat oraşul. Un lac modern, funcţional, o oază de frumuseţe de care Romanul este mândru, a fost completat prin refacerea insulelor – Insula „Brâncuşi”, cu elemente sculpturale specifice, ce amintesc de marele artist; Insula „Planeta Verde”, însufleţită de animale de talie mică şi păsări, şi Insula „Cascada”, înnobilată cu o cascadă artificială şi un punct de relaxare şi observare a întregii zone. În detaliu, lucrările au constat în reparaţii şi impermeabilizare talveg şi taluz lac, amenajarea celor 3 insule ale lacului, refacerea debarcaderului, extinderea aleilor pietonale în jurul lacului, extindere iluminatului public şi ornamental, dar şi construirea unei reţele proprii de alimentare cu apa a lacului şi pentru irigarea spaţiilor verzi din zonă.

Casa Vanatorului

„Casa Vânătorului”, modernizată în anul 2009, este rezultatul unui parteneriat iniţiat cu Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Amatori din Roman și completează salba de obiective amenajate în Parcul Municipal.

Muzeul de Stiinte Naturale

Noul sediu al Muzeului de Ştiinţe ale Naturii, finalizat în anul 2011 în Parcul Municipal a fost un proiect derulat în parteneriat cu Consiliul Judeţean Neamţ, care a contribuit cu circa un milion de lei pentru executarea lucrărilor, Primăria Roman asigurând branşamentul la utilităţi.

Din anul 2009, un sediu generos pentru Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor şi pentru Direcţia Poliţiei Locale, demn de o localitate cu rang de municipiu, este găzduit de clădirea fostului „Club Petrotub”. Realizarea acestuia a presupus un set de investiţii importante – lucrări de consolidare, recompartimentare, schimbare a tâmplăriei la interior şi exterior, înlocuirea instalaţiilor şi dotări specifice funcţionalităţii celor două instituţii. Lucrările de reamenajare şi relocare au durat 12 luni.

Casa Casatoriilor

O altă carte de vizită a oraşului a devenit sediul Biroului de Stare Civilă din municipiul Roman – „Casa Căsătoriilor”, aşezământ al cărui prag este trecut nu numai de romaşcani, ci şi de invitaţii lor din alte localităţi. Clădirea a primit o nouă faţă, evidenţiată și de luminile care îi pun în evidență conturul.

CPU Spital

Anul 2010 a marcat inaugurarea Centrului de Primiri Urgenţe al Spitalului Municipal de Urgenţe Roman, o investiţie în modernitate, dar şi în eficientizarea actului medical, acest obiectiv aducând un plus calitativ important pentru comunitate. Cu un total de 504 mp şi compus din 15 cabinete medicale, 3 grupuri sanitare, cameră de supraveghere, cameră pentru centrală termică, o rampă nouă de acces pentru ambulanţe, dar şi un sistem de alarmare împotriva incendiilor, ce corespunde exigenţelor unui obiectiv de acest tip, Centrul de Primiri Urgenţe a devenit un punct de reper pentru investiţiile de gen din zonă.

Amintesc și faptul că în perioada 2012-2016 au fost modernizate aproape toate secţiile spitalului: ATI, boli infecţioase, cardiologie, chirurgie, chirurgie infantilă, dermatologie, obstetrică-ginecologie, medicină internă, neurologie, neonatologie, oftalmologie, oncologie, ortopedie, pediatrie, pneumologie, psihiatrie.

Valoare totalaREPARAŢII CAPITALE 2012-2016
AN 2012627.015RK CLADIRE SPITAL NOU, RK PEDIATRIE
AN 2013476.903RK PSIHIATRIE-SARPANTA , RK PEDIATRIE, RK INLOCUIRE ASCENSOARE
AN 2014450.900RK PEDIATRIE, , RK CORP CLADIRE SPITAL NOU
AN 2015813.966RK PEDIATRIE, RK PSIHIATRIE LOCATIA NOUA INTEGRAL(reabilitare,modernizare,sarpanta) RK CORP CLADIRE A,B,C
AN 2016128.121REALIZARE REZERVA APA
TOTAL2.496.905
VALOAREDOTARI CU APARATURA, din care amintim cele mai semnificative:
AN 20121.032.685ECOGRAF DOPPLER, , MASA OPERATIE GINECOLOGICA, ELECTROCAUTER
AN 20131.017.513MASA OPERATIE, DEFIBRILATO, MONITOARE PACIENTI,
AN 20141.098.963AP. ANESTEZIE, MONITOR PACIENTI, PATURI, AP. VENTILATIE
AN 20151.674.165AP. ROENTGEN, ECOGRAFE, SIST. VIDEOSCOPIE, INCUBATOARE, MASA OPERATIE
AN 20161.321.130PATURI SPITAL, AP. RADIOLOGIE COMPLET DIGITAL
TOTAL6.144.456

În anul 2014 a fost modernizată parcarea spitalului cu sitemul de control-acces (cca. 1 milion lei).

În luna decembrie 2016 s-a reușit achiziționarea și punerea în funcțiune a unui nou și performant aparat de radiologie.

În Roman funcţionează 6 centre de permanenţă din care 2 în spaţiile primăriei, pentru care aceasta asigură utilităţile şi baza materială.

Un alt proiect important l-a reprezentat valorificarea resurselor de energie regenerabilă la Spitalul Municipal de Urgenţă, Sala Sporturilor şi Liceul cu Program Sportiv – Programul de mediu „Casa Verde”, încheiat la 15 iunie 2011, în valoare de aproximativ 3 milioane lei. Acest program a constat în montarea de pompe de căldură apă-sol şi panouri solare la toate cele 3 obiective, pentru reducerea consistentă a cheltuielilor cu utilităţile, economia pe parcursul unui an calendaristic fiind de peste 30%.

Depozit pentru Deseuri de Echipamente Electrice si Electronice

Romanul avea nevoie de un Depozit pentru Deşeuri de Echipamente Electrice şi Electronice, investiţie care a fost inaugurată în anul 2009, în apropierea adăpostului pentru câini comunitari, pe strada Colectorului şi care subliniază un alt pas spre modernitazare a municipiului.

Pentru soluţionarea problemei traficului greu în municipiu, în special în zona cartierului Nicolae Bălcescu, în anul 2011 s-a încheiat modernizarea arterei Roman Est – etapele I și II.

casa Hogas

Restaurarea şi consolidarea clădirii „Casa Hogaş” a fost realizată în 2011 în regie proprie. Aceasta a fost deschisă publicului romașcan pe 18 mai 2011 cu prilejul Zilei Internaționale a Muzeelor, ca sediu a 3 muzee: Muzeul Etnografic „Roman Metropolitan”, Muzeul Cultural – Educaţional Roman Vodă și Muzeul Ecumenic al spiritualităţii romaşcane.

Tot în cursul anului 2011 s-a efectuat reabilitarea termică a blocurilor nr. 25 şi 32 de pe b-dul Roman Muşat, realizată în Roman prin Programul naţional de creştere a eficienţei energetice a clădirilor. Finanţarea s-a făcut 50% de către MDRT, 30% din bugetul local şi 20% din contribuția asociaţiilor de proprietari. Reabilitarea termică a celor două blocuri a constituit un exemplu pentru restul romaşcanilor privind creşterea eficienţei consumului energetic pentru locuinţele multietajate din municipiu.

loc de joaca

În inima părinţilor, dar mai ales a copiilor pe care i-am întâlnit, am găsit fericirea de a descoperi noi locuri de joacă, moderne, în proximitatea locuinţei. Prin revigorarea celor vechi sau înființarea altora noi, am acoperit oraşul. Doar prin proiectul de înfiinţare de parcuri noi 2011 s-au realizat 13 spaţii de joacă pentru copii, divers amenajate, iar din fonduri proprii Municipalitatea a amenajat încă 10 noi locuri de joacă. Mă bucur că la sfârșitul acestor mandate, în orașul nostru avem peste 45 de locuri de joacă noi și reabilitate.

Sănătatea copiilor noştri se consolidează prin mişcare, prin sport, iar pentru elevii Şcolii “Carol I”din Roman, o sală de sport funcţională a reprezentat un punct solicitat intens de către cetăţenii din zonă. Finalul anului 2010 a marcat finalizarea reabilitării acestui obiectiv, dar și a Sălii de sport de la Școala “Roman Mușat”.

O altă investiţie pe un teritoriu lacunar în municipiul Roman a fost Construirea şi amenajarea Piscinei publice în municipiul Roman, printr-un Program al Companiei Naționale de Investiții. Aceasta este o investiţie în sănătatea copiilor noştri, atraşi spre practicarea sportului într-o epocă a sedentarismului.

scuar Hotel Roman

Planul Integrat de Dezvoltare Urbană Roman (PIDU), finalizat în anul 2013, reprezintă cea mai mare finanțare atrasă de administrația locală în exercițiul bugetar european 2007-2013 și una din cele mai complexe investiții desfășurate de municipalitate după 1990 în Roman. Lucrările au vizat modernizarea scuarului de lângă Hotelul Roman, a modulelor I și IV ale Pietonalului Ștefan cel Mare și a 30 de străzi din municipiu. Finalizarea Planului a înseamnat 9.859 m de stradă modernizată, amenajarea a 8.920 mp de parcări, 36.729 mp de trotuare și 2.703 m canalizare. În cadrul Direcţiei de Urbanism, în urma modernizării străzii Ștefan cel Mare, s-au realizat proiecte, programe şi studii incluse în strategia generală de dezvoltare a municipiului, accentul punându-se pe reabilitarea zonei istorice a străzii Ştefan cel Mare. Municipiul Roman este singurul din zona Moldovei care se poate mândri cu încheierea la termen în 2013 a Planului Integrat de Dezvoltare Urbană.

mhc hidrocentrala

Microhidrocentrala pe râul Moldova – ”Centrala Hidroenergetică Roman 1” este a doua dintre cele mai mari investiții derulate în Roman după 1990, lucrările începând în anul 2012 și fiind finalizate în anul 2014. Ea are un dublu rol: cel principal – furnizarea energiei electrice necesară iluminatului public și clădirilor ce aparțin domeniului public și privat al municipiului Roman, şi cel secundar – crearea unui lac ce va constitui în viitor o nouă bază de agrement. Din punct de vedere al caracteristicilor tehnice, reamintesc că cele 2 turbine ce echipează ”Centrala Hidroenergetică Roman 1” sunt printre cele mai noi și moderne dintre modelele care se produc pe plan mondial. Lucrările la sistemul hidroenergetic propriu-zis au costat aproape 22,2 milioane de lei, finanțarea fiind asigurată în cea mai mare parte din fonduri europene. Începând din martie 2015 municipiul Roman este capabil să-și producă singur energia electrică necesară iluminatului public și pentru alimentarea clădirilor ce aparțin administrației locale, devenind prima administraţie locală din ţară care deţine şi produce energie electrică cu ajutorul unei microhidrocentrale.

scuar Hotel Roman bloc reabilitat

Consolidarea blocului de locuințe din str. Nicolae Titulescu nr. 3 (actual b-dul Roman Mușat nr. 17), cunoscut romașcanilor și ca blocul cu bulină, a fost în mod cert cea mai anevoioasă lucrare realizată în municipiul Roman după 1990, deosebit de dificilă atât din punct de vedere tehnic, întrucât pe parcursul derulării ei au fost 3 soluții diferite pentru consolidare, cât și prin prisma marilor probleme organizatorice ce au necesitat schimbarea executantului și a subcontractanților acestuia. După 5 ani de la începerea efectivă a lucrărilor, cele 44 de apartamente ale scărilor C, D si E au fost redate proprietarilor în octombrie 2013. Aceștia beneficiază acum de locuințe consolidate, modernizate și o separare individuală a consumurilor de utilități.

Reabilitare Casa Ioachim

O altă investiție majoră a anului 2012 a constat în începerea renovării, consolidării și modernizării sediului Bibliotecii Municipale – clădire aflată pe Lista monumentelor istorice sub denumirea de Casa Ioachim, imobil care, în pofida prestanţei arhitecturale indiscutabile, se afla într-un stadiu avansat de degradare: acoperişuri deteriorate, instalaţii electrice şi de termoizolare depăşite, lipsa canalizării şi, nu în ultimul rând, pericolul riscului seismic. Lucrările au fost efectuate în perioada 2012-2016, Contractul de lucrări pentru realizarea investiţiei fiind atribuit, prin licitaţie publică, firmei S.C. CONBAS SRL în asociere cu S.C. IMSAT NEAMŢ SRL. În anul 2012, s-au executat consolidări ale fundației corpului principal, desfaceri la pereți, tavane, pardoseli şi cămășuieli în corpul anexă. În anul 2013 s-au executat: consolidări ale fundațiilor la corpul principal, consolidarea integrală la Turnul florentin, consolidări la fundațiile și pereții corpului anexă, pardoselile armate la corpul principal şi la corpul anexă, restaurarea tâmplăriei la corpul principal, instalația termică, instalația electrică, paratrăsnetul la Turnul florentin și canalizarea exterioară. Lucrările executate în anul 2014 au constat în definitivarea consolidării corpului principal și a Turnului, iar la corpul anexă s-au definitivat reparațiile la tencuieli, s-au executat șarpanta, acoperișul și amenajarea mansardei. De asemenea, s-au restaurat ușile și ferestrele și s-au executat operațiile pregătitoare pentru restaurarea componentelor artistice la corpul principal. În anul 2015, au fost parcurse principalele etape în reabilitarea și modernizarea acestui imobil cu valoare arhitectonică deosebită, iar în anul 2016 au fost finalizate lucrările de refacere a picturii și a pardoselilor.

Biblioteca Municipala George Radu Melidon

Pe 26 mai 2016, ca o încununare a amplelor lucrări de consolidare și renovare, Biblioteca municipală George Radu Melidon din Roman a fost inaugurată. Cu acest prilej a avut loc și dezvelirea bustului profesorului şi publicistului George Radu Melidon – întemeietorul primei biblioteci publice la Roman și cetățean de onoare al urbei mușatine.

parcare piata

În anul 2014 a fost început obiectivul Parcare Publică Etajată la Piaţa Centrală, iar în luna mai a anului 2016 această investiție a fost pusă la dispoziția publicului.

Modernizarea Pietonalului Ștefan cel Mare – tronsonul 3 a început tot în anul 2014, dar în cursul anului 2015 executantul (SC Bacor Roman în asociere cu SC Rom Urban Construct Roman) a reușit să realizeze lucrări de doar 1 milion lei, întârziind cu mult termenele asumate prin graficul de execuție. Această situație a impus rezilierea contractului de execuție, iar lucrările au fost reluate în anul 2016, după o nouă licitație pentru restul de executat, ce va fi realizat de SC Robu Construct.

Deschidere strand 39

În privința infrastructurii destinată recreerii, anul 2015 a însemnat finalizarea lucrărilor la modernizarea Ștrandului Municipal, înregistrându-se peste 60.000 de clienți până la finalul sezonului.. Lucrările au constat în realizarea mai multor obiective și anume: clădirea filtru acces, 3 bazine (Bazin pentru copii, Bazin începători, Bazin care corespunde cerințelor olimpice), stația de tratare a apei, zonă de picnic, locuri de joacă și fitness în aer liber, pistă pentru biciclete, parc de skateboard, cinematograf în aer liber.

O preocupare constantă în cei 9 ani de mandat a fost legată de extinderea și modernizarea rețelelor de apă și canal în municipiu.

În anul 2012, în zona în care s-au efectuat lucrările din cadrul PIDU, s-a finanțat din bugetul local un alt proiect numit PIDU complementar – Reabilitare rețele de alimentare cu apă și canalizare menajeră, întrucât acest gen de reabilitări nu erau eligibile din fonduri europene. Lucrările au avut drept antreprenor general SC VLANDA COMPANY SRL Roman, căreia i s-a achitat pentru lucrările efectuate suma de aproape 2,4 milioane de lei.

Începând cu anul 2012, extinderea rețelelor de apă și a rețelelor de canalizare a făcut și obiectul unui program multianual derulat, în colaborare cu Administrația Fondului de Mediu, care a achitat 75% din costuri, și care de la finalizare, în anul 2014, asigură apă potabilă pe toate străzile din cartierul Nicolae Bălcescu, precum și apă potabilă și canalizare în ansamblul Islazului – Primăverii. În anul 2012 s-au efectuat lucrări pentru peste 4.000 m de conductă de distribuție apă și peste 1.200 m de branșamente pe străzile: Mărului, Mihai Viteazu, Primăverii și Islazului. Pe parcursul anului 2013 s-au realizat lucrări pentru reţele de apă pe străzile Ciocârliei, Ocniţei, Lupeni, Pescarilor, Urzicii, Tinosului, Cărămidăriei, Prundului, Salciei, Zebrei, Cornului, Morţun, Meşteşugarilor, Mierlei, Otilia Cazimir, Max Blecher, cu o lungime de conducte de 6.980 m. La finalizarea lucrărilor la data de 01.10.2014 erau realizați 11.540 ml de reţea de apă potabilă şi 2.820 ml de reţea canalizare menajeră pe 32 străzi din municipiul Roman. Executantul lucrărilor a fost SC HIDROTERM SA Roman, în baza unui contract în valoare de 2.742.303 lei.

canalizare

Pe 18 septembrie 2013 a fost semnat contractul de lucrări „Extinderea Rețelelor de Canalizare în Roman și Săbăoani” ca parte componentă a proiectului major „Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Neamț”, gestionat de SC Apa Serv SA și Consiliul Județean Neamț. Pe baza contractului, în municipiul Roman, s-a realizat extinderea rețelei de canalizare cu aproximativ 14,9 kilometri, pe 34 de străzi, s-au construit 13 stații de pompare ape uzate și s-a făcut conectarea acestora la sistemul de monitorizare SCADA. De asemenea, în cursul anului 2013 au început și lucrările de execuţie în cadrul proiectului cu fonduri europene CL 6 – “Extinderea şi modernizarea Staţiei de Epurare a Apelor Uzate Roman”..

2015 este anul în care rețeaua de canalizare a fost extinsă pentru a deservi întregul oraș. Cartierele Nicolae Bălcescu și Petru Rareș beneficiază și ele de serviciul de canalizare ape menajere și astfel, exceptând rețeaua de gaze naturale, Romanul va dispune de echipare cu rețele de utilități în toate zonele municipiului.

La inițiativa mea, din cele 12 sectoare în care este împărțită rețeaua de distribuție a apei în municipiul Roman, 10 sectoare se pot izola pentru a întrerupe furnizarea serviciului de alimentare cu apă pe zone restrânse, astfel încât să nu mai fie oprită apa în tot municipiul în cazul unei avarii.

[/accordion]
[accordion title=”Cap.3 MODERNIZAREA INFRASTRUCTURII RUTIERE ȘI EXTINDEREA PARCĂRILOR” load=”hide”]

CAP.III MODERNIZAREA INFRASTRUCTURII RUTIERE ȘI EXTINDEREA PARCĂRILOR

str Ecaterina Teodoroiu asfalt masini

De la începutul primului mandat am lucrat la ierarhizarea şi prioritizarea intervenţiilor, încercând să acopăr cât mai multe zone ale oraşului. Un pas important a fost acela de a afirma imperativ necesitatea creşterii exigenţelor în ceea ce priveşte calitatea lucrărilor realizate din banii comunităţii, continuând cu o urmărire atentă a desfăşurării acestor investiţii din punct de vedere tehnic şi legal. Pentru administrația locală preocupările vizând modernizarea și întreținerea infrastructurii rutiere s-au concretizat prin finalizarea unor proiecte finanțate din resurse proprii sau din fonduri atrase.

În primele 200 de zile ale mandatului au fost preluate din mandatul anterior și continuate următoarele lucrări de modernizare: Strada Dumitru Mărtinaş; Strada Aprodu Arbore; Strada Revoluţiei; Fundătura Salciei; Strada Narciselor; Strada 13 Septembrie; Sistematizare verticală – Zona Favorit; Sistematizare verticală – Zona Centru; Semaforizarea intersecţiei Cuza Vodă / Bd. Republicii și au fost demarate lucrările de modernizare pentru: Fundătura Păcii; Str. Tudor Vladimirescu; Str. Veronica Micle; Str. Gloriei; Str. Primăverii (Iluminat şi reţea de energie electrică); Bd. N. Bălcescu (Reţea de energie electrică); Str. Viitorului (canalizare); Str. Ecaterina Teodoroiu; Str. Păcii; Str. Cucutei și au fost contractate spre începerea lucrărilor: Str. Vasile Lupu; Str. Ion Nanu.

asfalt modernizare strada

Anul 2009 a însemnat pentru Roman un set de inaugurări de noi tronsoane interne, modernizate:

  • Modernizarea străzii Ion Nanu prin refacerea completă a sistemului rutier (3.600 mp), modernizarea trotuarelor (1.400 mp) şi a reţelei de apă integral, precum și a canalizării aflată într-un avansat stadiu de degradare pe o porţiune de 40 de metri.
  • Reabilitarea unor tronsoane importante din străzile Martir Cloşca, Păcii şi Alba Iuliainvestiţie realizată printr-un program atras pentru populaţia de etnie romă, majoritară în această zonă, lucrările vizând suprafața stradală, trotuarele precum şi reţelele de apă şi canalizare. În acest scop, 920.000 lei au fost atraşi din fonduri europene, reprezentând aproximativ 78% din valoarea lucrării. Proiectul a presupus, pe lângă modernizarea celor trei străzi – pregătirea profesională a 30 de persoane de etnie rromă în domeniul construcţiei drumurilor.
  • Modernizarea străzii Ecaterina Teodoroiu pe sectorul cuprins între străzile Smirodava şi Tudor Vladimirescu, prin refacerea părţii carosabile şi supralărgirea lui cu un fir pentru crearea unor noi locuri de parcare, refacerea trotuarului, reabilitarea pe o distanţă de 300 m a reţelei de apă şi a branşamentelor aferente, precum şi a canalizării pe o distanţă de 80 de metri.
  • Modernizarea străzii Tudor Vladimirescu pe sectorul cuprins între străzile Mihai Eminescu şi Ion Creangă. S-au refăcut carosabilul şi trotuarele, s-a înlocuit reţeaua de apă pe 300 m şi s-au refăcut branşamentele, s-a înlocuit reţeaua de canalizare pe 85 m şi s-au refăcut toate racordurile la gurile de scurgere din carosabil.
  • Modernizarea străzii Vasile Lupu pe segmentul cuprins între străzile Bogdan Dragoş şi Griviţei, prin refacerea completă a sistemului rutier – fundaţia şi suprastructura, dar şi realizarea de trotuare noi.
  • Modernizarea străzii Veronica Micle, prin înlocuirea suprastructurii drumului pe o suprafaţă de 1750 mp şi asfaltarea trotuarelor, refacerea reţelei de apă potabilă (270 m) şi a tuturor branşamentelor de apă la blocurile şi obiectivele din zonă.
  • Strada Cucutei – lucrările au vizat sectorul cuprins între strada Progresului şi Cimitir și s-au concretizat în extinderea reţelei de apă, extinderea reţelei de canalizare, branşamentele la canalizare la toate locuinţele din zonă, realizarea trotuarelor și realizarea suprastructurii drumului pe o suprafaţă de aproximativ 3.450 mp.
  • Modernizarea străzii Revoluţiei, prin refacerea completă a sistemului rutier (fundaţie şi suprastructură), asfaltarea trotuarelor şi reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare, inclusiv branşamentele din zonă.
  • Modernizarea străzii Păcii pe sectorul cuprins între străzile Smirodava şi Gloriei. S-au asfaltat carosabilul, parcările adiacente şi trotuarele. Totodată s-au reabilitat: conducta de canalizare şi racordurile la gurile de scurgere pentru apele pluviale
  • Strada Gloriei – asfaltarea carosabilului (850 mp), a parcării adiacente (340 mp), a trotuarelor (220 mp), și refacerea reţelei de apă şi a tuturor branşamentelor la blocurile şi obiectivele din zonă.
  • Modernizarea Fundăturii Păcii, prin refacerea carosabilului, parcării adiacente şi a trotuarelor, precum şi a canalizări şi a branşamentelor din zonă.

Lucrările la canalizarea de pe strada Viitorului au vizat crearea unei reţele de canalizare în zonă (strada Viitorului, strada Colectorului şi Bazar), o conductă de refulare în ovoidul din strada Bogdan Dragoş şi o staţie de repompare prevăzută cu două pompe.

Proiectul de referinţă pentru urbea mușatină Reabilitarea infrastructurii publice urbane a municipiului Roman”(PIDU) a cuprins lucrări de modernizare pentru 30 de străzi: Sucedava, Alexandru cel Bun, Traian, Vasile Lupu, Griviţei, Vasile Alecsandri, Panaite Donici, Decebal, Stejar, Trandafirilor, Bucegi, Cuza Vodă, Libertăţii, Unirii, Fdt. Doctor Felix, Mihail Kogălniceanu, Costache Negri, Oituz, Fdt. Duzilor, Dobrogeanu Gherea, Elena Doamna, Smârdan, Dumbrava Roşie, 1 Mai, Petru Aron, Ion Ionescu de la Brad, Bradului, Ştefan cel Mare, Principatele Unite, Vlad Ţepeş, Pietonal Ştefan cel Mare, fiind cel mai mare proiect de modernizare a infrastructurii romaşcane.

Lucrările de sistematizare verticală a Zonei ANL II (aleea Vasile Lupu) au constat în: realizarea unei suprafețe carosabile, amenajarea de trotuare, realizarea de parcări și a unui sistem de canalizare pentru preluarea apelor pluviale.

În anul 2012 s-au finalizat lucrările de modernizare a sistemului rutier pe strada Progresului. Contractul a fost adjudecat de S.C. STAR PREST SRL Roman, plătindu-se la final suma de 1,14 milioane lei, şi a constat în executarea de reţele edilitare (canal colector ape menajere şi pluviale cu diametrul de 250 mm în lungime de 188 m şi conductă de apă de diametrul 110 mm, în lungime de 179 m) şi sistem rutier nou în lungime de 570 m, cu o suprafață totală de 4.300 mp încadrat pe ambele părţi cu 1.026 mp trotuare.

Tot în anul 2012 s-au finalizat lucrările de pe strada Eremia Grigorescu executate de S.C. DARCONS SRL Roman, cu o valoare decontată de 1,38 milioane lei. S-au realizat: un sistem rutier nou pe o lungime de 616 m, în suprafață de 4.545 mp, încadrat de 1.118 mp de trotuare şi spaţiu verde, 566 m conductă pentru alimentare cu apă cu diametrul de 110 mm, 552 m canalizare menajeră şi pluvială cu diametrul 250 mm.

Reabilitarea străzii Viitorului a constat în înlocuirea a 1.309 m de bordură și reabilitarea a 3.826 mp de carosabil și a 1.228 mp de trotuare. Lucrările au fost executate de SC OCCIDENTAL CONSTRUCT SRL Roman, cu valoarea de 483,3 mii lei.

artera Roman Est

Obiectivul modernizare artera Roman – Est a demarat în anul 2013 și a costat în total aproximativ 5,9 milioane lei, din care cea mai mare parte au fost fonduri atrase de la MDRAP. În luna mai a anului 2016 aceasta a fost finalizată și dată în folosiță traficului rutier. Menționez că finalizarea Arterei Roman – Est va asigura fluența traficului rutier greu pe direcțiile Vaslui – Suceava sau Vaslui – Iași, evitând zonele dens locuite. Un alt avantaj va fi faptul că, în momentul în care stațiile din zona Cordun, de sortare și transfer a deșeurilor, vor fi active, se va evita tranzitarea cu mașinile de gunoi a municipiului și a zonelor dens locuite, eliminând crearea unui disconfort cetățenilor. Investiția va fi întregită în cursul anului 2017 prin realizarea unui sens de girație la intersecția dintre strada Plopilor și DN2(E85), ceea ce va ușura accesul înspre și dinspre Artera Roman Est. În pregătirea realizării acestui sens de girație s-au realizat deja în 2016 lucrări de foraj orizontal pentru reamplasarea rețelelor existente în intersecția DN2-strada Plopilor.

În anul 2013 au început și reparațiile capitale și de modernizare a B-dului Nicolae Bălcescu – artera Roman-Vest. În timpul lucrărilor de reparații capitale și modernizare a bulevardului Nicolae Bălcescu – Artera Roman Vest s-a constatat starea de uzură avansată a conductei de apă, precum și necesitatea preluării separate a apelor meteorice pe acest drum, vechea conductă urmând să transporte doar apele menajere. Aceste lucrări s-au realizat suplimentar proiectului inițial, în anul 2014, fiind absolut necesare unei mai bune exploatări a acestui segment rutier. În anul 2015 s-au finalizat reparațiile capitale și modernizarea Bulevardului Nicolae Bălcescu – Artera Roman – Vest. În total investiția a însumat 8 milioane lei și a însemnat reabilitarea și lărgirea la 9 metri a sistemului rutier de pe cei 2,6 km ai traseului și refacerea trotuarelor, a rețelelor de apă și canalizare menajeră și pluvială de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, cât și extinderea celor trei rețele pe Artera Roman – Vest.

Modernizarea străzii Tirului a fost realizată în anul 2014, lucrările au fost executate de S.C. OCCIDENTAL CONSTRUCT S.R.L. Roman, fiind în valoare de 669.570 lei cu TVA şi au vizat modernizarea carosabilului, a trotuarelor, a parcărilor, alimentarea cu apă şi sistem de canalizare pe o lungime de 434 de metri.

asfaltare

În anul 2015 s-au încheiat lucrările pentru modernizarea străzii Tineretului, fluidizându-se în mare măsură traficul greoi de pe această stradă, datorat prezenței unui număr ridicat de obiective publice. Lucrările efectuate au costat 1,2 milioane lei și au constat în reabilitarea sistemului rutier existent, îmbrăcarea cu dale de beton a trotuarelor și extinderea parcărilor adiacente străzii( peste 130 de noi locuri de parcare).

În anul 2016 au fost executate lucrări de întreținere pe un număr de 33 de străzi: Primăverii, Aprodu Arbore, Tinosului, Islazului, Bicaz, Matei Millo, Nordului, Moldovei, Victor Hugo, Aleea Vasile Lupu, Smirodava, Bogdan Dragos, C.A. Rosetii, Soldat Porojan, Roman Mușat, Mihai Eminescu, Aleea Dumbrava Roșie, Scuar Bulevardul Republicii, Dumbrava Roșie, Siretului, Maramureș, Mihai Viteazu, Dobrogeanu Gherea, Viitorului, Gheorghe Doja, Martir Cloșca, Păcii, Tudor Vladimirescu, Ecaterina Teodoroiu, Panait Moșoiu, Miron Costin, Bulevardul Republicii, Petru Rareș, iar valoarea acestor intervenții a fost de 4,77 milioane lei.

Problematica spaţiilor de parcare din municipiul Roman a fost una dintre cele mai prezente deficienţe remarcate de cetăţeni în sesizările trimise către autoritatea locală.

Administația publică locală a putut răspunde eficient încă din 2009 prin coroborarea soluțiilor avute în vedere cu proiectele ce au schimbat la față aspectul peisagistic al mai multor zone din municipiu. Spre exemplu amintim că în urma derulării proiectului pentru reamenajarea zonei Bogdan Dragoș-Smirodava (prin înființarea uneia dintre cele mai mari parcări din municipiu, la intersecția străzilor Smirodava și Vasile Conta) s-au realizat aproape 180 de noi locuri de parcare. De asemenea în urma modernizării Bulevardului Roman Mușat carosabilul a fost lărgit cu aproximativ 2.600 de metri pătraţi, realizându-se 289 de locuri de parcare, precum şi o descongestionare a traficului, prin funcţionarea a două benzi de circulaţie pe sens.

Anul 2010 a marcat pentru municipiul Roman construirea, refacerea și compartimentarea a 939 de locuri de parcare, acestea făcând obiectul unor proceduri de licitaţie pentru închirierea către cetățeni. S-au executat 7 parcări cu peste 200 de locuri de parcare pe străzile Smirodava, Dobrogeanu Gherea, C.A. Rosetti şi Panaite Donici și s-au încheiat un număr de 697 de contracte de închiriere loc de parcare.

În cursul anului 2011 a fost deschis un ghişeu cu activitate zilnică, privind parcările de reşedinţă, pentru a înlesni procedura de lucru cu romaşcanii şi a economisi timpul solicitanţilor de locuri de parcare.

În 2016 a fost continuat programul de extindere a aleilor și parcărilor de reședință în municipiul Roman, executându-se în acest sens lucrări de aproximativ 1,2 milioane lei în zonele Anton Pann, aleea Revoluției și Liliacului, Tudor Vladimirescu, Dobrogeanu – Gherea și Bogdan Dragoș. Executantul acestor lucrări a fost SC Robu Construct SRL Săbăoani.

La sfârșitul anului 2016, numărul total de parcări de reședință amenajate pe raza Municipiului Roman a ajuns la 155, totalizând 3.277 de locuri, din care 2.670 de locuri sunt închiriate. În ceea ce privește administrarea parcărilor publice, pe raza municipiului sunt amenajate 386 locuri de parcare cu plată, pentru care sunt montate 21 de parcometre. În anul 2016, încasările totale în cazul parcărilor publice cu plată au fost de 203.154,9 lei.

Reacţiile romaşcanilor au fost clar pozitive de-a lungul anilor şi ne-au încurajat să gândim la soluţii pragmatice în problema parcării autovehiculelor.

[/accordion]
[accordion title=”Cap.4 SOLUŢII EFICIENTE PENTRU PROBLEMATICA SOCIALĂ” load=”hide”]

CAP. IV SOLUŢII EFICIENTE PENTRU PROBLEMATICA SOCIALĂ

Încă de la debutul primului mandat ne-am asumat rolul social al instituției și obiectivul de a dezvolta infrastructura socială a municipiului.

ANL

Problema locuinţelor (pentru tineri sau a celor sociale) a fost una dintre cele mai presante pentru administraţia locală, astfel încât a devenit un obiectiv principal în activitatea depusă de Primăria municipiului Roman. Menționăm că în Aleea Vasile Lupu în acești ani de mandat a luat naștere cel mai tânăr cartier al Romanului.

Am reuşit, în anul 2009 repartizarea către tineri a unui număr de 40 de apartamente şi 60 de garsoniere realizate prin fonduri ANL, construcţia lor fiind demarată în anul 2008. Aceasta a constituit și cea mai mare repartizare de locuințe către tinerii romașcani după 1989.

Realitatea ne-a determinat să facem toate demersurile necesare suplimentării construirii de locuinţe și astfel în 2009 a început construirea a două blocuri de locuinţe sociale în Aleea Revoluției nr. 11 destinate celor evacuaţi din casele naţionalizate, compuse din două scări a câte 20 de apartamente. 40 de familii romașcane s-au mutat în “casă nouă” în decembrie 2012.

Anul 2010 a marcat şi deschiderea construcţiei a încă 60 de locuinţe în regim ANL în Aleea Vasile Lupu. În mai 2012 s-au repartizat tinerilor și aceste locuințe.

Spaţiul locativ limitat aflat în administrarea comunităţii a impus găsirea de noi soluţii. În scopul acestei descongestionări am obţinut un plus de locuinţe sociale prin reabilitarea parterului imobilului aflat în strada Anton Pann, nr. 28A (fostul sediu ALOFM) – cele 19 camere rezultate prin recompartimentări interioare, reparaţii pardoseli, amenajare de grupuri sanitare, reparaţii la instalaţia de încălzire şi înlocuirea tâmplăriei, fiind repartizate la finele anului 2009. Dincolo de implicarea financiară în această locaţie, trebuie remarcate şi eforturile depuse în transferarea spaţiului în administrarea Primăriei Municipiului Roman de la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.

Urmărind aceleaşi criterii, prin lucrări realizate la unul dintre căminele Grupului Şcolar „Vasile Sav” şi care au constat în compartimentări, amenajare de grupuri sanitare, refacere pardoseli, înlocuire tâmplărie, s-a obţinut un alt plus de 16 locuinţe pentru persoanele aflate în situaţii de risc social, repartizate în primăvara anului 2009.

S-au finalizat în anul 2010, prin reamenajare camerelor de cămin aparținând Colegiului Tehnic “Miron Costin” din strada Anton Pann, alte 23 de locuinţe sociale. Acestea au fost repatizate în preajma Crăciunului din același an, fiind un prilej de bucurie pentru tot atâtea familii.

Țelul reabilitarii infrastructurii sociale s-a concretizat treptat într-o serie de proiecte sociale prioritare pentru Primăria Roman și comunitatea locală.

casa varstnicului

Casa vârstnicului s-a numărat printre primele investiții menite să vină în întâmpinarea dorinței romașcanilor de vârsta a treia de a avea un loc pentru interacțiune zilnică și relaxare. Materializat în incinta fostului „Club Petrotub”, condiţiile puse la dispoziţia pensionarilor au fost deosebite, atât prin spaţiul generos cât şi ca dotări: televizor cu diagonală mare cu dvd player şi home cinema, mini-bibliotecă, presă zilnică, calculator cuplat la Internet, jocuri, spaţii de socializare mobilate corespunzător, o zonă pentru prepararea de ceaiuri, cafea, gustări, centrală termică.

casa sperantei

Casa Speranței – Adăpostul de noapte – este un alt proiect venit în sprijinul romaşcanilor cu o situaţie precară şi care au nevoie de un acoperiș deasupra capului. Capacitatea Romanului de a deschide un astfel de adăpost a reprezentat un semn de maturitate şi responsabilitate socială. Spaţiul oferă 14 locuri de cazare pe durata nopții, celor care au domiciliul în Roman dar care nu mai au propria locuință și și-au găsit refugiul pe străzile orașului.

Casa Copilului

Pentru eliminarea unor fenomene nedorite Primăria a realizat proiectul Centrul de îngrijire de zi pentru copiii aflaţi în situaţii de risc în Municipiul Roman” – Casa Copilului prin care a urmărit funcţionarea unui centru de îngrijire de zi, multifuncţional, a cărui misiune este de a preveni abandonul şi instituţionalizarea copiilor, dar şi dezvoltarea de activităţi de consiliere, sprijinire şi educare pentru părinţi şi alte persoane care au în îngrijire copii aflaţi în situaţii de risc. Beneficiarii direcţi sunt 50 de copii cu vârste între 6-15 ani aflaţi în situaţii dificile, fără posibilitate de susţinere din partea familiilor dar şi părinţii precum şi alte persoane care au în îngrijire aceşti copii şi care pot beneficia de servicii de consiliere destinate prevenirii separării lor. Proiectul a constat în reamenajarea clădirii-atelier de lângă Şcoala de Artă ”Sergiu Celibidache” (fostă nr. 7) care nu era folosită, cu sprijinul Autorității Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului.

Casa bunicilor

Identificarea altor necesități stringente pentru cetăţenii de vârsta a treia precum asigurarea găzduirii pentru perioadă nedeterminată și asigurarea hranei, acordarea de asistenţă medicală pentru bătrâni simultan cu consilierea psihologică şi organizarea de activităţi de petrecere a timpului liber precum şi asigurarea condiţiilor de socializare s-au concretizat în proiectul “Reabilitatea, modernizarea şi extinderea clădirii destinată “Căminului pentru bătrâni” în municipiul Roman” – Casa bunicilor, finanțat din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2007-2013.

40 de persoane în vârstă au asigurată cazarea, masa şi alte servicii de asistenţă socială, iar acestea au fost selectate din rândul celor care aparţin diferitelor categorii defavorizate: familii sărace, persoane cu nivel de trai foarte scăzut, persoane vârstnice singure, persoane cu handicap, persoane fără adăpost, persoane abuzate, precum şi alte persoane aflate în situaţia unor nevoi speciale.

Casa Painii

Pentru a îmbunătăţi calitatea infrastructurii pentru serviciile sociale în municipiul Roman, având ca obiectiv creşterea calităţii vieţii persoanei, s-a conturat şi proiectul “Reabilitarea, modernizarea şi echiparea clădirii destinată serviciilor sociale în municipiul Roman”Casa Pâinii.

Proiectul, finanţat prin Programul Operaţional Regional, pe axa prioritară “Îmbunătăţirea infrastructurii sociale”, a asigurat atingerea următoarelor obiective specifice:

  • reabilitarea şi modernizarea unei clădiri cu destinaţia de centru social;
  • oferirea a două mese calde pe zi pentru 300 de persoane, având asigurate 100 de locuri la mese (în 3 serii);
  • înfiinţarea unui centru social multi-funcţional, cu o gamă variată de servicii, respectiv cantină socială, ateliere de lucru şi activităţi de consiliere pentru rezolvarea unor probleme dificile specifice cu care se confruntă populaţia defavorizată, cu scopul de a ajuta persoanele în dificultate;
  • asigurarea hranei şi a îngrijirii persoanelor defavorizate;

Romașcanilor aflați în dificultate din punct de vedere social li s-a asigurat la nivelul administrației locale pârghiile necesare pentru ca aceștia să beneficieze de ajutorul oferit de legislația locală sau națională. Cu titlu de exemple amintim următoarele măsuri:

  • Conform Hotărîrii Consiliului Local nr 47/14.05.2013, prin Direcția de Asistență Socială s-au distribuit tichete sociale către 6.750 de beneficiari, pentru achiziţionarea de alimente de bază, iar alți 5.224 de romașcani au primit ajutoare alimentare din stocurile de intervenție comunitare, destinate categoriilor de persoane cele mai defavorizate din România.
  • În anul 2014, prin Direcția de Asistență Socială, conform Hotărârii de Consiliu Local nr. 17/14.03.2014, s-au distribuit trimestrial tichete sociale la 3.306 de romașcani, pentru achiziţionarea de alimente de bază.
  • Prin activitatea desfășurată de Direcția de Asistență Socială, în condiţiile legii, în anul 2015 s-au distribuit în baza Hotărârii de Consiliu Local nr. 32/2015 tichete sociale către 2.871 de persoane și s-au distribuit 12.518 pachete cu ajutoare comunitare către 4.295 persoane, conform HG 799/2014, privind implementarea Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate 2014.
  • În anul 2016 ca urmare a Hotărîrii de Consiliu Local nr. 32/2015 s-au distribuit tichete sociale la 2.456 de persoane, pentru achiziţionarea de alimente de baza și 9.000 de pachete cu ajutoare comunitare către 4.500 de persoane, conform H.G. 799/2014, privind implementarea Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate.

 

De asemenea Direcția Impozite și Taxe Locale a primit cereri de reducere a impozitelor cu 50% pentru locuință și terenul aferent, toate rezolvându-se favorabil. În perioada 2008 – 2016 au beneficiat de reducere 3.289 de solicitanți, valoarea totală a scutirilor însumând 240.075 lei.

De la 1 iulie 2010, Biblioteca municipală George Radu Melidon are în colecţiile ei cărţi în format special, destinate persoanelor cu deficienţe de vedere. Este vorba despre o donaţie primită de la Fundaţia Cartea Călătoare din Focşani, în cadrul proiectului naţional: Acces nediscriminativ la educaţie şi cultură pentru persoanele cu deficienţe de vedere, finanţat de Guvernele Islandei, Principatului Liechtenstein şi Norvegiei, prin Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European. Donaţia a constat în două aparate de citire (playere) şi 40 de cărţi DAISY. Grație Fundaţiei Bill şi Melinda GATES, împreună cu IREX România şi Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România, Biblioteca Roman a beneficiat de un amplu program de informatizare – BIBLIONET(2009 și 2012), instituția devenind un centru informaţional complex, furnizor de servicii moderne, o resursă fundamentală pentru comunitate. În anul 2012 a fost derulat Proiectul Te iubește mama!, proiect ce a avut menirea de a-i ajuta pe elevii români să comunice cu părinţii lor aflaţi la muncă peste hotare.

În anul 2013, prin Direcția Locală de Evidență a Persoanelor s-a încheiat un Protocol de colaborare cu Grupul Local de Lucru (înființat prin HCL 106/2012) privind facilitarea accesului cetățenilor de etnie rromă la întocmirea actelor de identitate și a actelor de stare civilă. Prin cooperarea cu Grupul Local de Lucru Roman s-au derulat o serie de acțiuni menite să sprijine cetăţenii de etnie rromă să intre în legalitate cu documentele de identitate sau cele de stare civilă.

În urma acestora, în același an s-au desfăşurat acţiuni în teren în strada Fabricii, Martir Cloşca şi Primăverii, fiind identificate 33 de persoane de etnie rromă fără cărţi de identitate, pentru care s-au efectuat demersurile în vederea intrării în legalitate, și au fost eliberate de Biroul de Stare civilă 29 de acte: 21 certificate de naștere și 8 certificate de căsătorie.

În anul 2014, Biroul de stare civilă a eliberat în total 129 de acte de stare civilă pentru cetăţenii de etnie rromă (93 certificate de naştere, 27 certificate de căsătorie şi 9 de deces), având în vedere Protocolul de colaborare încheiat cu Grupul Local de Lucru Roman.

Protocolul a permis Biroului Evidența Persoanei punerea în legalitate în cursul anului 2015 a 356 de persoane de etnie rromă, iar Biroului de Stare Civilă să elibereze 128 acte de stare civilă pentru cetăţenii de etnie rromă (83 certificate de naştere, 24 certificate de căsătorie şi 21 de deces).

Având în vedere Planul Local de Măsuri pentru implementarea Strategiei Guvernului României de incluziune a cetățenilor români aparținând minorității rrome, pentru perioada 2015-2020 s-a încheiat Protocolul de colaborare din 01.09.2016, între Direcția Locală de Evidență a Persoanelor Roman și Asociația “Romii Romașcani”, în vederea identificării cetățenilor de etnie rromă care nu au acte de identitate Menționăm faptul că în perioada 12-23.09.2016 a fost organizată o acțiune cu acest scop, concretizată cu identificarea a 11 persoane care nu dețineau acte de identitate, fiind pierdute, expirate sau nu au avut niciodată, dintre care 2 persoane au fost puse în legalitate în cursul anului 2016. Biroul Evidența Persoanei a mediat și pus în legalitate 355 de persoane aparținând acestei etnii, fie în urma prezentării la ghișeu, fie în urma acțiunilor desfășurate în teren cu stația mobilă sau în urma acțiunilor desfășurate împreună cu reprezentantul Asociației “Romii Romașcani”.

[/accordion]
[accordion title=”Cap.5 MODERNIZAREA PIEȚELOR DIN MUNICIPIU” load=”hide”]

CAP. V MODERNIZAREA PIEȚELOR DIN MUNICIPIU

Încă de la începutul primului mandat am căutat să respectăm una dintre dorinţele manifestate de romaşcani şi anume aceea de a veni cât mai aproape de cetăţeni cu puncte de desfacere a produselor agricole. Din 2008 am încercat să aducem producătorii agricoli cât mai aproape de cetăţeni, prin înfiinţarea de micropieţe în fiecare dintre cartierele importante, dar şi să reabilităm cât mai mult la cele existente.

micropiata danubiana

Am dorit să impunem noi standarde de calitate în serviciile oferite romaşcanilor și cu acest țel am realizat în Piaţa Smirodava construirea unui spaţiu acoperit pentru desfacerea fructelor şi legumelor în anul 2009. Tot în același an au fost reabilitate în Piața Smirodava clădirea de birouri și toaletele. Investiţiile în zonă au continuat în 2010 prin deschiderea unui spaţiu conform cerinţelor sanitare pentru desfacerea produselor lactate, dar şi cu refacerea trotuarelor şi aleilor din zonă. Un nou obiectiv solicitat de locuitorii din zonă, Piaţa Danubiana, s-a alăturat celor amenajate în cartierele Mihai Viteazul și Anton Pann.

piata centrala

Anul 2010 a adus și o concentrare a investițiilor de modernizare în Piaţa Centrală prin închideri cu tâmplărie din PVC şi uşi tip rulou, schimbarea sistemului de iluminat, vopsirea tâmplăriei metalice, alinierea meselor şi reparaţia acestora, confecţionarea a două copertine din poliplan, confecţionarea de tavane din OSB, modernizarea sectorului de chioşcuri prin pavarea cu gresie, dar şi reabilitarea în zona producătorilor a copertinei, prin vopsire cu o răşină specială. Tot în același an a fost amenajat sectorul pentru vânzarea răsadurilor în spatele Halei Centrale şi a fost extins Sectorul de flori din Piaţa Centrală. De asemenea s-au executat lucrări de întreţinere şi reparaţii la toate obiectivele aflate în administrarea acestui serviciu: bazar, hala centrală, hotelul pieţei, lacul din parc, micropieţe.

piata centrala cladirea administrativa

În cursul anului 2011, Piaţa Centrală a trecut prin modificări importante, cu scopul de a oferi un mediu mai plăcut pentru tranzacţiile tradiţionale cu alimente, fructe, lactate şi carne. S-au efectuat lucrări de reparaţii şi hidroizolaţie a acoperişului din zona de producători și a fost modernizată toaleta publică, oferind atât comercianţilor cât şi cumpărătorilor condiţii civilizate şi moderne. Pe parcursul acestor ani în Piaţa Centrală au fost asfaltate aleile principale, iar pentru protejarea de intemperii atât a comercianţilor cât şi a cumpărătorilor s-a construit un Pasaj de trecere din structură metalică şi acoperiş din policarbonat şi tablă cutată. Au fost efectuate reparaţii în sectorul din spatele Halei Centrale și s-au efectuat refinisări la clădirea administrativă punând în valoare frumuseţea acestei clădiri monument de arhitectură, iar Hotelul Pieţii a fost dotat cu mobilier şi alte obiecte de inventar necesare funcţionării. La sectorul pentru vânzarea păsărilor vii din Piaţa Centrală s-a efectuat o închidere cu rulouri din aluminiu pentru a proteja de intemperii comercianţii şi cumpărătorii, dar și o închidere cu panouri de policarbonat a micropieții din Anton Pann.

Cu finanțare din bugetul Direcției Administrației Piețelor Bazarului și Oborului s-a realizat și proiectul Parcării etajate de la Piața Centrală, care din mai 2016 oferă publicului 50 de locuri de parcare, de două ori mai multe decât parcarea veche. Parcarea constituie o construcţie modernă pe structură metalică, care a rezolvat problema locurilor de parcare pentru Piaţa Centrală, dar şi pentru cetăţenii din zonă, care între orele 16.00-08.00 îşi pot parca gratuit autoturismele.

În Bazarul Municipal s-au efectuat anual lucrări de reparaţii pentru desfăşurarea în bune condiţii a Bâlciului anual. S-au amenajat două alei pentru comercianţi: una betonată şi una cu covor asfaltic și o cabină de duşuri pentru cei care desfăşoară activitate în Bâlciul anual.[/accordion]
[accordion title=”Cap.6 ROMANUL – UN ORAŞ SIGUR” load=”hide”]

CAP. VI ROMANUL – UN ORAŞ SIGUR

Activitatea Poliţiei Locale a fost relansată de la începutul primului mandat, printr-o coordonare mult mai atentă şi eficientă cu scopul de a creşte gradul de siguranţă al cetăţenilor, dar şi protejarea investiţiilor făcute. În fiecare lună prezenţa activă a Poliţiei Locale s-a reflectat în numărul de avertismente, amenzi, situaţii problematice stabilizate și misiuni efectuate împreună cu Poliția Municipală sau Jandarmeria Roman.

politia locala roman masina

La începutul anului 2008, Serviciul Public de Poliţie Comunitară din cadrul Primăriei Municipiului Roman îşi desfăşura activitatea cu un efectiv de 35 agenţi, pentru ca în anul 2009 să devină direcţie, în a cărei structură intrau trei servicii – Serviciul de Ordine Publică, Serviciul de Instruire şi Pază Obiective, Serviciul Circulaţie şi Compartimentul Tehnico – Administrativ, cu un număr total de 84 de angajaţi.

În anul 2011, conform Legii 155/2010, Direcţia de Poliţie Comunitară Roman s-a reorganizat ca Direcţie de Poliţie Locală, având în structura sa Serviciul de Ordine şi Linişte Publică şi Pază a Bunurilor, şi 6 (şase) compartimente: Compartiment Circulaţie Drumuri Publice, Compartiment Protecţia Mediului, Compartiment Activitate Comercială, Compartiment cu Atribuţii pe Linie de Evidenţă a Persoanelor, Compartiment Disciplina în Construcţii şi Afişaj Stradal, Compartiment Dispecerat-Monitorizare.

Angajaţii Poliţiei Locale au participat în perioada 2008 – 2016 la 30.410 misiuni planificate, de asigurare a ordinii și liniștii publice, iar împreună cu Poliţia Municipiului Roman au fost organizate 4.817 misiuni (patrule mixte) pentru combaterea cerșetoriei, a furturilor din auto și din buzunare, în zonele aglomerate (pieţe, obor, bazar, magazine), cât și pentru menţinerea unui climat de ordine și siguranţă publică.

În perioada analizată, la Dispeceratul Poliţiei Locale – camera ofiţerilor de serviciu, s-au primit 24.292 sesizări, din care 1.871 scrise, 8.522 verbale și 13.899 telefonice. Polițiștii locali au aplicat 18.852 avertismente verbale, 16.639 avertismente scrise și 16.035 sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.339.200 lei. Au fost găsiţi și sancţionaţi contravenţional 3.644 cerșetori și prinşi şi predaţi Poliţiei Municipale 227 infractori.

monitorizare video

În sprijinul activităţii Poliţiei Locale, cu scopul de a creşte nivelul de siguranţă al cetăţenilor, Primăria Municipiului Roman a implementat un proiect, finanțat din surse proprii, de supraveghere video, concentrat pe punctele aglomerate, cu grad de risc ridicat. Sistemul inițial inaugurat în luna august a anului 2009 a asigurat monitorizarea a 20 de puncte fierbinți cu potenţial infracţional din municipiu. Prin implementarea în 2011 a Programului „Creşterea siguranţei şi prevenirea criminalităţii în municipiul Roman”, parte a Planului Integrat de Dezvoltare Urbană s-au amplasat încă 20 camere de luat vederi, s-au montat echipamente de stocare a datelor şi s-au instruit poliţişti locali pentru gestionarea acestuia. Sistemul de supraveghere a redus numărul de fapte antisociale şi a crescut siguranţa locuitorilor din municipiul Roman, a persoanelor aflate în tranzit şi a asigurat creşterea securităţii pentru agenţii economici. Pentru reducerea costurilor de funcţionare a sistemului de monitorizare video gestionat de Poliţia Locală, în 2011 s-a trecut la montarea a 3 km de fibră optică prin reţea subterană, constituind reţeaua intranet municipală, iar în prima jumătate a anului 2012 s-a finalizat reţeaua intranet, cu încă 6 km de fibră optică. Conform Revistei “Infomunicipium” din septembrie 2011, Romanul se află între primele 5 orașe din țară într-un clasament al sistemelor urbane de supraveghere video ce ridică nivelul de siguranță al cetățenilor. În prezent, sistemul urban de monitorizare video al municipiului Roman cuprinde 50 de camere. Dispeceratul monitorizare video a semnalat 10.162 de încălcări ale legislaţiei și a răspuns la 1.160 solicitări din partea organelor judiciare privind înregistrări din sistemul integrat de monitorizare video.

Pentru a preîntâmpina extinderea flagelului reprezentat de consumul de etnobotanice în rândul tineretului romaşcan, la iniţiativa mea şi cu sprijinul Consiliului Local, s-a adoptat la sfârşitul anului 2010 Hotărârea 160/2010 privind reglementarea condiţiilor de punere pe piaţă a unor plante, produse şi substanţe asimilate plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante sau psihotrope pe teritoriul municipiului Roman, reușind printr-o atentă monitorizare eliminarea traficului de acest gen în localitatea noastră.

În urma sesizărilor semnalate de romaşcani cu privire la depozitarea deşeurilor de origine animală la SC PROTAN SA Roman, Poliţia Locală a monitorizat activitatea acestei firme cu privire la predarea spre neutralizare a deşeurilor, cantitatea totală predată până la sfârşitul anului 2011 fiind de 1046,64 tone, iar restul, aflat în stoc (sub 25% din ce a fost), a fost tratat chimic, conform dispoziţiilor DSP Neamţ.

dig inundatii

Romanul a fost singura localitate din Neamț, de pe cursul râului Siret care nu a fost afectată de inundaţii, deși acestea au constituit un real pericol în verile anilor 2008 și 2010. Am impus o adaptare rapidă şi un timp de intervenţie foarte scurt. Printr-un efort susţinut, exemplar şi unitar al instituţiilor statului, dar şi al unui număr considerabil de voluntari, cărora doresc să le mulţumesc în mod deosebit, am reuşit să fim zi şi noapte în teren, muncind şi asigurându-ne că inundaţiile nu vor afecta “casa marii familii romașcane”.

În cazul inundațiilor din 2008 pentru eliminarea riscului de inundare a Cartierului Nicolae Bălcescu sau luat următoarele măsuri operative:

  • S-a întrunit Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Roman.
  • Pentru prevenirea inundării Cartierului Nicolae Bălcescu s-a dispus construirea unui dig de protecţie în zona Pod Gîdinţi – Staţia de Epurare, cu o lungime de apox. 4,5 km, consolidarea şi supraînâlţarea digurilor de protecţie pe alte 4 porţiuni cu o lungime de aprox. 0,9 km;
  • Pe timpul trecerii viiturilor au fost monitorizate digurile de protecţie din oră in oră, iar în locurile în care existau deversări am dispus supraînălţări.
  • S-a dispus evacuarea populaţiei din zona inundabilă conform ordinului prefectului.
  • După ruperea digului în zona localităţii Mirceşti au fost inundate 62 ha teren arabil şi 17 ha păşune. Pentru a se evita inundarea caselor din Cartierul Nicolae Bălcescu s-a hotărât evacuarea apei din zona inundata cu 3 pompe de mare capacitate puse la dipoziţie de A.N.I.F şi Apele Române.
  • Au fost înlăturate lucrările hidrotehnice provizorii care împiedicau desfăşurarea normală a activităţilor.

În perioada iunie – iulie 2010 Municipiul Roman a fost amenințat de furia apelor pentru a doua oară. Ca urmare a hotărârii C.L.S.U Roman s-a trecut la punerea în aplicare a planului de protecție și intervenție. A fost construit un dig de protecție pe distanța de 870 metri, în zona Pod Gâdinţi – Stația de epurare a apelor uzate, pentru a preveni inundarea a 150 de locuințe și a terenurilor agricole din zonă. Totodată a fost înştiinţată populaţia asupra situaţiei prin intermediul mass-mediei locale și a echipelor de evacuare-salvare ale S.V.S.U. Au fost monitorizate digurile de protecție, iar în zonele în care se înregistrau scurgeri peste coronament s-au efectuat supraînălţări. La acţiune au participat un numar de 16 agenţi economici şi 347 de persoane (angajaţi ai Primăriei Roman, membrii S.V.S.U., angajaţi ai ISU „Petrodava”, ai Armatei Române, ai S.G.A Neamţ și 36 de voluntari din partea S.G.A. Mureş).

Depășirea cu succes a acestor pericole ne-a determinat să depunem eforturi constante la nivel guvernamental pentru obținerea de fonduri și lucrări de apărare în zona cartierului Nicolae Bălcescu, pentru a proteja și mai eficient viețile și bunurile romașcanilor din această zonă. Astfel în cursul anului 2011 s-au realizat următoarele acțiuni:

  • Construirea digului nou în aval de Pod Gâdinți – Stația de Epurare a Apelor Uzate pe o lungime de 500 m.
  • Refacerea corpului de dig vechi, cu supraînălțare 500 m în aval de Epurare a Apelor Uzate.
  • Supraînălțarea coronamentului cu modificare pante-taluze pe 1.500 m în aval de Stația de Epurare a Apelor Uzate.
  • Apărarea malului drept al Siretului, în amonte de confluență, pe lungimea de 250 m.
  • Balastarea coronamentului pe lungimea de 2.250 m.
  • Reparații de subtraversare și echipare cu clapet Ф 800 în zona de confluență.
  • Executarea subtraversării și echipării cu vană și clapet Ф 300, în aval de pod Roman-Gâdinți.
  • Protecția cu plasă armată geotextil și însămânțarea taluzurilor pe lungimea de 2.500 m.
  • Lungimea totală a digului refăcut și a celui nou este de 2.500 m.

În 2009, în urma unei explozii la instalaţia de gaze naturale în blocul nr.15B, Aleea Revoluţiei, am fost nevoiţi să executăm lucrări ce au fost finalizate în anul 2010 și care au constat în: refacerea apartamentelor afectate (26 de garsoniere), repararea hidroizolaţiei terasei şi a ticurilor, a casei scărilor și a două holuri, reparaţii compartimentări, înlocuirea tâmplăriei distruse, reparaţii placaje şi pardoseli. Astfel s-a reușit evitarea unei situaţiei sociale ce se putea agrava, demonstrând că am fost mereu alături de romașcani la greu.

Gestionarea programată și eficientă a serviciului de deszăpezire, prin coordonarea nemijlocită a Comandamentului Local pentru Combaterea Poleiului și Deszăpezire au făcut ca Romanul să aibă în fiecare iarnă artere rutiere circulabile, fară periclitarea paticipanților la trafic. Pentru modul în care a fost deszăpezit Romanul în timpul cât și după încetarea ninsorilor din luna februarie 2012, orașul nostru a fost singurul de pe ruta E85 care nu a fost închis, Revista Națională “Salubritatea” apreciind municipiul nostru ca fiind pe primul loc în Moldova la deszăpezire.

adapost caini comunitari

Având în vedere că problema câinilor comunitari a fost una dintre cele mai frecvent semnalate de cetăţeni, încă de la preluarea mandatului l-am considerat un obiectiv de maximă importanţă pe agenda noastră de lucru. Romanul anului 2008 nu avea capacitatea logistică de preluare şi adăpostire a câinilor de pe străzile municipiului, un adăpost ad-hoc funcţionând în fostul Parc zoologic, spaţiu impropriu, aflat în proprietatea altei instituţii şi care trebuia eliberat în cel mai scurt timp. Primăria Municipiului Roman a făcut paşii necesari construirii unui adăpost pentru câini în strada Colectorului, care a devenit funcțional din 2009. Astfel Romanul se numără printre puţinele comunităţi locale din Moldova și din țară care dispun de un adăpost pentru câinii comunitari, la standardele de funcţionare solicitate de legislaţia curentă. Treptat numărul câinilor comunitari s-a diminuat și sperăm ca această problemă să nu se mai transforme într-una acută.

[/accordion]
[accordion title=”Cap.7 SPRIJINIREA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI ROMAŞCAN” load=”hide”]

CAP. VII SPRIJINIREA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI ROMAŞCAN

Primăria Municipiului Roman, conştientizând că principala investiţie în viitor este în învăţământul romaşcan, şi-a asumat această responsabilitate şi pentru prima oară, şcolile romaşcane, în fiecare din cei 9 ani de mandat, au primit integral sumele, materialele şi sprijinul logistic solicitate pentru reparaţii şi igienizări, pentru pregătirea debuturilor de an şcolar sau desfășurarea unor acțiuni punctuale. Pentru prima dată cabinetele medicale școlare au primit, conform solicitărilor, medicamente și materiale sanitare. O altă prioritate investițională pentru municipalitate a constituit-o modernizarea infrastructurii educative și dezvoltarea infrastructurii sportive destinată tinerilor.

În mod activ a existat o strânsă colaborare cu instituţiile de învăţământ romaşcane și, prin iniţierea de întâlniri de lucru cu directorii acestora, s-au identificat problemele cu care aceştia s-au confruntat, precum şi necesarul lor financiar pentru buna desfășurare a activităților.

Tot din perspectiva susţinerii învăţământului de calitate şi al performanţei şcolare Primăria a fost permanent alături de concursurile şcolare organizate în Roman, atât logistic cât şi prin finanţări, pentru că am considerat succesul şcolar unul dintre ambasadorii comunităţii noastre. Amintim sprijinul anual acordat pentru organizarea concursurilor de matematică „Alfa”, „Omega”, „Viitorii Matematicieni” sau pentru Simpozionul Internaţional de Astronomie „Educaţia şi Astronomia în mileniul III”.

O premieră a constituit-o și instituirea din 2010 a tradiției de a premia anual elevii și profesorii coordonatori care au obținut rezultate deosebite la olimpiadele și conscursurile școlare, cu prilejul Zilelor Municipiului Roman, în cadrul evenimentului intitulat Gala Excelenței în Educație.

Ca o noutate, am organizat în 2011, în primă ediție, proiectul Școala de Vară. În colaborare cu Clubul Copiilor Roman, timp de două luni, în perioada vacanței de vară, s-au desfășurat la Casa de Cultură activități alternative de petrecere a timpului liber pentru elevi. Astfel, în fiecare zi, în condiții de civilitate și educație, au avut loc activități diverse, cu implicarea activă a cadrelor didactice și a oamenilor de cultură. La inițiativa mea, în cadrul aceluiași proiect, s-a desfășurat și un program susținut de pregătire pentru bacalaureat pentru absolvenții de liceu care au înregistrat primul lor eșec la examenul de maturitate. În derularea acestui proiect, m-am alăturat și eu cadrelor didactice care, în mod absolut voluntar, au asigurat programul de pregătire.

Pentru dezvoltarea și îmbunătățirea infrastructurii școlare în Roman am tratat cu prioritate identificarea și atragerea de finanțări prin programele europene sau naționale.

O ambiţioasă prezenţă a Primăriei Municipiului Roman s-a remarcat în promovarea unor proiecte de reabilitare a 6 instituţii de învăţământ locale prin Programul Operaţional Regional 2007 – 2013, Axa prioritară 3 – „Îmbunătăţirea infrastructurii sociale”, Domeniul major de intervenţie 3.4. – „Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale pre-universitare, universitare şi a infrastructurii pentru formare profesională continuă”. Ne referim aici la: Colegiul Naţional „Roman-Vodă” (valoare proiect: 5.541.700 lei), Colegiul Tehnic „Miron Costin” (valoare proiect: 1.827.500 lei), Grupul Şcolar „Vasile Sav” (valoare proiect: 2.423.500 lei), Şcoala Nr. 1“Vasile Alecsandri” (valoare proiect: 1.440.000 lei), Şcoala Nr. 5 – “Alexandru Ioan Cuza” (valoare proiect: 1.690.000 lei) şi Liceul Teologic „Episcop Melchisec” (valoare proiect: 15.950.000 lei).

Eforturile constante pentru dezvoltarea și îmbunătățirea infrastructurii școlare în Roman nu au rămas fără ecou, iar în 2011 ca efect al demersurilor înterprinse am atras fonduri de la Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului pentru reabilitarea termică, lucrări de tencuire și vopsire exterioară a clădirilor de la Școala gimnazială ”Vasile Alecsandri”, Școala gimnazială “Calistrat Hogaș”, Școala gimnazială ”Mihai Eminescu”, Școala gimnazială ”Roman Mușat”, precum și la Liceul Tehnologic ”Vasile Sav”, astfel încât elevii acestor instituții școlare au început cursurile anului școlar 2011–2012 într-un cadru nou. De asemenea 2011 a adus și debutul unui proiect mai vechi și de suflet al meu, respectiv „Construcţia Sălii de Sport Polivalente la Colegiul Tehnic „Miron Costin”, prin Programul Companiei Naţionale de Investiţii.

În 2012 prin Programul de Reabilitare a Infrastructurii Şcolare al Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului s-au realizat 2 proiecte: „Reabilitarea, modernizarea şi dotarea Colegiului Naţional „Roman-Vodă”(Corp A) și „Reabilitarea, modernizarea şi dotarea Şcolii gimnaziale Alexandru Ioan Cuza (fosta Şcoală nr. 5), ambele oferind elevilor posibilitatea de a începe anul şcolar 2012-2013 în clădiri ce au îmbrăcat haine noi. Astfel, majoritatea școlilor au beneficiat de îmbunătățiri consistente.

bazin de inot

Cu fonduri atrase de la Compania Națională de Investiții, în anul 2012, s-au realizat 2 obiective importante, mai ales pentru copiii și tinerii acestui municipiu, și anume: Bazinul de înot și Sala de sport de la Colegiul Tehnic Miron Costin. Cu fonduri din bugetul local, s-au realizat branșamentele la utilități și sistematizarea verticală la ambele obiective.

sala de sport

În același an, pentru tineri, în zona Sălii Sporturilor, s-a realizat un teren cu gazon sintetic pentru minifotbal, care este dotat cu nocturnă, bănci pentru sportivi, tribună pentru spectatori și împrejmuire.

colegiul Roman Voda corp A

Cu fonduri ale Ministerului Educației, în anul 2012, s-au finalizat lucrările de reabilitare la Corpul A al Colegiului Național Roman-Vodă. În cadrul acestui proiect, care a urmărit păstrarea aspectului arhitectural original și care a dat un aspect proaspăt acestei clădiri reprezentative pentru municipiu, bugetul local a contribuit cu aproape 350.000 lei, pentru înlocuirea unor branșamente la utilități și pentru construirea unei centrale termice.

Inaugurare CNRV Corp B 40

Reabilitarea, modernizarea și dezvoltarea Colegiului Național „Roman-Vodă”– corp B a fost unul dintre cele mai importante obiective de investiții începute în anul 2014. Această investiție a fost posibilă ca urmare a câștigării finanțării necesare prin proiectul depus de către Primăria municipiului Roman pentru Colegiul Naţional „Roman-Vodă”, în cadrul Programului Operaţional Regional 2007 – 2013, Axa prioritară 3 – Îmbunătăţirea infrastructurii sociale, Domeniul major de intervenţie 3.4 – „Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare, universitare şi a infrastructurii pentru formare profesională continuă”, Apelul de proiecte pentru fondurile realocate P.O.R.

Proiectul a vizat finalizarea consolidării Corpului B al Colegiului Naţional „Roman-Vodă”(Palatul Sturdza-Cantacuzino), lucrări de finisaje, înlocuirea tâmplăriei interioare și exterioare, înlocuirea instalațiilor sanitare și electrice. Totodată s-a trecut de la încălzirea cu sobe cu gaz la încălzire în sistem centralizat. A fost înlocuit acoperișul și refăcute branșamentele şi racordurile la utilități. În anul 2015, lucrările la obiectiv au întâmpinat o dificultate majoră, neprevăzută, datorată constatării pierderii capacității portante a terenului de fundare în zona curții interioare la tronsoanele 2 și 3. Acest lucru precum și umezirea excesivă a solului au determinat încetinirea lucrărilor prevăzute în proiect și au impus găsirea unei soluții pentru îmbunătățirea capacității portante și a îndepărtării umezelii în zona afectată de sub fundația clădirii. Astfel prin metoda electrosilicatizării, zona afectată a fost readusă la parametrii necesari susținerii clădirii, dar au apărut noi costuri și o întârziere a proiectului cu aproape 6 luni. Această investiție la care au lucrat SC Construcții Unu Iași și SC Conbas Roman 2016 a fost dată în folosință la 10.09.2016, municipalitatea asigurând și mobilierul necesar pentru 10 clase.

scoala Vasile Alecsandri

Subliniez faptul că baza materială a rețelei școlare a municipiului a beneficiat de investiții importante și în cursul anului 2015, cele mai importante lucrări vizând realizarea acoperișului tip șarpantă cu învelitoare din tablă la Școala “Vasile Alecsandri” şi reparații la acoperișul Școlii “Calistrat Hogaș”. Acoperișul tip terasă de la corpul nou al Școlii “Vasile Alecsandri”, care necesita dese reparații, a fost schimbat cu un acoperiș tip șarpantă cu învelitoare din table tip țiglă, lucrările fiind executate de către SC Petrina Construct Roman și însumând 360.000 lei.

Tot la clădirile rețelei școlare s-au executat și următoarele lucrări:

  • reparații acoperiș clădire corp A Școala Carol I ( 140.000 lei );
  • reparații acoperiș Grădinița nr. 2 ( 26.000 lei);
  • reparații învelitoare Colegiul Tehnic Miron Costin (30.000 lei);
  • modernizare instalație încălzire și centrală termică la Colegiul Tehnic Petru Poni (125.000 lei );
  • reparații acoperiș Școala Calistrat Hogaș (230.000 lei).

Tot în anul 2015 au fost reabilitate terenurile bituminate de sport de la Colegiul Național Roman – Vodă, Colegiul Tehnic Miron Costin, Colegiul Tehnic Danubiana și Colegiul Tehnic Vasile Sav. Lucrările au vizat o suprafață de 3.800 mp, au costat 260.000 lei și au fost executate de SC Star Prest Roman.

Multe din grădinițele, școlile generale și liceele din municipiul Roman au necesitat reparații sau investiții de mai mică sau mai mare amploare și în anul 2016. Principalele domenii de intervenție au fost cele legate de reparații la acoperișuri, instalații termice și tâmplărie după cum urmează:

  • Reparații acoperiş laborator panificaţie și faţade la cantina Colegiului Tehnic „Danubiana”;
  • Diverse reparaţii la grădiniţele „Muguri de lumină”, grădiniţele nr. 1, 5, 6;
  • Reparații la acoperiş hol şi cămin la Colegiul Tehnic „Vasile Sav” și cămin Colegiul Tehnic “Petru Poni”;
  • Reparații trotuare şi grupuri sanitare la Școala „Vasile Alecsandri”;
  • Reparţii curente la Creşa Smirodava;
  • Reparat şarpantă şi învelitoare la corpul A al Colegiului Tehnic „Miron Costin”;
  • Reparații clădire administativă la fostul Liceu nr.1;
  • Înlocuire ferestre la Școala „Sergiu Celibidache”;
  • Reparaţii interioare grupuri sanitare la Colegiul Tehnic „Petru Poni”;
  • Reparatii canalizare la grădiniţa nr.6, str. Roman Vodă;
  • Înlocuire cazane la centrala termică de la Şcoala Roman Muşat și montat centrală termică la Colegiul Tehnic Miron Costin;
  • Instalaţie de încălzire la Seminarul Teologic Ortodox;
  • Reparații hidroizolație acoperiș terasa CNRV corp D – sala de sport.

[/accordion]
[accordion title=”Cap.8 SPIJINIREA CULTELOR RELIGIOASE” load=”hide”]

CAP. VIII SPIJINIREA CULTELOR RELIGIOASE

Administraţia locală a fost în toți acești ani mereu aproape de acţiunile desfăşurate de Biserică, pentru că rolul comunitar al acesteia este de maximă importanţă, aducând acel plus de motivare şi implicare, de responsabilizare şi respect de care Romanul are nevoie.

În cei aproape 4 ani de mandat am oferit sprijin logistic şi financiar când acesta a fost solicitat, în măsura resurselor aflate la dispoziţie, şi am răspuns prompt la solicitările de implicare în acţiunile desfăşurate de reprezentanţii Bisericii.

Primăria Municipiului Roman a sprijinit ceremonia şi procesiunea în cinstea a 130 de ani de la urcarea în scaunul episcopal a episcopului Melchisedec Ştefănescu, precum și acţiunile ce s-au centrat pe ridicarea Episcopiei Roman la rangul de Arhiepiscopie în 2009.

În mod deosebit, în anul 2011, administrația publică locală a acordat atenție tuturor lăcașelor de cult din Roman, de toate confesiunile, pentru continuarea lucrărilor începute, efectuarea reparațiilor capitale și a reparațiilor curente, valoarea acestora fiind de aproape 100.000 de lei. La acestea s-a adăugat continuarea lucrărilor de construcție la Biserica Sf. Ștefan cel Mare în valoare de 150.000 lei.

Punctual, în toți acești ani am acordat sprijin material și financiar, din partea administrației publice locale, cu prilejul unor manifestări cu caracter religios: la sfințirea Bisericii Inima neprihănită a Mariei din Roman, la Sărbătoarea Copiilor desfășurată la Parohia Romano-Catolică Isus Bunul Păstor în cartierul Favorit, la ceremonialul religios de sfințire a Bisericii Sf. Dimitrie din cartierul Mihai Viteazul. Biserica Sf. Vasile cel Mare a primit sprijin financiar pentru continuarea lucrărilor de construcție la sfârșitul anului 2011 și în debutul anului 2012.

Intrare cimitir 1

Cu scopul de a da o imagine nouă cimitirului “Eternitatea” am asigurat resursele financiare și materiale necesare efectuării de lucrări de reparaţii capitale la cimitir constând în: reparaţii la turn şi la aripile anexe, refacerea gardului, reabilitarea capelelor mortuare, iluminarea ornamentală a turnului și realizarea monumentului de la intrarea în cimitir. În anul 2016 am reușit asfaltarea aleilor din cimitir și modernizarea trotuarelor din vecinătatea acestuia. De asemenea, la cererea cetățenilor și pentru a soluționa criza locurilor de veci în cimitirul “Eternitatea” , am deschis un nou cimitir în cartierul Nicolae Bălcescu, ce a devenit funcțional în anul 2016.

Am sprijinit comunitatea evreiască din Roman pentru întreținerea și repararea unor anexe ale comunității, reparațiile parțiale la copertina de la capela cimitirului, la gardul cimitirului evreiesc și la renovarea fațadei Sinagogii.

Cu prilejul sărbătoririi a 400 de ani de la zidirea Bisericii Armenești în Roman am sprijinit manifestările cultural – religioase organizate și am contribuit la reabilitarea fațadei lăcașului de cult.

Pe parcursul anului 2015 am primit mai multe distincţii din partea Sanctității Sale, Sfântul Părinte Papa Francisc, din partea Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului precum şi a Institutului Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman, asupra cărora voi reveni într-un alt capitol.

[/accordion]
[accordion title=”Cap.9 ROMANUL – ORAȘ VERDE” load=”hide”]

CAP. IX ROMANUL – ORAȘ VERDE

Pentru a îndeplini acest deziderat: “Romanul – Oraș verde”, în cei 9 ani de mandat eforturile administrației locale au fost concentrate în 3 direcții: extinderea suprafețelor de spații verzi prin plantări de puieți sau reamenajări peisagistice de amploare, implicarea activă a instituției în acțiuni cu caracter ecologist și întreținerea spațiilor verzi existente sau nou create.ora pamantului 2016 la Roman 10

În acești ani, administrația locală și-a continuat rolul activ de a iniția și promova activități și proiecte cu caracter ecologist, care să stimuleze voluntariatul în rândurile cetățenilor și care să formeze generațiile tinere în spiritul unei educații pro-active față de ocrotirea mediului înconjurător.

Pentru asigurarea unui mediu curat și sănătos, am implicat administrația publică locală în numeroase proiecte ecologiste, dovadă stând colaborările cu instituţiile publice, cu agenţii economici, cu unităţile de învăţământ şi implicările cetăţenilor în iniţiativele ecologice derulate în Roman. Mulţumesc pe această cale tuturor voluntarilor şi partenerilor noştri din cadrul proiectelor de mediu desfăşurate în Roman în acești ani de mandat şi contez pe sprijinul lor şi în perioada următoare.

Dacă ne gândim la Romanul anului 2008 acesta se caracteriza printr-o vegetaţie îmbătrânită, inestetică, dar mai ales cu un grad înalt de risc, atât pentru cădiri, carosabil şi trotuare, cât şi direct pentru siguranţa cetăţenilor în cazuri de furtună şi nu numai.

Am fost obligaţi în această situaţie să începem un amplu program de plantări pe toată aria municipiului. Imediat după participarea în 2008 cu un grup considerabil de voluntari la programul „România prinde rădăcini”, iniţiativă a Realitatea Media, am pus în practică proiectul de creare a unei bariere verzi în jurul oraşului, începând cu plantarea a peste 4.000 de salcâmi în zona „Gropii de gunoi”, acesta fiind doar un punct de plecare în crearea unei liziere continue de protecţie a oraşului.

O altă acţiune amplă de plantare de pomi s-a derulat în 2009, în spiritul unui oraş verde şi sănătos, în zona Anton Pann, acolo unde pe o suprafaţă aflată în degradare s-a plantat puiet din diferite specii de arbori, cu sprijinul voluntarilor şi al angajaţilor primăriei, dar și al școlilor, arhitectura părculeţului fiind completată cu alei cu sort şi montarea de bănci şi coşuri de gunoi.

Criticat la început de unii, amplul program de reamenajare a spaţiului verde din zona Bogdan Dragoş – Smirodava, a fost un succes, aspectul zonei fiind total schimbat.

S-au conturat de asemenea și alte două proiecte cu un impact peisagistic major: proiectul “Amenajarea de spaţii verzi în municipiul Roman”- care a constat în realizarea a 11 noi părculeţe şi proiectul “Îmbunătăţirea calităţii mediului prin înfiinţarea de parcuri noi în municipiul Roman”.

Proiectul “Amenajarea de spaţii verzi în municipiul Roman” (11 părculeţe), finanţat prin Programul Naţional al Fondului de Mediu a revigorat în special zonele aglomerate şi lipsite de astfel de areale. Cele 11 parcuri reprezintă în fapt o continuare a proiectului încheiat în anul 2009 cu refacerea aspectului Bulevardului Roman-Muşat.

O altă investiţie importantă a fost cea legată de proiectul “Îmbunătăţirea calităţii mediului prin înfiinţarea de parcuri noi în municipiul Roman”, finanţat prin Programul Naţional al Ministerului Mediului şi Administraţiei Fondului de Mediu a cărui valoare s-a ridicat la 1.500.000 lei.

Acesta a vizat modernizarea şi reabilitarea unor zone verzi din areale adiacente sau apropiate străzilor: Anton Pann, B-dul Republicii, b-dul Roman Muşat pe tronsonul fostă Florilor.

În vederea reducerii pulberilor aflate în suspensie în aer Primăria Roman a accesat un program finanţat de Administraţia Fondului pentru Mediu ”Îmbunătăţirea calităţii mediului prin împădurirea terenurilor agricole degradate”, proiect realizat în parteneriat cu Consiliul Judeţean Neamţ. În cadrul acestui program, în anul 2011, s-a realizat o plantaţie de 1 ha cu 5.000 puieţi în zona Sud-Vest a municipiului.

Pentru asigurarea unui mediu curat și sănătos, administrația publică locală s-a implicat în numeroase proiecte ecologiste și dovadă stau colaborările cu instituţiile publice, cu agenţii economici, cu unităţile de învăţământ şi implicările cetăţenilor în iniţiativele ecologice derulate anual, din 2008 și până în prezent în Roman.

Menţionez aici implicarea noastră anuală în reţeaua globală care susţine acțiunile Campaniei Ora Pământului, participarea numeroasă a elevilor romașcani în cadrul proiectului EcoPatrula Şcolară, precum și a cetățenilor, a agenților economici, a asociațiilor de proprietari sau a organizațiilor non-guvernamentale în campaniile anuale derulate sub titlul Curăţenia de primăvară începe cu noi, pentru noi! pentru încurajarea romașcanilor să întreţină spaţiile publice.

Cu titlul de exemple amintim implicarea administrației locale în 2011 în campaniile naționale Locul deşeurilor nu este în casă, campanie de colectare a DEEE-urilor, realizată în parteneriat cu Asociaţia – ROREC și prin care s-au colectat 3.100 kg, participarea la Campania Let’s Do It, Romania!, în care s-au implicat la inițiativa locală a Primăriei peste 500 de voluntari care au colectat mai mult de 1.100 de saci cu deşeuri, sau la campania Luna pădurii, care s-a concretizat prin reamenajarea plantaţiei din spatele căminului Miron Costin din zona Anton Pann, a celei din zona rampei de deşeuri municipale şi realizarea unei plantaţii de cca. 400 mp. cu 1.000 puieţi în zona Podului CFR peste râul Moldova. În luna noiembrie 2011 primăria a desfăşurat Campania de împădurire ce a vizat refacerea unor zone verzi din zona Cămin Miron Costin, zona Sucedava – Tic Tac, Căminul pentru bătrâni, zona aval pod CFR peste râu Moldova şi diverse aliniamente stradale (au fost plantaţi peste 1.000 puieţi de salcâm, frasin, paltin, tei şi stejar).

Imediat după preluarea mandatului s-a insistat pe curăţirea şi toaletarea spaţiilor verzi din întreg oraşul. Pe lângă zonele verzi adiacente străzilor, au fost curăţate şi igienizate Parcul Municipal, Cimitirul Eternitatea, Stadionul „Moldova”, Stadionul „C. Nehoiu”, zona locuinţelor sociale din Str. Fabricii, precum şi toate zonele verzi publice din oraş.

În domeniul spaţiilor verzi în fiecare an au fost întreţinute aliniamentele stradale (tuns, cosit, tăieri de corecţie, igienizat arbori, udat zone verzi amenajate), au fost plantate flori, stâlpii de iluminat de pe b-dul Roman Muşat precum şi pergolele din zona Smirodava-Bogdan Dragoş au fost înfrumuseţate cu ghivece de flori şi s-au regazonat unele spaţii verzi existente. Au fost doborâţi arborii bătrâni sau bolnavi şi au fost curăţaţi peste 1.000 de arbori.

Totodată s-a procedat pentru prima dată la inventarierea spaţiilor verzi amenajate prin întocmirea Registrului local al spaţiilor verzi.

În anul 2012, Municipiul Roman a participat la cele două Campanii de colectare a Deșeurilor Electrice și Electronice, realizate în parteneriat cu Asociaţia – ROREC, sub sloganul Locul deşeurilor nu este în casă. Trimite-le la plimbare!, în cadrul cărora au fost colectate şi predate spre reciclare 8.709 kg de deșeuri electronice. Ca o completare față de cele amintite vă aduc la cunoștință că eforturile pe care împreună le-am realizat pentru promovarea și creșterea colectării selective la nivelul Romanului nu au fost formale. Ele au fost apreciate în mai multe rânduri la nivel național astfel: în cadrul primei ediții a Competiţiei naţionale Oraşul reciclării, din anul 2013, organizată de către EcoRom Ambalaje Bucureşti, Municipiul Roman a primit Premiul de Excelenţă la categoria Linia întâi, în cadrul ediţiei a II-a(2014) a fost răsplătit prin obţinerea titlului de “Luptător”, iar la ediţia a III-a(2015) orașul nostru a primit PREMIUL SPECIAL pentru implicarea în acţiuni de conştientizare a populaţiei prin campanii de informare şi promovare în presa locală. Un rol major în obţinerea acestor premii l-ați avut dumneavoastră cetăţenii, care ați înţeles şi aplicat colectarea selectivă a deşeurilor din gospodării.

În anul 2012, la Campania Let’s Do It, Romania!, 450 de voluntari au colectat peste 400 de saci cu deşeuri municipale, iar la cea de-a treia campanie Let’s Do It, Romania!, în anul 2013, 550 de voluntari au colectat peste 300 de saci cu deşeuri municipale.

Operatorii economici au răspuns pozitiv şi constant în sprijinirea şi realizarea diverselor activităţi ecologice iniţiate sau coordonate de Primăria Municipiului Roman. În cadrul Săptămânii Naţionale a Voluntariatului, în anul 2014, Primăria Municipiului Roman în parteneriat cu SC ODLO SRL Roman, a efectuat salubrizarea malului stâng al râului Moldova, prin acţiunea de voluntariat a angajaţilor acestui agent economic.

De altfel, pe parcursul anului 2013, implicarea tinerilor romașcani și a primăriei în activitățile cu caracter ecologist a fost remarcată și chiar premiată la nivel național. Cu proiectul EcoPatrula Şcolară Municipiul Roman a fost nominalizat în calitate de finalist la Gala Naţională a Voluntarilor – 2013, pentru al III-lea an consecutiv şi a câştigat pentru prima dată marele premiu la secţiunea proiectul de voluntariat al anului în domeniul protecţiei mediului şi animalelor.

În anul 2014, două acţiuni pe care le-am iniţiat în primul mandat de primar, desfăşurate anual în perioada martie-aprilie, au ajuns la ediţiile cu numărul cinci: Curăţenia de primăvară începe cu noi, pentru noi! – concurs local pentru încurajarea cetăţenilor să întreţină în bune condiţii spaţiile publice, şi Luna păduriiacţiune de voluntariat constând în amenajarea de plantaţii de puieți. Spre exemplu, în anul amintit, în zona Ştrand Roman – dig râu Moldova, Drumul Județean 207A, pod CFR peste râul Moldova, digul râului Siret, aliniamente stradale, în incinta instituţiilor de învăţământ şi a părculeţelor, au fost plantaţi 10.000 puieţi. În anii anteriori, în cadrul campaniei Luna pădurii 2012 s-a reamenajat plantaţia din spatele căminului Colegiului Tehnic Miron Costin, din zona Anton Pann, şi s-a realizat o perdea de protecţie la Casa Bunicilor, unde au fost plantaţi 450 puieţi, iar în cadrul campaniei din anul 2013 s-a realizat plantarea de puieți în zona Ştrandului municipal și a cartierului ANL II Vasile Lupu, în incinta instituţiilor de învăţământ şi s-a refăcut plantaţia din zona căminului Colegiului Tehnic Miron Costin, fiind plantaţi peste 1.000 de puieţi. Prin forțe proprii s-a efectuat întreținerea altor zone, unde au fost plantați 1.600 de arbori din speciile mesteacăn, paltin, frasin, tei, molid, magnolia, pe următoarele aliniamente stradale: Ștefan cel Mare, B-dul Republicii, Alexandru cel Bun, Smirodava, Ecaterina Teodoroiu, Mihai Viteazu, Roman Mușat, Eternității, Victor Hugo, Sucedava, Bogdan Dragoș.

Acţiuni de plantare au fost realizate în anul 2014 și în parteneriat cu Mix Music Evo în Parcul municipal Roman sub sloganul Artiştii spun VERDE pentru România.

În primăvara anului 2015, au fost plantați 500 tei, 154 thuya, 300 paltini, 90 castani, 300 frasini, 110 sălcii pe: B-dul Republicii, străzile Anton Pann, Mihai Viteazu, Ștefan cel Mare, Chimiei, Sucedava, Victor Hugo, Alexandru cel Bun, Eternității, Aleea Revoluției, Vlad Țepeș, aliniamentul la E85, în Ștrand. În zona Podul de Fier – malul stâng al râului Moldova, printr-un proiect al Administraţiei Fondului pentru Mediu (“Îmbunătăţirea calităţii mediului prin împădurirea terenurilor agricole degradate”), pe o suprafaţă de un hectar, s-au plantat 5.000 de puieţi de salcâm.

Cu privire la spaţiile verzi modernizate în municipiu, menţionez că florile de vară şi o parte din cele de toamnă, începând cu anul 2014, au fost produse în Sera Primăriei, obiectiv care prin punerea în funcţiune a redus o parte din cheltuielile cu achiziţionarea materialului floricol. În primăvara anului 2014 s-au plantat 25.000 fire de pansele, în vară 12.000 de flori anuale, iar în toamnă 9.000 de fire de crizanteme. În anul 2015, s-a produs materialul floricol cu care au fost ornate diverse zone din oraș, fiind produse 32.000 de fire de pansele, petunia, begonia, muscățel, crizanteme. Pe tot parcursul anului 2016 au fost plantate 68.355 fire de flori anuale, bienale, și crizanteme, material floricol produs în serele primăriei.În anul 2016 au fost plantați: 365 tei, 6 platani, 68 mesteceni, 300 salcîmi, 8 Catalpo, 250 panlownia, 110 scoruș, 22 salcii, 20 cireși japonezi,150 Thuya

Către asociațiile de propietari au fost distribuiți 1.100 puieți de tei, paltin, frasin, mesteacăn.

De asemenea, în Parcul Municipal, din anul 2012, s-a amenajat o expoziție de animale, astfel încât copiii și nu numai ei, să se poată bucura de natură și o parte a faunei ei.

În anul 2015, Municipiul Roman a câștigat concursul de selecție și a fost inclus în cadrul proiectului “Orașe Verzi – Regiuni Verzi”(Green Cities – Green Regions), implementat, în perioada 1 aprilie 2015 – 31 martie 2017, de Fundaţia TERRA Mileniul III împreună cu partenerii săi – Asociaţia Municipiilor din România(AMR) şi Rețeaua R20 – Regiuni pentru Acțiune Climatică din Elveţia și cofinanțat printr-un grant din partea Elveției.

Concursul de selecție din cadrul proiectului a fost adresat celor 109 municipalităţi membre AMR. Partenerii din proiect au selectat 10 municipii unde experții TERRA Mileniul III au identificat potențialul municipiilor de diminuare a emisiilor de gaze cu efect de seră pe baza implicării asumate din partea factorilor de decizie, apoi experții au recomandat cele 5 municipii unde s-a asigurat asistența pentru dezvoltarea Planurilor de Acțiune pentru Energie Durabilă (PAED).

Municipiul Roman a obţinut punctajul cel mai mare în cadrul competiţiei, urmat fiind de municipiile Focşani, Alba Iulia, Roşiorii de Vede, Făgăraş, Botoşani, Feteşti, Oradea, Brăila şi Gheorghieni.

La invitația Comisiei Europene am participat la prima ceremonie comună a Convenției Primarilor și a Inițiativei Adaptarea Primarilor, împreună cu city-managerul Ovidiu Bojescu, municipiul nostru fiind reprezentat pentru prima dată la acest nivel al Uniunii Europene. Evenimentul de pe 15 octombrie 2015, de la Bruxelles, organizat la nivel înalt de Miguel Arias Cañete, membru al Comisiei Europene, responsabil cu schimbări climatice și energie, a recunoscut contribuția esențială și angajamentul orașelor la atenuarea schimbărilor climatice și adaptarea la acestea. Ceremonia a marcat lansarea unui nou Pact al primarilor care a stabilit un nou obiectiv, de reducere cu cel puțin 40% a emisiilor de CO2 până în 2030, și a stabilit pilonii de atenuare cât și de adaptare prin integrarea Pactului primarilor la mișcarea Adaptarea primarilor.

În perioada 4-8 aprilie 2016, am participat la vizita de studiu de la Geneva şi zona Lausanne (Suisse Romande), Elveţia. Know-how-ul experţilor elveţieni a fost împărtășit prin intermediul unei varietăţi de seminarii, sesiuni de training, activităţi practice în legătură cu economia verde şi dezvoltarea urbană cu emisii scăzute de Gaze cu efect de seră (GES). De asemenea, a avut în vedere îmbunătăţirea nivelului de cooperare dintre municipii şi regiuni verzi din România şi din Elveţia.

Municipiul Roman împreună cu Fundația TERRA Mileniul III și cu sprijinul Asociației Municipiilor din România a organizat pe 15 septembrie 2016 seminarul regional „Planul de acțiune privind energia durabilă în municipiul Roman — pentru corelarea eforturilor la nivel regional”. Evenimentul a fost centrat pe tema energiei durabile și a eficienței energetice având ca participanți factori de decizie din Municipiul Roman, precum și responsabili de mediu din regiune. Punctul central al seminarului a fost reprezentat de prezentarea Planului de Acțiune privind Energia Durabilă în Municipiul Roman, document elaborat de specialiștii primăriei și aprobat de către Consiliul Local prin HCL nr. 114/2016.

Pentru toate realizările amintite mulțumesc tuturor voluntarilor, instituțiilor, organizațiilor și partenerilor care au răspuns într-un număr mare la aceste inițiative și sper ca implicarea civică să rămână o trăsătură de referință a “ marii familii romașcane”.

[/accordion]
[accordion title=”Cap.10 RELAȚIILE DE COLABORARE ȘI ÎNFRĂȚIRE” load=”hide”]

CAP. X RELAȚIILE DE COLABORARE ȘI ÎNFRĂȚIRE

Un punct important pe agenda noastră în cei 9 ani de mandat a fost şi deschiderea unor relaţii externe pe care un oraş care se doreşte a fi european trebuie să le aibă.

Leoreanu infratire oarse

În acești ani de mandat am dorit promovarea imaginii comunităţii la nivel internaţional și am menţinut o corespondenţă permanentă cu autorităţile locale din oraşele înfrăţite cu Municipiul Roman, manifestând deschidere şi prietenie faţă de cetăţenii acestora și fiindu-le alături la evenimentele importante ale vieţii comunităţilor prietene.

În acest timp am reușit să dezvoltăm o strânsă colaborare diplomatică externă cu orașele înfrățite, care reprezintă culturi și moduri de viață diverse, iar Municipiul Roman a devenit un obiectiv notabil pe agenda unor figuri diplomatice importante.

Înțelegerea de Cooperare cu orașul Sunchang-gun din anul 2013 este primul document care consemnează o relaţie internaţională de colaborare a Municipiului Roman cu o localitate din Orientul Îndepărtat, iar participarea în anul 2015 la Ceremonia de bun venit adresată oraşelor mari şi mici angajate în procesul de tranziţie către o economie verde şi în acţiuni pentru combaterea efectelor schimbărilor climatice, în cadrul iniţiativelor Comisiei Europene – Convenţia Primarilor şi Mayors Adapt, a reprezentat o nouă premieră în reprezentarea municipiului nostru la acest nivel al instituțiilor Uniunii Europene.

În urma unor contacte repetate şi a unei documentări susţinute, am găsit o oportunitate de a realiza înfrăţirea urbei romaşcane cu localitatea Cortona din Republica Italiană.

După obţinerea avizului favorabil de la Ministerul de Externe al României, a avut loc o întâlnire oficială a primarilor celor două comunităţi în Italia, la Cortona, urmare a invitaţiei oficiale transmise de către domnul Andreea Vignini, Primarul oraşului Cortona. Cu acest prilej, în data de 4 octombrie 2009, într-un cadru festiv deosebit asigurat de partea italiană, a fost semnat un Pact de Amiciţie – preambul al unei Înţelegeri de Cooperare.

Încheierea unei Înţelegeri de Cooperare între municipiul Roman şi oraşul Cortona din Republica Italiană a reprezentat un moment important al începutului unei colaborări externe eficiente şi, în acelaşi timp, o premieră de apreciat în activitatea autorităţilor administraţiei publice locale din Roman, de bun augur în perspectiva realizării şi a altor cooperări cu localităţi din Europa, care să dezvolte şi să contribuie la integrarea europeană a comunităţilor în cauză. La această realizare și-a adus un aport important pr. Eugen Răchiteanu – pe atunci preot paroh la Catedrala din Cortona și director al Institutului Teologic pentru laici din Florența.

La invitaţia dlui. Michiel Van Daele, Primarul oraşului Tielt din Belgia, am participat, însoţit de o delegaţie oficială a municipiului Roman, la manifestările prilejuite de Festivalul European Tielt din perioada 3 – 7 iulie 2009, alăturâdu-ne spiritului european, dorind totodată să stabilim parteneriate şi să promovăm prietenia, pacea şi înţelegerea reciprocă, susținând în spectacol formația Areti din Roman, care a încântat Tielt-ul.

În scopul încheierii unei înfrăţiri între municipiul Roman şi oraşul Tielt la data de 16 februarie 2010 s-a semnat un Protocol  de Înfrăţire și în vederea realizării unei ,,punţi de legătură” productive şi de lungă durată între oraşele Roman şi Tielt. O delegaţie din Tielt a fost prezentă în 2011 la manifestările prilejuite de Zilele Municipiului Roman – ediţia a II-a, oferind astfel posibilitatea cunoaşterii şi aprecierii diferitelor realităţi şi tradiţii populare, iniţiind stabilirea unor raporturi reciproce şi invitând totodată comunităţile să se cunoască mai bine.

Un moment important în dezvoltarea spiritului comun de unitate şi fraternitate europeană l-a reprezentat semnarea în data de 19 mai 2010 a unui Pact de Amiciţie, ca angajament solemn de înfrăţire a localităţilor Roman şi Grugliasco (Republica Italiană), în vederea colaborării permanente pe plan social, cultural, artistic, ştiinţific şi sportiv, a identificării programelor comune de dezvoltare a turismului şi a promovării relaţiilor economice reciproc avantajoase.

În perioada 3–6 iunie 2011, la invitaţia primarului oraşului Grugliasco, Marcello Mazzu, o delegaţie din Primăria Roman a fost prezentă la manifestările organizate cu prilejul Zilelor oraşului Grugliasco „Pallio della Gru”. Cu această ocazie au fost discutate şi dezbătute modurile de colaborare şi aprofundare a relaţiilor prevăzute în Pactul de Amiciţie încheiat între comunităţile noastre, un prim pas fiind realizat de către partea italiană prin includerea Romanului într-un Proiect cu finanţare europeană la care a fost invitată să participe o delegaţie din Roman, care să cuprindă elevi din şcolile romaşcane cu vârste de 15 şi 18 ani şi un profesor coordonator. Această acţiune s-a numit ,,Meeting Eorolys 2001” şi a avut loc la Rivoli, în perioada 1-9 iulie 2011.

Cu prilejul Zilelor Municipiului Roman, ediţia a II-a (2011), în cadrul manifestărilor incluse sub egida Ziua Diplomaţiei romaşcane, Primăria municipiului Roman a semnat un document de colaborare internaţională – Pactul de Amiciţie între comunitatea romaşcană şi cea din Gedera, marcând un moment de istorie locală şi punând bazele unei viitoare colaborări pe teme economice, culturale, sportive şi turistice. Documentul semnat de cele două părţi deschide noi orizonturi în relaţiile de prietenie dintre comunitatea romaşcană şi cea evreiască, ambele coexistând odinioară în urbea muşatină şi contribuind la dezvoltarea economică a Romanului.

În data de 17 mai 2011, de Ziua Diplomaţiei romaşcane, autorităţile publice locale din Roman au iniţiat semnarea unui parteneriat cu autorităţile locale din oraşul Edineţ (Republica Moldova), continuând şi extinzând parteneriatul din domeniul educaţional născut prin colaborarea dintre unităţi de învăţământ din Roman şi Edineţ. Totodată acest acord a iniţiat şi un parteneriat economic între cele două oraşe, reprezentând un moment important în dezvoltarea unei strânse prietenii între comunităţile celor două localităţi.

În data de 25 noiembrie 2011, Primăria municipiului Roman a pus bazele unei colaborări între comunitatea romaşcană şi cea din oraşul Kameneţ-Podilskyi din regiunea Hmelniţkyi din Ucraina, prin semnarea unui Preambul Protocol Înţelegere de Cooperare între cele două localităţi. În spiritul acestui acord care cuprinde şi promovarea relaţiilor economice în avantaj reciproc, semnarea documentului a fost urmată de o întâlnire între oameni de afaceri din Roman şi delegaţia oficială din Ucraina care a inclus şi reprezentanţi  ai  mediului de afaceri ucrainean.

Cu ocazia celei de a treia ediţii a Zilelor municipiului Roman, în data de 17 mai 2012, de Ziua diplomaţiei romaşcane, s-a semnat un Pact de Amiciție care a deschis o nouă pagină în istoria prieteniei milenare dintre poporul român şi cel armean şi prin care municipiul Roman şi oraşul Dilijan din Armenia s-au angajat să colaboreze în domeniul cultural, științific, artistic și sportiv, să identifice programe de dezvoltare turistică, să organizeze manifestări care să evidențieze spiritul comun al celor două localități, să realizeze programe de colaborare între tineri și să promoveze relații economice reciproc avantajoase. Acest document semnat la Roman reprezintă primul act oficial din istoria celor două popoare, care deja erau înfrățite, dat fiind faptul că armenii locuiesc în România de sute de ani.

În data de 28 noiembrie 2012, municipiul Roman a primit vizita unei delegații din orașul – frate israelian Gedera, oraș cu care Primăria municipiului Roman a semnat un document de colaborare internaţională şi anume Pactul de Amiciţie, în 17 mai 2011. Oficialitățile și cadrele didactice din Gedera, precum și 32 de elevi de liceu israelieni s-au întâlnit în sala de ședințe a Primăriei cu tineri și cadre didactice din liceele romașcane. Cu această ocazie oficialitățile din Gedera și tinerii israelieni, împreună cu cei romașcani, au mers la Gara Roman și au depus o coroană de flori la monumentul dedicat eroinei Viorica Agarici, cea care a oprit «Trenul morții» în Gara de la Roman.

În cadrul celei de a patra ediţii a Zilelor municipiului Roman, în data de 17 mai 2013, de Ziua diplomaţiei romaşcane, s-a semnat Pactul de amiciție cu orașul Ștefan Vodă (Republica Moldova), un protocol preambul al unui Acord de Înțelegere de Cooperare între cele două localități în vederea colaborării permanente în domeniul cultural, artistic, sportiv, turistic precum și a realizării unor legături pe multiple planuri între locuitorii celor două orașe și a promovării unor relații economice reciproc avantajoase.

Cu ocazia participării la „International Fermented Food Expo”, ediția a XI–a, manifestare internațională care a avut loc în Coreea de Sud, în calitate de primar al Municipiului Roman am încheiat la 24 octombrie 2013 o Înțelegere de Cooperare cu orașul Sunchang-gun, în scopul promovării înțelegerii culturii și tradiției fiecărui oraș, în spiritul prieteniei și respectului reciproc dintre cele două localități. Acest document a pus bazele unei strânse relații de cooperare prin efectuarea de schimburi de experiență și acordarea de sprijin reciproc pentru implementarea unor proiecte de dezvoltare economică și socială benefice locuitorilor celor două orașe. Această Înţelegere de Cooperare este primul document care consemnează o relaţie internaţională de colaborare a Municipiului Roman cu o localitate din Orientul Îndepărtat.

Animată de deschiderea autorităţilor Republicii Moldova faţă de Uniunea Europeană, administraţia locală romaşcană şi-a intensificat în anul 2014 relaţiile de colaborare cu oraşul înfrăţit Ștefan Vodă, fiind concretizate mai multe proiecte. Cu prilejul Simpozionului Internațional ,,Basarabia pământ românesc” ed. a VI-a, în perioada 26–29 martie, Romanul a primit vizita unei delegații a Liceului ”Ștefan Vodă” din orașul cu acelaşi nume din Republica Moldova. Pe parcursul şederii, delegația din orașul înfrățit a vizitat atât obiective din municipiul Roman cât și obiective istorice din județul Neamț.

Cu ocazia Zilelor Raionului Ștefan Vodă, o delegație condusă de Președintele Filialei ,,ION VATAMANU” din Roman a vizitat orașul înfrățit Ștefan Vodă din Republica Moldova, în perioada 22–25 mai 2014. Elevii şi profesorii romaşcani au fost oaspeții Liceului ”Ștefan Vodă” în cadrul proiectului «Acasă la Ștefan Vodă», oferind posibilitatea tinerilor să se cunoască şi să construiască un pod de suflet între fraţi. Programul şederii în Basarabia a cuprins vizite la câteva obiective turistice din zonă şi vizitarea oraşului Chişinău, capitala Republicii Moldova.

Însufleţiţi de idealul aderării fraţilor de peste Prut la “familia Uniunii Europene”, am asigurat vizita unei delegații mixte din Republica Moldova, formată din oficialități din orașele Chișinău, Căușeni și Ștefan Vodă, la Trainingul de Informare ”Împreună în Europa – accesare de fonduri europene, derularea acestora și punerea în aplicare” , ce s-a desfășurat la Sala de ședințe a Primăriei Roman în perioada 10–12 octombrie 2014. La manifestare au participat și reprezentați ai administrației romașcane, ai instituțiilor școlare și ONG-urilor din Roman. Cu acest prilej s-au prezentat etapele pentru întocmirea proiectelor cu finanțare din fonduri europene și pentru accesarea programelor cu finanțare europeană. La final, delegația din Republica Moldova a vizitat obiectivele din municipiul Roman realizate cu fonduri europene.

În perioada 17 – 18 mai 2014, la invitația domnului Mihail Simashkevici, primarul orașului Kamianets Podilskyi – Ucraina, oraș înfrățit cu municipiul Roman, o delegație condusă de viceprimarul municipiului Roman, domnul Lucian Ovidiu Micu, a participat la manifestările cultural-artistice organizate cu prilejul Zilelor orașului Kamianets Podilskyi. În contextul conflictelor din Ucraina, în luna septembrie 2014, autoritățile administrației locale din orașul Kamianets Podilskyi au cerut autorităţilor locale romașcane ajutor umanitar pentru a-i sprijini pe cetățenii din zona de conflict și pe familiile refugiaților care sosesc în Kamianets Podilskyi din zona ocupată din Donețk și din estul Ucrainei. Drept urmare, Primăria Municipiului Roman a lansat o campanie umanitară, îndemnându-i pe romaşcani să fie alături de locuitorii din Kamianets Podilskyi. Până în luna ianuarie 2015, populația romașcană s-a mobilizat în mod remarcabil, la punctele de colectare din Piaţa “Roman-Vodă” şi din Piaţa Centrală fiind colectate haine şi încălţăminte pentru anotimpul rece, pături și lenjerii de pat, precum și alte ajutoare umanitare.

Un simbol de colaborare în marea familie europeană l-a constituit inaugurarea pe 4 martie 2014 a Centrului ,,Delfinul” la Roman, pentru copii cu autism – proiect dezvoltat de Fundația BETANIA, Centrul Delfinul din Bacău, Primăria Municipiului Roman și susținut de Excelența Sa domnul Matthijs Van Bonzel, Ambasadorul Olandei la București. Cu acest prilej, la sediul Primăriei Roman, în cadrul unei întâlniri de lucru am făcut câteva propuneri de colaborare cu administrații din Olanda și am prezentat câteva dintre proiectele locale în care s-ar putea implica autoritățile olandeze.

În septembrie 2014, în spiritul dezvoltării şi asigurării continuităţii proiectelor cu caracter social, am purtat discuţii, care s-au și materializat şi în anul 2015, cu reprezentanții Asociației Norvegian Church Aid din Regatul Norvegiei și ai Fundației Pacea din Roman, pentru sprijinirea acţiunilor de ajutorare a semenilor noştri din strada Fabricii.

În cadrul Zilei Diplomației Romașcane din data de 18 mai 2015, în Sala de Consiliu a Primăriei Roman a avut loc întâlnirea oficială a conducerii administrației publice romașcane cu delegaţia din orașul Sunchang (înfrățit cu municipiul Roman din anul 2013). De asemenea, în timpul vizitei delegației din Republica Coreea, împreună cu vice-guvernatorul orașului Sunchang-gun, dl.Kwak Seung ki, am plantat un brăduţ în parcul din fața Primăriei Roman, în spiritul durabilităţii relaţiilor dintre cele două comunităţi înfrăţite.

Inaugurarea Sucursalei Roman a Uniunii Armenilor din România a prilejuit vizita la Roman a delegației Ambasadei Armeniei la București în data de 14 august 2015. Manifestările au debutat cu o slujbă religioasă oficiată de un sobor de preoți la Biserica Armenească din Roman, după care a fost inaugurat și sfințit sediul sucursalei. Au fost prezenți Excelența Sa Hamlet Gasparian, ambasadorul Republicii Armeniei la București, Episcopul Eparhiei Armene din România P.S. Datev Hagopian, președintele Uniunii Armenilor din România senatorul Varujan Vosganian, deputatul Varujan Pampuccian, liderul grupului parlamentar al minorităților naționale, președinți ai sucursalelor din Iași, Brăila, Constanța, Focșani precum și președintele Sucursalei Uniunii Armenilor din Roman, dr. Emanuel Nazaretian. Delegația a vizitat Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Cuv. Parascheva”, după care a avut o întrevedere cu Înaltpreasfințitul Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, care le-a prezentat câteva aspecte din istoria de peste șase secole a Eparhiei Romanului și a subliniat frumoasa colaborare cu reprezentanții comunității armenești.

În data de 9 aprilie 2015 am primit vizita Excelenței Sale Philippe Beke ambasadorul Regatului Belgiei la București, cu care am purtat discuții despre viitoare proiecte și colaborări la Roman.

În data de 6 mai 2015, la monumentul ostașului sovietic din Cimitirul Eternitatea din Roman s-a desfăşurat un Ceremonial organizat de către Ambasada Federației Ruse la București, dedicat împlinirii a 70 de ani de la Victoria în cel de-Al Doilea Război Mondial. La manifestare au participat reprezentanți ai Ambasadei Federației Ruse, ai Ambasadei Republicii Kazahstan din București, ai Comunității Rușilor Lipoveni din Roman, ai Comunității Centrale a Rușilor Lipoveni din România – dl. Ioachim Ivanov și reprezentanți ai Primăriei Municipiului Roman.

În data de 14 iunie 2015 a avut loc vizita în municipiul Roman a delegației Ambasadei Federației Ruse în România la Sediul Comunității Rușilor Lipoveni, unde a fost găzduită manifestarea culturală intitulată „Diaspora rusă din România. Istorie și actualitate”. Alături de conducerea administrației publice romașcane, la eveniment au participat și invitații speciali dl. Pavel Alekseenko – secretar II al Ambasadei Federației Ruse în România și dl. Gamzatov Magomed, atașat al aceleiași ambasade.

Excelența Sa Dan Ben-Eliezer, ambasadorul Israelului în România, a participat în Cimitirul Evreiesc din Roman, în data de 28 iunie 2015, alături de vicepreședintele Federației Comunităților Evreiești din România – domnul Paul Schwart și de primarul municipiului Roman, la comemorarea victimelor „Trenului Morții”, oprit în Gara Roman de Viorica Agarici, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Cu acest prilej s-au depus coroane la Monumentul Eroilor Patriei din Cimitirul Evreiesc din partea celor prezenţi.

La ediția a XIII-a a Săptămânii Europene a Orașelor și Regiunilor – Open Days 2015 Bruxelles, în data de 14 octombrie 2015, alături de administratorul public Ovidiu Bojescu, am participat la un workshop-dezbatere publică intitulat „Modernizarea orașelor europene mici și mijlocii prin măsuri inteligente și durabile – provocări actuale și perspective pentru viitor”. Evenimentul a avut scopul de a oferi autorităților publice locale române interesate de domeniul dezvoltării urbane posibilitatea de a împărtăși cu regiunile și orașele din statele membre mai avansate experiențe și bune practici care vizează dezvoltarea și implementarea politicilor urbane. Această participare s-a materializat într-un proiect legat de energie regenerabilă, mediu, economie socială şi producţie ce a fost depus direct la Bruxelles la sfârşitul lunii martie 2016.

La Palatul Parlamentului din Bruxelles, în data de 15 octombrie 2015, am participat la Ceremonia de bun venit adresată oraşelor mari şi mici angajate în procesul de tranziţie către o economie verde şi în acţiuni pentru combaterea efectelor schimbărilor climatice, în cadrul iniţiativelor Comisiei Europene – Convenţia Primarilor şi Mayors Adapt. Municipiul Roman a aderat la Convenţia Primarilor prin Hotărârea Consiliului Local nr. 159 din 2014 şi şi-a asumat angajamentul de a elabora, implementa şi dezvolta un „Plan de Acţiune privind Energia Durabilă”, la nivel local, în cadrul Strategiei privind Schimbările Climatice. Evenimentul de la Bruxelles a marcat şi lansarea unui nou Pact al Primarilor, care va avea un nou obiectiv de reducere cu cel puţin 40% a emisiilor de CO2 până în 2030 și care include pilonii de atenuare şi adaptare prin integrarea Pactului Primarilor la mişcarea Adaptarea primarilor – Mayors Adapt şi care va ajunge la un domeniu de aplicare global, cu participarea autorităţilor locale din întreaga lume.

În perioada 17–20 decembrie 2015, o delegație din Raionul Ștefan-Vodă – Republica Moldova, condusă de preşedintele Raionului – Nicolae Molozea, a vizitat Municipiul Roman, acesta fiind însoțit de vicepreşedintele raionului Ștefan-Vodă – Alexandru Pavlicenco, Adelina Barbăneagră, şef Serviciu Integrare Europeană şi Investiţii şi Adelina Roscolotenco, şef Secţia de Evidenţă a Persoanelor. Pe durata şederii, specialiștii din Primăria Municipiului Roman şi oamenii de afaceri romașcani au participat la o întrunire cu membrii delegației, desfășurată la Sala de Consiliu, temele principale de discuție fiind: planificarea strategică, accesarea de fonduri europene și relațiile economice între firmele romașcane și cele din Republica Moldova. În cadrul deplasării la Roman, delegația oficială din raionul Ștefan-Vodă a vizitat obiective realizate de administrația publică locală cu finanțare din fondurile europene: microhidrocentrala de pe râul Moldova, azilul de bătrâni „Casa Bunicilor”, precum și obiectivele realizate de către Arhiepiscopia Romanului și Bacăului prin Fundația „Episcop Melchisedec” Roman.

[/accordion]
[accordion title=”Cap.11 ROMANUL – ORAȘ CU IDENTITATE EUROPEANĂ” load=”hide”]

CAP. XI ROMANUL – ORAȘ CU IDENTITATE EUROPEANĂ

În cei 9 ani de mandat Primăria Municipiului Roman şi-a afirmat puternic rolul de a aduce împreună toţi romaşcanii, în această mare familie, atât prin acţiuni de ordin cultural cât şi recreative, activităţi în care municipalitatea s-a implicat activ, logistic şi financiar. Buna organizare a acestor evenimente, precum şi succesul avut, ne-au încurajat să continuăm să oferim tuturor adevărate guri de oxigen într-un spaţiu ce a fost amorţit din punct de vedere cultural şi recreativ. Doresc să mulţumesc tuturor agenţilor economici care au răspuns pozitiv la solicitarea de a se implica în aceste acţiuni şi care au dat dovadă că pot fi parteneri de încredere.

drapel Roman

Rolul social-cultural al municipalităţii s-a manifestat în fiecare an prin participarea directă sau ca partener la o serie de evenimente culturale definitorii pentru identitatea națională sau locală. Primăria Municipiului Roman a organizat o serie de acţiuni şi evenimente în colaborare cu: Muzeul de Istorie, Muzeul de Artă, Muzeul de Științe ale Naturii, Biblioteca Municipală „George Radu Melidon”, Şcoala de Artă „Sergiu Celibidache”, Clubul Copiilor, Casa de Cultură a Sindicatelor Roman, Orchestra „Moldova” din Roman, Ansamblul de dansuri populare „Cununa Moldovei” din Roman, Consiliul Judeţean Neamţ – Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” – Neamţ, Ansamblul „Floricică de la munte” din Piatra Neamţ, Societatea Culturală „Clepsydra”, Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași, Radio Iaşi, Filarmonicile din Iaşi şi din Bacău, Asociaţia de dezvoltare intercomunitară „Roman Metropolitan”, Academia „Petru Tocănel”, Ansamblul de dansuri populare „Plai Moldovenesc” din Roman, dar şi cu instituţiile de cult şi unităţile de învăţământ romaşcane. Tuturor le mulțumesc pentru implicare și devotamentul demonstrat față de comunitatea locală.

Pentru prima oară în anul 2008 „Ziua Naţională a României” a fost sărbătorită în Piaţa Roman Vodă, iar participanţii au putut să se delecteze, ca şi în marile oraşe, cu ciolan cu fasole şi ţuică fiartă. Această inițiativă a fost păstrată an de an, fiind un prilej de bucurie și trăire națională pentru toți romașcanii.

Romanul are o veche tradiţie militară şi în anul 2009 apropierea dintre comunitatea locală şi reprezentanţii armatei a fost extrem de vizibilă la ceremonia de înmânare a drapelului de luptă noului comandant al Garnizoanei Roman a Batalionului 43 Transport „Roman I Muşat”, un moment emoţionant şi important pentru viaţa comunităţii noastre. O altă noutate a a fost sărbătorirea Zilei Veteranilor (29 aprilie), într-un cadru familial, dar şi oficial, manifestare la care am participat personal de fiecare dată, arătându-mi respectul pentru cei care au luptat pentru ceea ce reprezintă astăzi România.

Încă de la debutul primului mandat am întreprins eforturi pentru conturarea unei identități culturale pentru municipiul nostru. Astfel putem vorbi astăzi despre Statutul municipiului Roman, imnul Romanului, un sigiliu, o stemă şi un drapel al Romanului.

Statutul municipiului Roman – element menit să sublinieze identitatea comunităţii noastre, caracterul istoric dar şi ambiţiile moderne ale oraşului, a fost conturat de o echipă de profesionişti, personalităţi recunoscute în profesiile lor, precum şi la nivel comunitar.

Zilele municipiului Roman, consecinţă firească după adoptarea unui statut al localităţii și organizate pentru prima oară în perioada 16 – 22 mai 2010, au adus un plus de culoare şi modernitate. Romanul și-a subliniat astfel identitatea, tradiţia şi speranţa într-un viitor mai bun, aceste manifestări urmărind linia culturală, socială, economică şi de politică externă a oraşului impusă de istoria muşatină. În acest scop, a fost lansată invitaţia către comunităţile cu care Romanul a iniţiat parteneriate internaţionale, la aceste manifestări participând delegaţii străine, reprezentanţii acestora fiind pentru prima oară în oraşul nostru şi descoperindu-ne prin căldura pe care romaşcanii o au de oferit. De mare succes s-au bucurat, pe timpul Zilelor municipiului Roman şi Târgul meşterilor populari şi Târgul de produse tradiţionale.

Trebuie să remarcăm așezarea pe harta naţională, culturală şi ştiinţifică, a municipiului Roman, prin asumarea organizării „Conferinţei Naţionale de Antropologie Urbană”, punct de reper devenit o tradiţie, Primăria Municipiului Roman oferind sprijinul pentru a putea continua această activitate, care în 2009 s-a aflat la prima ediție.

Alte evenimente organizate încă de la debutul primului mandat consemnează vizitarea tuturor cartierelor din Roman de către Caleașca lui Moș Crăciun, care a împărțit anual peste 2.500 de pachete copiilor sau Revelionul în Piaţa Roman-Vodă, la care au participat un număr record de romaşcani, fiind servite gustări reci şi şampanie, puse la dispoziţie gratuit de către Primăria Municipiului Roman. Cu sprijinul şi colaborarea Primăriei municipiului Roman, ca o altă noutate s-a desfăşurat în 28 decembrie 2010, în Piaţa Roman-Vodă, Festivalul de datini şi obiceiuri „Roman Metropolitan” – ediţia I care a reunit formaţii de dansuri populare tradiţionale şi obiceiuri specifice sărbătorilor de iarnă aparţinând administraţiilor locale înscrise în Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Roman Metropolitan”.

Am demarat şi finalizat Planul Urbanistic General, componentă absolut necesară atât unei bune structurări a modului de dezvoltare a municipiului, cât şi din perspectiva accesării de fonduri guvernamentale şi europene pentru comunitatea noastră. Din 2010 Romanul este înzestrat cu acest document vital, completat cu un Regulament de Urbanism.

Pentru a ne contura o imagine asupra activităţilor culturale şi recreative pe care urbea mușatină a ajuns să le găzduiască în acești ani amintim următoarele manifestări cu semnificaţie specială: Ziua Unirii Principatelor Române (24 ianuarie), Atestarea documentară a oraşului (30 martie), Zilele bibliotecii George Radu Melidon (23 – 30 aprilie), Ziua veteranilor de război (29 aprilie), Ziua Europei, a Independenţei, a Victoriei (9 mai), Ziua Muzeelor (18 mai), Zilele municipiului Roman (15 – 21 mai), Ziua Copilului (1 iunie), Deschiderea bâlciului anual romaşcan (28 iulie – 6 august), Târgul de Gustar (19 – 21 august), Ziua internaţională a persoanelor vârstnice (1 octombrie), Ziua Mondială a Educaţiei prilej cu care s-au acordat distincţii „Gheorghe Lazăr” (5 octombrie), Conferinţa „Despre Martiri” organizată în cadrul Conferinţei clepsydrice cu Dan Puric (10 noiembrie), Conferinţa naţională de antropologie urbană (11 – 12 noiembrie), Ziua Naţională a României (1 decembrie) şi Nunta de Aur – celebrarea cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie în cursul anului (28 decembrie). Acești ani au fost bogați şi în evenimente artistice, la care au participat mii de romaşcani dornici să simtă emoţiile participării la spectacole deosebite: De la Dragobete la Sărbătoarea Rusaliilor – Tradiţie şi legendă la români” – spectacol-concurs (martie – aprilie), Vacanţele muzicale „In memoriam Sergiu Celibidache” (24 iulie), Festivalul de film rusesc KINO desfăşurat în săptămâna 25 – 31 iulie organizat cu sprijinul Ambasadei Federaţiei Ruse, Zilele toamnei romaşcane organizate în perioada 22 – 25 septembrie în Piaţa Roman-Vodă, ce au cuprins şi Târgul cu produse tradiţionale, Festivalul concurs interjudeţean de interpretare vocală şi instrumentală a folclorului românesc „Doruri Muşatine” (10 decembrie), Carnavalul de Crăciun cu participarea elevilor din instituţiile de învăţământ romaşcane, eveniment ce cuprinde parada măştilor şi costumelor populare şi spectacol festiv dedicat sărbătorilor de iarnă (17 decembrie) şi Festivalul de datini şi obiceiuri de iarnă „Roman Metropolitan”, festivalul incluzând o paradă de măşti şi costume tradiționale, spectatorii putând admira obiceiuri tradiţionale de iarnă: Colindul, Steaua, Pluguşorul, Capra, Ursul, Căiuţii. (29 decembrie).

Zilele Municipiului Roman, desfășurate in perioada 14 mai – 21 mai, au devenit un „brand” și dincolo de a fi un prilej de sărbătoare pentru romașcani, reprezintă un veritabil vehicul de afirmare pe plan regional, naţional şi internaţional a familiei romaşcane.

Ediția din 2012 a cuprins o serie de activități și manifestări precum: Târgul meşterilor populari, spectacolul Mă mut la mama susținut de actorii Teatrului Mic, spectacolul susținut de Tudor Gheorghe, Zilele „Episcop Melchisedec Ştefănescu”, Gala Excelenţei Romaşcane – prilej de manifestare a recunoștinței comunității față de romașcanii cu performanțe deosebite în 10 domenii de activitate, Semnarea Pactului de Amiciţie cu delegaţia din Dilijan – Armenia, Concertul, unic pentru Roman, susținut de mezzosoprana Eva Mabellini şi soprana Francesca Fedeli împreună cu Cvartetul Clasic Festiv de la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi și concursul de scenete istorice susținut de liceele romașcane.

Zilele Municipiului Roman (15 – 21 mai), aflate în 2013 la cea de a patra ediţie, au adus romașcanilor numeroase surprize plăcute și au constituit vreme de o săptămână un prilej special de afirmare a „familiei romașcane” la nivel local, regional și național. Într-un rezumat al calendarului activităților reamintim că în primele zile s-au desfășurat o serie de manifestări dedicate personalității Episcopului Melchisedec Ştefănescu, Gala Excelenţei Romaşcane și premierea cetăţenilor de onoare, deschiderea Târgului meşterilor populari și a Târgului de produse tradiţionale. Ziua Diplomației Romașcane a adus semnarea documentelor „înfrățirii” Municipiului Roman cu orașul Ștefan-Vodă din Republica Moldova. Romașcanii au avut parte și de spectacole inedite, astfel seara de folclor a fost deschisă de Diandra Bancu, câștigătoarea Marelui Premiu la Festivalul ”Doruri Mușatine” 2012 și solista Sabina Ursache. Acestora le-au urmat Ansamblul Moldova și soliștii orchestrei Moldova: Nelu Hongu, Nina Zeamă, Daniel Enache, Diana Constantin, Ana Dragu, Ștefan Enășel și Mihaela Cipriana Balașca, invitatii speciali fiind Ion Paladi și Adriana Ochișan din Republica Moldova. De asemenea, un moment special l-a constituit spectacolul de muzică ușoară susținut de Sylvie, Trupa Daggu Project și Formația IRIS. Cu ocazia Zilei tineretului romașcan, elevii şi profesorii coordonatori care au obţinut rezultate meritorii la faza finală a olimpiadelor şi concursurilor naţionale şi internaţionale au fost premiați în cadrul Galei excelenţei în educaţie.

Zilele Municipiului Roman – 15 mai – 22 mai – aflate în anul 2014 la cea de a cincea ediţie, au reprezentat, ca întotdeauna, o dovadă a conectării ”marii familii romaşcane” la emoțiile și trăirile specifice unei sărbători deosebite. Reamintim câteva dintre evenimentele care au însoțit bucuria sărbătorii acelor zile:

  • Sfințirea troiței de la Biserica Sfinții Voievozi ”Mihail și Gavril”;
  • Seara Sergiu Celibidache cu momente artistice muzicale susţinute de elevi şi profesori ai Şcolii de Artă Sergiu Celibidache Roman și Orchestra de cameră și corul Schola Cantorum Mușatină ale Academiei Petru Tocănel;
  • Demonstrația de îndemânare cu karturi susținută de Clubul Copiilor;
  • Seara de folclor, ai cărei invitați speciali au fost Irina Loghin și Petrică Mâțu Stoian;
  • Spectacolul de talente locale;
  • Spectacolul de muzică ușoară susținut de invitații speciali Pepe & Band și Formația Proconsul;
  • Gala Excelenței în Educație – festivitatea de premiere a elevilor şi profesorilor coordonatori care au obţinut rezultate meritorii la faza finală a olimpiadelor şi concursurilor naţionale şi internaţionale;
  • Gala Excelenței Romașcane – premierea romașcanilor cu cele mai deosebite realizări în anul 2014, în cadrul a 10 secțiuni: Seniori ai excelenței, Culte, Cultură, Învățământ, Sănătate, Administrație Publică, Social, Mediul de afaceri, Mass media, Sport;
  • Spectacolul „Veselia nu-i în criză” al Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”.

Zilele Municipiului Roman, aflate în 2015 la cea de a șasea ediţie, s-au evidențiat prin evenimentele culturale, artistice și sportive cuprinse în programul de activități. Cu prilejul Zilei Diplomației a avut loc întâlnirea oficială a administrației publice romașcane cu delegaţia din orașul Sunchang, Republica Coreea (înfrățit cu municipiul Roman din anul 2013). Gala Excelenţei în Educaţie a constituit prilejul pentru premierea elevilor şi profesorilor coordonatori care au obţinut rezultate meritorii la faza finală a olimpiadelor şi concursurilor naţionale şi internaţionale, ca semn al recunoștinței comunității locale față de dascăli, față de misiunea lor și ca apreciere pentru eforturile depuse de olimpici. În cadrul acestui eveniment au fost premiaţi 228 de olimpici şi 142 de profesori coordonatori, valoarea totală a premiilor fiind de peste 45.000 lei.

Gala Excelenţei Romaşcane, devenită o tradiție pentru municipiul nostru, a asigurat cadrul festiv pentru premierea a 30 de personalități romașcane din domeniile: seniori ai excelenței, administrație publică, cultură, culte, învățământ, sănătate, social, mediul de afaceri, mass-media și sport. Cu acest prilej s-a acordat titlul de CETĂŢEAN DE ONOARE, post-mortem, profesorului și publicistului George Radu Melidon, care în urmă cu 130 de ani a pus bazele primei biblioteci publice la Roman, prin donația a 216 volume către Primăria Roman.

În toți acești ani prin organizarea unor evenimente s-a instituit o adevărată tradiție pentru romașcani.

Cu sprijinul celor 8 licee romaşcane şi al unui echipaj format din trei elevi de la şcolile gimnaziale se organizează spectacolul – concurs „De la Dragobete la Sărbătoarea Rusaliilor – Tradiţie şi legendă la Români”, care are ca obiectiv însușirea de către tineri a informaţiilor legate de tradiţie, istorie, cultură şi religie începând cu Dragobetele şi încheind cu Rusaliile.

Trofeul Roman Vodă Mușat la handbal feminin a ajuns în anul 2016 la a IX-a ediție și a devenit o manifestare sportivă apreciată atât de iubitorii handbalului cât și de echipe prestigioase.

Elevii din instituţiile de învăţământ romaşcane se bucură în fiecare an de apropierea sărbătorilor de iarnă, participând la parada măştilor şi costumelor populare cu prilejul Carnavalului de Crăciun, iar pe 24 decembrie Caleaşca lui Moş Crăciun le aduce daruri copiilor romaşcani din toate cartierele.

Spectatorii de toate vârstele admiră obiceiurile tradiţionale de iarnă, la ediţiile Festivalului de datini şi obiceiuri de iarnă „Roman Metropolitan”, care includ o paradă de măşti şi costume tradiționale și prezintă tradiţiile de Crăciun şi de Anul Nou din municipiu şi zonele rurale învecinate: Colindul, Steaua, Pluguşorul, Capra, Ursul, Căiuţii.

Încă de la primul an de mandat ca primar, împreună cu romaşcanii am sărbătorit trecerea dintre ani cu şampanie şi bucate tradiţionale româneşti, oferite de autorităţile publice locale romaşcane, dar și cu spectacole inedite de muzică.

O atenție deosebită a fost acordată și organizării unor evenimente în premieră pentru locuitorii urbei mușatine.

Evenimentul „Sergiu Celibidache din nou acasă” s-a desfășurat la Roman pe 28 iunie 2012 cu prilejul celebrării a 100 de ani de la nașterea sa și a anului declarat de UNESCO Anul Celibidache. Manifestarea a inclus dezvelirea bustului marelui dirijor și compozitor precum și un concert susținut de formația ”Achord Brass”.

Festivalul toamnei la Roman organizat de Zahăr Mărgăritar, Primăria Roman și Asociația Culturală Euro Est Alternativ, în perioada 4–6 octombrie 2013, a constituit o manifestare amplă de obiceiuri și tradiții culinare naționale și internaționale, cu demonstrații de artă culinară, prezentări de rețete vechi, parada somelierilor, și a încântat publicul cu standurile tradiționale și internaționale la care au fost prezenți invitați din Malta, Ungaria, Albania, Serbia, Turcia, Bulgaria, Israel, Grecia, Palestina, Ucraina, Japonia.

Filmul Despre Oameni si Melci, deținător al titlului de“Cel mai vizionat film românesc al anului 2012” a putut fi vizionat în cadrul proiecției organizate pe 22 august 2013, în Piaţa Roman-Vodă, prin intermediul proiectului Caravana Filmelor TIFF/ Operation Kino susținut de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR) și Primăria Municipiului Roman.

Publicul romașcan cinefil a avut prilejul pe 9 noiembrie 2013 să vizioneze, în premieră în România, filmul ”Vento di Sicilia” (regizor Carlo Fusco), care a avut o distribuție de actori americani și italieni de excepție, evenimentul fiind organizat de VF Production Italia și Primăria Roman în sala mare a primăriei, ca un prim proiect cultural al celor doi parteneri.

Un alt eveniment, unic în 2013 pentru urbea mușatină, și care a încântat publicul meloman romașcan l-a constituit pe 22 aprilie spectacolul ”Pianul Călător”, susținut de pianistul Horia Mihail.

Pe lângă evenimentele culturale și de promovare a tradițiilor, a celor artistice și sportive devenite repere ale calendarului anual de evenimente organizate sau susținute de municipalitate, cronica anului 2014 le-a consemnat și pe următoarele:

  • Inaugurarea unității de producție a TRW România la Roman în prezența mai multor oficialități locale, județene și centrale, invitatul de onoare fiind Președintele României Traian Băsescu, alături de Frank Mueller – Vicepreședinte TRW Automotive și General Manager divizie OSS, Președintele Consiliului Județean Neamț Culiță Tărâță, Mihai Bodor – director general TRW Roman precum și manageri ai firmelor din municipiul Roman. La finalul manifestării oficiale a fost dezvelită o placă comemorativă și s-a tăiat panglica oficială a TRW Roman. (30 aprilie)
  • Întâlnirea conducerii administrației romașcane și a Spitalului Municipal de Urgență cu Președintele Organizației Salvați Copiii România, dl. Andi Moisescu și Președintele executiv al acestei organizații, dna. Gabriela Alexandrescu care, în cadrul unei conferințe de presă, au prezentat donația cu aparatură medicală necesară pentru prevenirea mortalității infantile acordată de Organizația Salvați Copiii România Secțiilor de Neonatologie și Pediatrie ale Spitalului Municipal de Urgență Roman, în cadrul proiectului “Fiecare Copil Contează”. Aparatura donată a fost în valoare de aproximativ 15.000 de Euro. (2 iulie)
  • Campionatul Național de Minifotbal la Roman, organizat de Federaţia de Minifotbal din România în colaborare cu Primăria municipiului Roman, Öz-ER Golden şi Liceul cu Program Sportiv, cu participarea celor mai bune 20 de echipe din totalul de 3.000 de echipe înscrise, din 47 de orașe, afiliate la Federația Română de Mini – fotbal și încheiat cu victoria echipei din Ploiești – „PLOIEȘTI 2010”. Din faza sferturilor de finală, meciurile au fost transmise, în direct, de SPORT.RO. (3–6 iulie)
  • Deschiderea noului an școlar 2014–2015 – a fost ocazia cu care administrația publică locală a inițiat campania ”Te ajut să înveți”, care a avut ca obiectiv sprijinirea cu rechizite, respectiv 130 de ghiozdane complet echipate pentru copiii cu situații materiale dificile, ca o mână de ajutor întinsă cât mai multor elevi care doresc să învețe (15 septembrie),
  • Festivitatea de inaugurare a obiectivului ”Centrala Hidroenergetică Roman 1” pe râul Moldova, a constituit un eveniment la care au participat oficialități locale, județene și de la nivel național, constructori și proiectanți, reprezentanți ai E-ON Distribuție și de la Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei precum și reprezentanți ai cultelor și ai comunității locale (24 septembrie),
  • Sfinţirea Troiţei dedicată martirilor regimului comunist, în memoria victimelor luptei anticomuniste, a fost oficiată în data de 10 decembrie de către PS Ioachim Băcăuanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. Evenimentul a fost organizat de către Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România (AFDPR) – filiala Roman, în colaborare cu Colegiul Naţional “Roman-Vodă” şi Primăria Municipiului Roman, la iniţiativa romaşcanilor Georgeta-Florentina, Radu-Ioan şi Șerban Ursu.

Pentru o informare cât mai promptă a cetățenilor cu privire la activitățile, evenimentele și deciziile administrației publice locale, în luna decembrie 2014 a fost lansată în rețeaua de socializare Facebook, pagina oficială a instituției romașcane – Primăria Municipiului Roman.

Anul 2015 a fost declarat Anul Veteranilor de Război și anul Comemorării Genocidului Armenilor, însă administrația publică locală a inițiat sau susținut și alte evenimente.

Dacă ne referim la cele dedicate Anului Veteranilor de Război menționăm următoarele:

  • Ziua veteranilor de război care a fost marcată printr-un ceremonial militar-religios la care au participat reprezentanți ai administrației locale, ai Garnizoanei Roman, ai Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, ai Asociației Veteranilor de Război – filiala Roman, precum și elevi și profesori din unitățile de învățământ din municipiu. După ce s-au rostit discursurile care au marcat recunoștința generațiilor actuale față de sacrificiul veteranilor și eroilor căzuți la datorie, s-au depus coroane și jerbe de flori la Monumentul Eroilor din Cimitirul Eternitatea (29 aprilie);
  • Lansarea volumului „Istoricul Regimentului 14 Dorobanți Roman” (1872-1944) cu prilejul împlinirii a 70 de ani de la încheierea celui de – Al Doilea Război Mondial, ce a avut loc la Cercul Militar Roman;
  • Ziua Europei, a Independenţei, a Victoriei – manifestare desfășurată în Cimitirul Eternitatea unde s-au depus coroane la Monumentul Eroilor cu ocazia zilei de 9 Mai, zi cu triplă semnificație: proclamarea Independenței de Stat a României la 9 mai 1877, împlinirea a 70 de ani de la Victoria Coaliției Națiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial la 9 mai 1945 și Ziua Uniunii Europene;
  • Avansarea în grad a veteranului de război Ioan Ursachi în data de 13 august, când alături de reprezentanții Centrului Militar Județean am participat la ceremonia de înmânare a Livretului militar veteranului de război romașcan Ioan Ursachi, care a fost avansat la gradul de căpitan (r). Veteranul romașcan Ioan Ursachi s-a remarcat ca aviator în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
  • Ziua Artileriei Române – În data de 10 noiembrie, la invitația col.(r) Florin Sălceanu, președintele Asociației Naționale a Cadrelor Militare și în Rezervă filiala ”Petru I Mușat” Roman, am participat la manifestările prilejuite de Ziua Artileriei Române, desfășurate la Cercul Militar Roman. Col.(r) Ștefan Obreja a prezentat aspecte din viața artileriștilor din Garnizoana Roman de la înființare și până în prezent. În cadrul ceremoniei, col.(r) Vasile Oprea a adus un omagiu veteranului de război col.(r) Gheorghe Ciobanu și a susținut un Laudatio în onoarea sa, la împlinirea vârstei de 95 de ani.

Un moment istoric pentru urbea mușatină l-a constituit în anul 2015 Festivitatea de înmânare a Drapelului de luptă Centrului 83 Mentenanță „EST”. În data de 1 octombrie, în Piața Roman-Vodă a avut loc Ceremonia militară și religioasă prilejuită de înmânarea Drapelului de luptă Centrului 83 Mentenanță „EST”, la aniversarea a 5 ani de la înființarea acestei structuri militare. La eveniment au fost prezenți: comandantul Diviziei 2 Infanterie „GETICA” General-maior dr. Petrică–Lucian Foca, șeful direcției operații/SMG General de brigadă dr. Vasile Roman, General-maior (r) dr. Dumitru Seserman, comandantul Bazei 3 Logistică „Zargidava” Col. Ioan Lahman, comandantul Centrului 83 Mentenanță „EST” Col. ing. Ioan Buta, ofițerii din comandamentele eșaloanelor superioare, cadre militare în activitate și rezervă, Prefectul județului Neamț, Vicepreședintele Consiliului Județean Neamț, Primarul municipiului Roman, Viceprimarul municipiului Roman, Protopopul de Roman Pr. Dragoș Munteanu și numeroși romașcani. După înmânarea Drapelului de luptă comandantului Centrului 83 Mentenanță ”EST” – Colonel ing. Ioan Buta, sub comanda acestuia, militarii au rostit jurământul de credință. Oficialitățile au adresat celor prezenți alocuțiuni legate de acest eveniment după care, în semn de apreciere și respect, au fost înmânate diplome de onoare militarilor din cadrul Centrului 83 Mentenanță „EST” precum și plachete și diplome reprezentanților autorităților publice și înaltelor oficialități militare. Muzica militară a Garnizoanei Iași a intonat Imnul Național al României care a fost urmat de defilarea efectivelor Centrului 83 Mentenanță „EST”.

Dacă ne referim la evenimentele dedicate Comemorării Genocidului Armenilor reamintim următoarele:

  • Slujba comemorativă de la Biserica Armenească din data de 23 aprilie, slujbă în memoria celor 1,5 milioane de armeni canonizați de Biserica Apostolică Armeană,
  • Vernisajul expoziției de grafică și pictură „Genocidul în viziunea artiștilor plastici” – manifestare dedicată comemorării centenarului Genocidului Armenilor și care a avut loc la Institutul Franciscan Roman, în parteneriat cu Primăria Roman, în data de 24 aprilie. Manifestarea a continuat cu un simpozion științific la care a fost invitat și jurnalistul de origine armeană Vartan Arachelian.
  • Inaugurarea sucursalei Roman a Uniunii Armenilor din România din data de 14 august. Manifestările au debutat cu o slujbă religioasă oficiată de un sobor de preoți la Biserica Armenească din Roman, după care a fost inaugurat și sfințit sediul sucursalei. La această manifestare au fost prezenți Excelența Sa Hamlet Gasparian, ambasadorul Republicii Armeniei la București, Episcopul Eparhiei Armene din România P.S. Datev Agopian, președintele Armenilor din România senatorul Varujan Vosganian, deputatul Varujan Pampuccian, liderul grupului parlamentar al minorităților naționale, precum și președinți ai sucursalelor din Iași, Brăila, Constanța, Focșani.

Municipiul Roman a fost în anul 2015, prin baza sportivă disponibilă, gazda unor evenimente sportive internaționale și naționale.

Turneul de calificare în faza finală a Campionatului European de handbal, găzduit în perioada 17–19 aprilie, la Sala Sporturilor, a avut participarea selecţionatei României, a echipelor naţionale din Kosovo, Serbia şi Slovacia. La acest eveniment echipa națională a României de handbal feminin U19 s-a calificat de pe prima poziție din grupa a treia a preliminariilor CE 2015 la Campionatul European de handbal, ediția 2015, care a avut loc în Spania.

Turneul final al Cupei României la Minifotbal s-a desfășurat în perioada 26 – 28 iunie la Roman și a fost organizat de Federația de minifotbal din România în parteneriat cu Primăria Roman. Atât reprezentanții Federației de Minifotbal cât și membrii echipelor participante au felicitat organizatorii pentru buna desfășurare a Turneului și au apreciat calitatea terenurilor de joc.

Turul III Cupa Cupelor EHF – H.C.M. Roman – Skuru IK Suedia – ambele meciuri, tur şi retur, s-au desfășurat la Roman, echipa noastră calificându-se pentru faza optimilor de finală (15–16 noiembrie),

Conferința de presă de la Roman a Federației de Minifotbal din România, cu prilejul întâlnirii reprezentanților Federației de Minifotbal din România cu organizatorii de competiții de minifotbal din zona Moldovei, a găzduit prezentarea celor 6 trofee obținute consecutiv la Campionatul European de Minifotbal de Naționala României. La eveniment au luat parte președintele FMR Ioan Onicaș, directorul tehnic al echipei naționale Dan Cojocaru, primarul municipiului Roman, organizatorii locali din Botoșani, Suceava, Piatra Neamț, Bacău, Buzău, Focșani, Tulcea și Galați și reprezentanți ai mass-media.

Campionatul Național de Qwan Ki Do pentru arme tradiționale s-a desfășurat la Sala Sporturilor din Roman. Activitatea a fost organizată sub egida Ministerului Tineretului și Sportului, de către Federația Română de Arte Marțiale, Primăria municipiului Roman și Clubul Sportiv Bao Roman. La manifestare au participat 18 cluburi, 171 de sportivi înscriși și 30 de arbitri. Clubul Sportiv Bao Roman a obținut la această competiție 11 medalii din care cinci de aur, trei de argint și trei de bronz.

Dincolo de evenimentele devenite tradiționale, romașcanii au avut parte și de o serie de evenimente inedite în anul 2016, dintre care amintim:

  • Târgul de Bine – din 17 aprilie a constat într-un evenimentul caritabil, organizat de Asociația de Sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic din România, Filiala Neamț în colaborare cu Primăria Roman. Totodată a fost organizată și o expoziție cu vânzare de obiecte decorative, fondurile obținute fiind folosite pentru susținerea proiectelor ASCHF-R Filiala Neamț. Activitatea a fost completată de un program artistic susținut de copii de la școlile romașcane.
  • Lansarea oficială a Consiliului Consultativ pe Probleme de Tineret în data de 20 aprilie. Consiliul Consultativ pe Probleme de Tineret al Municipiului Roman. Acesta este un for consultativ care funcţionează pe baza dialogului structurat pentru elaborarea şi monitorizarea aplicării politicilor publice în domeniul tineretului la nivel local.
  • Campionatul Regional Nord-Est pentru calificarea la Turneul Final al Campionatului Național de Minifotbal – Municipiul Roman a găzduit în perioada 27-29 mai Campionatul Regional Nord-Est pentru calificarea la Turneul Final al Campionatului Național de Minifotbal de la Deva din perioada 1-3 iulie 2016. La acest Campionat Regional au participat 16 echipe din opt județe. Dintre acestea, patru s-au calificat pentru Turneul final de la Deva: Ajax Galați, Sanoro Bolotești Vrancea, Extratereștrii Pokemoni Bistrița, Premier Soft Auto Drive Iași.
  • Tuning Fest Meeting – organizat în data de 28 august în Complexul Sportiv și de Agrement „Moldova” de A.C.S. Autocustoms în parteneriat cu Primăria Roman. Manifestarea s-a adresat posesorilor și pasionaților de mașini modificate.
  • Campania „Romaşcanii salvează vieţi!”– Primăria Municipiului Roman în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină Piatra-Neamț şi Spitalul Municipal de Urgenţă Roman a desfășurat în perioada 1-31 august campania „Romaşcanii salvează vieţi!”. Prin această iniţiativă, Primăria Municipiului Roman a dorit să încurajeze locuitorii oraşului să doneze sânge şi, totodată, să-i conştientizeze cu nevoia permanentă de produse sanguine din unităţile medicale, nevoie care poate fi acoperită doar prin efortul tuturor cetăţenilor. Campania s-a desfăşurat la sediul Punctului fix de recoltare din Ambulatorul de Specialitate al Spitalului Municipal de Urgenţă Roman. În cadrul derulării campaniei, Primăria Municipiului Roman a oferit celor 207 donatori tichete gratuite de o zi la ştrandul din interiorul Complexului Sportiv şi de Agrement ”Moldova”. În data de 19 august împreună cu echipa mea de consilieri locali, m-am deplasat la Punctul fix de recoltare pentru a dona sânge, tichetele de masă și cele de acces în Complexul Moldova – zona Ștrand, primite de acești donatori, fiind dăruite mai multor copii cu situații materiale precare.
  • Conferința Europeană People to People International 2016 – în perioada 7-11 septembrie, Municipiul Roman a găzduit Conferința Europeană People to People International 2016. La acest eveniment au fost invitați 45 de membri People to People International din Europa, Asia și SUA pentru a participa la aniversarea a 60 de ani de la înființarea organizației.
  • Consiliul Național al Asociației Tineretului O.N.U. din România – pe 29 octombrie, Sala de Consiliu a Primăriei Municipiului Roman a găzduit lucrările Consiliului Național al Asociației Tineretului O.N.U. din România – Club Roman.
  • Campionatul Național de Co Vo Dao – Sala Sporturilor Roman a găzduit în perioada 26 – 27 noiembrie, Campionatul Național de Co Vo Dao – arme tradiționale, Juniori și Seniori, ediția 2016. Clubul Sportiv Bao Roman a participat cu un lot de 20 de sportivi și a obținut 12 medalii: 6 de aur, 5 de argint și 1 de bronz.
  • Festivalul Culinar Arhaic Românesc – în perioada 1-2 decembrie, Primăria și Consiliul Local al Municipiului Roman împreună cu Asociația Culturală Euro Est Alternativ România și brand-ul Zahăr Mărgăritar, au organizat în Piața Roman-Vodă evenimentul „Festivalul Culinar Arhaic Românesc” cu ocazia Zilei Naționale a României. În cadrul acestei manifestări, au fost oferite romașcanilor 8.000 de porții de fasole cu ciolan și au fost organizate spectacole susținute de soliști și ansambluri din România, concerte ale Fanfarei Jandarmeriei, bufetul Zahăr Mărgăritar cu deserturi, show-uri culinare al Diviziei Culinare Masters of Flames, Live Cooking Show cu Maestrul Robert Rainford – celebra vedetă mondială a grătarelor, Show de bucătărie ciobănească arhaică, Clubul Somelierilor, Goliath – cel mai mare grill din România, Taurus – cel mai mare proțap din România, expunerea tradițiilor militare românești din Primul Război Mondial, Cina de Ignat – dedicată tradițiilor și obiceiurilor culinare românești cu ocazia sărbătorilor de iarnă, demonstrații de carmangerie tradițională, degustări pentru public la Pălincăria „Hanul lui Radu”.
  • Trenul Regal la Roman – Trenul Regal a sosit în Gara Roman pe 16 decembrie, refăcând traseul refugiului Familiei Regale a României și al Guvernului la Iași, după intrarea în primul Război Mondial a țării noastre de partea Antantei. Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu au fost întâmpinați pe peronul gării romașcane cu pâine și sare, în prezența oficialităților, a romașcanilor de toate vârstele și a elevilor din unitățile de învățământ din municipiu.

Municipiul Roman și-a îmbogățit posibilitățile de agrement oferite publicului odată cu inaugurarea Complexului Sportiv și de Agrement Moldova, pe parcursul sezonului 2015 înregistrându-se aproximativ 60.000 de utilizatori. Totalul încasărilor realizate de Serviciul Baze Sportive și de Agrement (Complex Moldova, Sala Sporturilor, Bazin înot, terenuri sportive) la sfârșitul anului 2015 a fost de 860.702 lei. În ziua de 26 iunie 2016 au fost înregistrate 3.500 de persoane care au accesat Ștrandul Municipal, stabilindu-se un nou record de vizitatori pe zi .

La solicitarea vizitatorilor, Lacul de agrement din Parcul Municipal a fost dotat în ultimii 2 ani cu încă 4 hidrobiciclete și s-a realizat optimizarea programului de funcționare, fapt care a condus la creșterea încasărilor, la finalul anului 2015 înregistrându-se încasări de peste 100.000 lei, iar la finalul anului 2016 de aproape120.000 lei.[/accordion]
[accordion title=”Cap.12 MUNICIPIUL ROMAN – ORAŞ CU VIZIUNE STRATEGICĂ DURABILĂ” load=”hide”]

CAP. XII MUNICIPIUL ROMAN – ORAŞ CU VIZIUNE STRATEGICĂ DURABILĂ

Dezvoltarea comunității locale poate fi asigurată prin stabilirea modului de gestionare, actuală şi viitoare, a resurselor sale naturale, energetice, materiale şi informaţionale. Totodată dezvoltarea societăţii, prin intermediul pilonului său economic, înseamnă şi creşterea investiţiilor, promovarea stabilităţii şi a concurenţei, dezvoltarea şi recompensarea abilităţilor de muncă. Planificarea strategică realizată de administraţia Municipiului Roman a avut scopul de a reuni într-un singur cadru de management aspecte legate de planificarea organizaţională, stabilirea priorităţilor, planificarea politicilor publice, în noul context național și european.

Orasul Roman de sus

În anul 2014, Primăria Municipiului Roman, cu sprijinul consultantului de specialitate SC Avensa Consulting SRL, pe parcursul a patru luni, pe baza unui proces amplu de consultare cu toți actorii de la nivel local (administrația locală, mediul de afaceri, organizații non-guvernamentale, mass-media), prin intermediul unor grupuri de lucru sectoriale (turism, mediu de afaceri, infrastructură, dar și cu cetățenii din diferitele cartiere ale orașului, prin derularea unei anchete pe bază de chestionar), a elaborat „Strategia de Dezvoltare Durabilă a Municipiului Roman pentru perioada 2014-2020”, document determinant pentru creșterea pe termen mediu și lung a municipiului Roman.

La nivelul municipiului Roman, în perioada 2015 – 2016, au fost elaborate următoarele strategii:

1. Strategia Integrată de Dezvoltare a Municipiului Roman pentru perioada 2014-2027

Această strategie constituie documentul cadru de stabilire a planului de acțiune locală de dezvoltare urbană integrată și durabilă, respectiv a domeniilor prioritare care au nevoie de finanţare în perioada 2014 – 2020(+ 3 ani).

Obiectivele sunt corelate cu cele prevăzute în documentele strategice elaborate de Municipiul Roman până la această dată pe secțiuni, cu obiectivele și direcțiile de acțiune ale documentelor europene, asigurând-se astfel un consens în dezvoltare, dar mai ales realizarea unei prioritizări de natură a valorifica posibilitatea oferită de alocarea fondurilor europene pentru România.

Pentru Roman, ele pot fi transpuse în trei ipostaze strategice interdependente ale municipiului în anul 2020, care răspund nevoilor actorilor urbani implicați:

  • un oraș al cetățenilor săi – locuințe confortabile și accesibile, spații publice sigure, moderne și animate, dotări suficiente și transport modern, toate gândite pentru a asigura în primul rând prosperitatea cetățenilor proprii.
  • un oraș al celor ce vor să se stabilească aici – facilități și acces ușor la spații prielnice pentru antreprenorii mici și marile companii ce doresc să investească, învățământ de calitate pentru copii, locuri de odihnă și relaxare de bună calitate, securitate personală ridicată, toate acestea pentru a stimula o dezvoltare economică sustenabilă.
  • un oraș al turiștilor – structuri turistice de calitate dar și obiective și evenimente diversificate (culturale, sportive etc.), toate în scopul creșterii atractivității, condiție de bază pentru stimularea tuturor celorlalte intervenții.

În procesul de absorbţie a fondurilor nerambursabile, strategia de dezvoltare locală integrată și planificarea bugetului local constituie fundamentul ce stă la baza justificării proiectelor.

Portofoliul de proiecte elaborat pentru Municipiul Roman cuprinde 40 de proiecte strategice prioritare și 84 de proiecte complementare proiectelor strategice prioritare.

2. Strategia Municipiului Roman privind accelerarea dezvoltării serviciilor comunitare de utilități publice pentru perioada 2015-2020

Strategia privind accelerarea dezvoltării serviciilor comunitare de utilităţi publice, urmărește crearea cadrului necesar pentru dezvoltare durabilă și implementarea unui sistem de gestionare a serviciilor de utilități publice eficient din punct de vedere economic și ecologic, care să răspundă nevoilor comunităţii și să fie conform obiectivelor europene.

Strategia defineşte politicile, obiectivele şi identifică soluţii şi direcţii de acţiune capabile să asigure accelerarea dezvoltării şi eficientizării serviciilor comunitare de utilităţi publice. Documentul este elaborat pentru perioada 2015-2020 și se revizuiește periodic în conformitate cu progresul tehnic și cerințele obiective rezultate ca urmare a procesului de monitorizare și evaluare.

3. Strategia Anticorupție a Municipiului Roman și a unităților subordonate pentru perioada 2015-2020

Strategia Anticorupție a Municipiului și a unităților subordonate are drept bază Strategia pentru Integritate a MDRAP, vine în sprijinul și în completarea prevederilor SNA 2012-2015, și are drept scop promovarea eticii şi integrităţii la nivelul Municipiului Roman și a unităților subordonate; consolidarea capacităţii administraţiei publice locale de a asigura calitatea şi accesul la serviciile publice pentru realizarea interesului public; continuarea măsurilor anticorupție pentru prevenirea abaterilor, neregulilor, a suspiciunilor de fraudă, a situațiilor de conflict de interese și incompatibilitate; eficacitatea și eficientizarea desfășurării tuturor activităților pentru realizarea interesului public.

Strategia este structurată pe 15 obiective generale și specifice, fiind stabilite măsuri menite să sprijine administrația publică locală atât în ceea ce privește implementarea prevederilor SNA, creșterea capacității de implementare a măsurilor de prevenire a corupției, creșterea gradului de informare anticorupție la nivel local, cât și în ceea ce privește consolidarea integrității, eficienței și transparenței la nivel instituțional.

4. Strategia locală cu privire la dezvoltarea şi funcţionarea pe termen mediu şi lung a serviciului de salubrizare din Municipiul Roman

Strategia locală cu privire la dezvoltarea şi funcţionarea pe termen mediu şi lung a serviciului de salubrizare din municipiul Roman a fost elaborată ca urmare a obligației ce revine unității administrative teritoriale cuprinsă în prevederile art. 5 alin (1) din Legea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare.

Pentru atingerea scopului Strategiei Naţionale de Gestionare a Deşeurilor (SNGD) a fost formulat un set de 8 obiective strategice, care reprezintă totodată coordonatele principale ale viziunii strategice naţionale. Detalierea obiectivelor strategice se va face, la nivel naţional în cadrul Planului Naţional pentru Gestionarea Deseurilor (obiective specifice fluxurilor de deşeuri, ţinte şi program de monitorizare), iar la nivel local la următoarea revizuire a Planului Judeţean pentru Gestionarea Deșeurilor.

Strategia elaborată inventariază situația existentă la acest moment în municipiul Roman cât și acțiunile care trebuie să fie întreprinse sau continuate până în 2025.

5. Planul Local de Măsuri al Municipiului Roman, pentru implementarea Strategiei Guvernului României de incluziune a cetăţenilor români aparţinând minorităţii rome pentru perioada 2015 – 2020.

Noua abordare strategică pentru creşterea incluziunii sociale a cetăţenilor români aparţinând minorităţii rome are în vedere înţelegerea dezideratului intervenţiei publice pentru îmbunătăţirea situaţiei romilor, nu doar din considerente care ţin de justiţia şi protecţia socială, dar şi din considerente care se raportează la dezvoltarea economică şi socială durabilă a municipiului.

Pentru asigurarea implementării în Municipiul Roman a Strategiei Guvernului României de incluziune a cetăţenilor români aparţinând minorităţii rome pentru perioada 2015 – 2020, prin elaborarea Planului Local de Măsuri au fost planificate activităţi specifice, menite să contribuie la îmbunătăţirea substanţială a situaţiei romilor.

5. Planul de Acțiune privind Energia Durabilă al Municipiului Roman – PAED

Prin aderarea la Convenţia Primarilor, Municipiul Roman și-a asumat angajamentul de a elabora, implementa și dezvolta un „Plan de Acțiune privind Energia Durabilă – PAED”, la nivel local, în cadrul Strategiei privind Schimbările Climatice, care să cuprindă o țintă măsurabilă de minim 20 % reducere de CO2 la nivel local, din totalul emisiilor stabilite prin Inventarul de Referință al Emisiilor (Baseline Emission Inventory – BEI) și stabilirea de măsuri clare de diminuarea a acestor emisii pentru adaptarea la efectele climatice din ce în ce mai vizibile și apăsătoare pentru toți cetățenii.

Prin Planul de Acţiune pentru Energie Durabilă al municipiului Roman se vor identifica măsuri menite să reducă emisiile de CO2 şi consumul final de energie în următoarele sectoare:

  • Clădiri şi instalaţii aferente (clădiri municipale);
  • Clădiri rezidenţiale;
  • Iluminat public;
  • Producţie de energie locală;
  • Planificare urbană (planificare urbană strategică, plan urban de mobilitate durabilă, dezvoltarea de reglementări locale în sprijinul construcţiilor durabile);

Planul de Acţiune pentru Energie Durabilă (PAED) înglobează o serie de măsuri pe termen scurt și mediu care vizează creșterea eficienței energetice a clădirilor publice, utilizarea rațională a energiei în locuințe și clădiri din sectorul terțiar, susţinerea iniţiativei private în domeniul eficienţei energetice a imobilelor din municipiu, modernizarea sistemului de iluminat public, producerea unei părți importante a energiei necesare pe plan local din surse regenerabile, educaţie la toate nivelurile pentru conştientizarea şi câştigarea comunităţii locale de partea administraţiei locale, pentru utilizarea eficientă a energiei.

orasul Roman de sus noaptea

6. Strategia Energetică a Municipiului Roman pentru perioada 2015-2020

Elaborarea Strategiei Energetice a Municipiului Roman pentru perioada 2015-2020 a rezultat din necesitatea de creștere a eficienţei energetice, de adaptare rapidă la schimbările ce privesc piaţa de energie și la modificările legislative ce decurg din transpunerea în legislaţia naţională a directivelor europene ce formează Politica pentru energie a Uniunii Europene.

Strategia propusă este documentul de politici publice în domeniul energiei care defineşte obiectivele Municipiului Roman în domeniul energiei electrice, eficienței energetice şi modalităţile de realizare a acestora, în condiţiile asigurării unei dezvoltări durabile.

Scopul Strategiei Energetice a Municipiului Roman este de a eficientiza consumurile de energie şi de a oferi o alternativă consumatorilor de energie din surse epuizabile, în vederea obţinerii unui consum raţional de energie prin retehnologizare şi utilizarea eficientă a diferitelor surse de energii regenerabile, existente la nivelul municipiului.

Municipiul Roman are potențialul de a redeveni un centru polarizator al Văii Siretului – în INIMA MOLDOVEI, o comunitate urbană solidă și cosmopolită, atractivă pentru locuitori, întreprinzători și turiști, cu o infrastructură modernă, o economie durabilă și o administrație publică locală eficientă și orientată către nevoile cetățenilor.

orasul de Roman biblioteca de sus

Având în vedere cele menţionate apreciez că Municipiul Roman și-a stabilit viziunea strategică în ceea ce priveşte dezvoltarea sa viitoare.

Pentru perioada 2016 – 2020 am în vedere concretizarea următoarelor obiective prin atragerea de fonduri:

I. DEZVOLTAREA MEDIULUI DE AFACERI ÎN MUN. ROMAN; LOCURI DE MUNCĂ

PARC INDUSTRIAL ŞI INCUBATOR DE AFACERI

Este necesară dezvoltarea mediului de afaceri din Municipiul Roman, prin înființarea unei structuri de sprijinire a afacerilor de tip incubator de afaceri și un parc industrial.

Dorim amenajarea unui parc industrial, pe o suprafață de minim 10 ha (zone propuse: Roman Est / Roman Vest /str. Chimiei), a unui incubator de afaceri, a unor clădiri administrative, a unor spații de producție și de prestări servicii, rețele de utilități, parcări, drumuri de acces.

II. SUSŢINEREA FAMILIEI, A EDUCAŢIEI, A SĂNĂTĂȚII ŞI A CONSTRUIRII DE NOI LOCUINȚE PENTRU TINERI

REABILITAREA, MODERNIZAREA ŞI ECHIPAREA INFRASTRUCTURII EDUCAŢIONALE :

  • Colegiul Tehnic Danubiana
  • Colegiul Naţional Roman –Vodă Corp D
  • Colegiul Tehnic Miron Costin
  • Liceul Tehnologic Vasile Sav
  • Liceul Teologic Episcop Melchisedec
  • Colegiul Tehnic Petru Poni
  • Grădiniţa Casa Spiţerului

CENTRUL PENTRU EDUCAȚIE TIMPURIE SMIRODAVA – pentru susținerea familiilor la început de drum

Reabilitarea, modernizarea și echiparea infrastructurii preșcolare – Centrul pentru Educație Timpurie Smirodava. Intenționăm modernizarea acestei creșe din localitate prin reabilitarea termică, înlocuirea mobilierului, dotarea cu sisteme de supraveghere, modernizarea spațiilor, dotarea cu echipamente didactice.

DOTAREA ȘI MODERNIZAREA SPITALULUI MUNICIPAL DE URGENȚĂ ROMAN / A AMBULATORIULUI INTEGRAT

Reabilitarea, modernizarea, extinderea și dotarea infrastructurii Ambulatoriului integrat al Spitalului Municipal de Urgență Roman va presupune dotarea cu echipamente medicale moderne ( RMN, SISTEM NURSE CALL- sistem de alarmare pentru cadre medicale), dar și punerea în practică a unor PROIECTE COMPLEMENTARE:

  • Construcția și dotarea unui nou corp de clădire al Spitalului Roman pentru asigurarea de circuite funcționale și spații necesare adecvării actului medical cerut de condițiile de acreditare și europene;
  • Înființarea și dotarea unui centru pentru îngrijiri paleative;
  • Proiecte de screening pentru depistarea afecțiunilor populației în timp util.

CONSTRUIREA DE LOCUINȚE ȘI REABILITAREA TERMICĂ A BLOCURILOR

Construirea de locuințe în Municipiul Roman:

  • Construcția unui număr de 200 de locuințe de tip familial
  • Construirea de case de tip familial – str. Primăverii – Islazului

Reabilitarea termică a blocurilor de locuințe din Municipiul Roman, respectiv creșterea eficienței energetice a clădirilor rezidențiale pentru 2.000 de apartamente din blocurile de locuințe:

  • lucrări de reabilitare termică a anvelopei;
  • lucrări de reabilitare termică a sistemului de încălzire;
  • instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei din surse regenerabile;
  • alte activităţi suplimentare.

III. SIGURANȚA CETĂȚEANULUI

COMBATEREA DELICVENȚEI JUVENILE

Reabilitarea, modernizarea și dotarea clădirilor fostului Liceu nr. 1, în vederea transformării în centru instituțional și educațional de tip Centru de zi pentru orientarea, supravegherea și sprijinirea reintegrării sociale a copilului care săvârșește fapte penale și nu răspunde penal.

IV. CULTURĂ ȘI SPORT

CENTRUL MULTICULTURAL „UNIREA” CU SALĂ DE CINEMA

Creșterea eficienței energetice a clădirii Centrului Multicultural „Unirea” al municipiului Roman. Dorim reabilitarea clădirii cinematografului ”Unirea” pentru amenajarea și dotarea cu spații moderne pentru proiectarea de filme 3D și organizarea de evenimente culturale (dezbateri, lansări de carte, expoziții).

CASA CELIBIDACHE – MUZEU ŞI SALĂ DE CONCERTE DE CAMERĂ

Consolidarea, restaurarea și protecția clădirii Casa Celibidache în vederea valorificării patrimoniului cultural va urmări reabilitarea și punerea în valoare a clădirii de patrimoniu, în vederea transformării în muzeu și în spațiu multifuncțional cultural.

MODERNIZAREA STADIOANELOR ”CONSTANTINESCU NEHOI” ȘI ”MOLDOVA

Modernizarea stadioanelor ”Constantinescu Nehoi” și ”Moldova” va presupune modernizarea celor două stadioane, prin refacerea suprafețelor de joc, amenajarea de piste circulare de atletism, montarea unor instalații de nocturnă și a unor tabele electronice, modernizarea vestiarelor și a tribunelor, reabilitarea spațiilor anexe.

V. CREȘTEREA SIGURANȚEI ÎN TRAFIC

AMENAJAREA SENSULUI GIRATORIU ,, POARTA NORD”

Reabilitarea și modernizarea rețelei stradale din Municipiul Roman va crește viteza de deplasare și va reduce nivelul de poluare.

REDUCEREA TIMPULUI DE AȘTEPTARE ȘI CREȘTEREA SIGURANȚEI ÎN TRAFIC

Pasajul rutier de traversare a căii ferate pe E85 va viza reparații capitale și lucrări de construcţii şi modernizare a infrastructurii destinate siguranţei traficului, care vor aduce ca beneficii reducerea timpului de staționare și creșterea siguranţei traficului în transporturi.

[/accordion]
[accordion title=”Cap.13 MUNICIPALITATEA ROMAŞCANĂ – VÂRF AL PERFORMANŢEI ÎN ADMINISTRAŢIE” load=”hide”]

CAP. XIII MUNICIPALITATEA ROMAŞCANĂ – VÂRF AL PERFORMANŢEI ÎN ADMINISTRAŢIE

Conducerea administraţiei locale din municipiul Roman a primit aprecierea mai multor instituţii pentru activitatea depusă în fiecare din cei 9 ani de mandat și prin aceasta întrega echipă din Primăria Roman. Pe parcursul mandatelor am primit mai multe distincţii și premii, unele fiind primite în nume personal, pentru eforturile şi rezultatele obţinute în administrarea cetăţii lui Roman-Vodă, însă eu le apreciez ca fiind ale noastre, ale „marii familii romaşcane”.

primaria roman premiu de excelenta in administratie

Pe 28 ianuarie 2010, în cadrul unei gale organizate la nivel judeţean, în Piatra-Neamţ, activitatea primarului municipiului Roman a primit recunoaşterea din partea celei mai cunoscute publicaţii zonale: Ziarul Ceahlăul, care mi-a acordat Premiul de Excelenţă „Omul anului 2009 în administraţia urbană – în judeţul Neamţ”.

Având implicaţie oficială, pe 31 martie 2010, Primăria Municipiului Roman a primit Certificatul ISO 9001 din partea Societăţii Române pentru Asigurarea Calităţii (SRAC), ceea ce evidenţiază calitatea serviciilor administraţiei publice locale, în conformitate cu standardele interne şi internaţionale.

Activitatea pozitivă pentru comunitatea noastră a administraţiei locale a fost recunoscută şi la nivel naţional, astfel încât pe 29 octombrie 2010, cu ocazia celei de-a şasea ediţii a Galei Premiilor de Excelenţă în Administraţia Publică, am fost premiat în cadrul categoriei „Management modern în administraţie” cu distincţia de excelenţă pentru cele mai valoroase lucrări de infrastructură efectuate într-o localitate din România.

Datorită numeroaselor proiecte, investiţii şi activităţi de mediu, în data de 7 decembrie 2010 Primăria municipiului Roman a fost laureată la Premiul „Primăria Verde” acordat de Grupul de Presă REPORTER, prin revista de mediu şi ecologie InfoMediu Europa, membră a European Enviromental Press, cu prilejul Galei Premiilor Revistei Infomediu Europa, aflată la a IV-a ediţie. Evenimentul a premiat şi promovat persoanele, iniţiativele, proiectele şi organizaţiile cu impact semnificativ în protecţia mediului.

Având în vedere repetatele acţiuni desfăşurate pe raza administrativă a municipiului Roman în Săptămâna Mobilităţii Europene (16 – 22 septembrie 2010), ce vizează încurajarea activităţilor în aer liber în defavoarea mijloacelor de transport motorizate, Primăria municipiului Roman a fost monitorizată, felicitată şi propusă pentru European Mobility Week 2010 Award (martie 2011).

Juriul Galei Revistei Române de Administrație Publică – ediţia 2011, format din reprezentanţi ai mass-media, sociologi şi oameni de afaceri, a nominalizat pentru această gală aproximativ 300 de primari din țară. Municipalitatea romașcană a fost nominalizată la următoarele categorii: Primarul anului în România, Cel mai bun primar de municipiu, Cel mai bun primar de municipiu din regiunea Nord Est şi Primarul care a atras cele mai multe fonduri prin proiecte europene. În calitate de edil șef al Romanului am fost premiat de organizatori cu Premiul I la categoria Cel mai bun primar de municipiu din regiunea Nord-Est, premiu care ne-a situat între cei mai performanţi 8 primari de municipii din toată ţara.

Cea de a VII-a ediție a Galei „Premiile de excelenţă Administraţie.ro” desfășurată în luna noiembrie 2011, la care au participat 160 de lideri ai instituţiilor administraţiei publice româneşti: primari, viceprimari, prefecţi, subprefecţi, preşedinţi şi vicepreşedinţi de consilii judeţene, reprezentanţi ai Guvernului României şi instituţiilor guvernamentale, senatori, deputaţi şi reprezentanţi ai asociaţiilor profesionale ale administraţiei publice din România, a adus Romanului Premiul de excelenţă pentru cele mai valoroase lucrări de infrastructură.

Pe 18 octombrie 2012 a avut loc la Poiana Brașov cel mai important eveniment al toamnei din administrația publică: cea de-a VIII-a ediție a Galei Premiilor de Excelenţă Administratie.ro, eveniment organizat de Portalul naţional de Administraţie publică www.Administratie.ro împreună cu Oameni şi Companii, alături de partenerii Camera Deputaţilor, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici şi Primăria Braşov. Administrația publică romașcană a primit în cadrul acestei Gale, Premiul de Excelență pentru Activitatea în Primării pentru Proiectul Microhidrocentralei pe râul Moldova.

În data de 9 noiembrie 2012, Revista Română de Administrație Publică Locală a organizat, în cadrul celei de-a cincea ediții a Forumului Administrației Românești, Gala APL.H “Administrația publică locală la înălțime”. În cadrul acestui eveniment menit să evidențieze eforturile aleșilor locali și ale angajaților administrațiilor locale depuse în vederea dezvoltării localităților, am obținut, pentru a doua oară, premiul Cel mai bun primar de municipiu din Regiunea Nord-Est. În vederea desemnării câștigătorilor galei, a fost apreciată în mod deosebit orientarea spre dezvoltarea localității, deschiderea față de inovare și valorificarea potențialului de creștere a resurselor proprii de venituri ale administrației locale.

În calitate de șef al administrației publice romașcane am fost singurul ales local din România selectat pentru o bursă Erasmus for local and regional elected representatives (Erasmus pentru reprezentanții aleși de la nivel local și regional) pentru perioada 2012-2013.

În cadrul Galei “Oraşul reciclării”, din data de 25 aprilie 2013, organizată de Eco-Rom Ambalaje, organizație ce implementează în România sistemul european de management integrat al deșeurilor de ambalaje „Punctul Verde”, municipiul Roman a primit Premiul de excelenţă la categoria “Linia Întâi”, ca recunoaștere a eforturilor depuse timp de şase luni în colectarea selectivă a 133 de tone de deşeuri de ambalaje.

În cadrul celei de-a doua ediții a Târgului Internațional de Investiții ”Împreună reconstruim România”, desfășurat la București în perioada 28–30 mai 2013 și care a găzduit reprezentanţi de frunte ai Executivului României, ambasadori, ataşaţi comerciali, reprezentanţi ai misiunilor diplomatice de la Bucureşti, reprezentanţi ai camerelor de comerţ bilaterale, cele mai prestigioase companii private din întreaga lume precum și peste 900 de primari din România preocupați de dezvoltarea durabilă a comunităților pe care le reprezintă, Primăria municipiului Roman a primit premiul ”Împreună reconstruim România”. Acesta a fost conferit de Avangarde PR Agency cu ocazia Galei Premiilor Avangarde, municipalitatea romașcană fiind printre primele zece primării din țară care au fost premiate pentru modul în care au administrat și au dezvoltat localitățile precum și pentru contribuția adusă la dezvoltarea României.

Pe 24 octombrie 2013 a avut loc la Poiana Brașov cea de-a IX-a ediție a Galei Premiilor de Excelență Administratie.ro, eveniment organizat de Portalul național de Administrație publică www.Administratie.ro împreună cu Oameni și Companii, alături de Agenția Națională a Funcționarilor Publici. În cadrul Galei administrația romașcană a obținut Premiul de Excelență pentru „Cele mai valoroase lucrări de infrastructură”.

În data de 12 decembrie 2013, între cei 23 de câștigători ai Galei Naționale a Voluntarilor ediția 2013 s-a regăsit și Primăria municipiului Roman pentru Proiectul de voluntariat al Anului în domeniul Protecția Mediului și Animalelor Ecopatrula Școlară a Primăriei Municipiului Roman.

În cadrul competiției „Oraşul reciclării” – 2014, în data de 17 septembrie, Municipiul Roman a cucerit titlul de ”LUPTĂTOR” și s-a făcut remarcat pentru cele mai multe deșeuri de ambalaje colectate separat per locuitor, în jumătate de an fiind colectate selectiv peste 120.000 de kilograme de deșeuri.

În data de 20 noiembrie 2014 a avut loc cea de-a X-a ediție a Galei Premiilor de Excelenţă Administratie.ro, eveniment în cadrul căruia Primăriei municipiului Roman i s-a acordat ”Premiul de excelenţă pentru activitatea în Primării” pentru unul din cele mai curajoase proiecte ale unei administraţii locale: ”Microhidrocentrala pe râul Moldova”.

Pe parcursul anului 2015 am primit mai multe distincţii din partea Sanctității Sale, Sfântul Părinte Papa Francisc, din partea Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului precum şi a Institutului Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman.

În data de 2 iunie, cu prilejul liturghiei celebrate la capela Institutului Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman am primit distincția „Diplomă de recunoștință a meritelor și binecuvântare” din partea Sanctității Sale, Sfântul Părinte Papa Francisc, prin intermediul Nunțiului Apostolic la București, Excelenţa Sa Javier-Francisco Lozano (Ambasadorul Statului Vatican la București).

De Sărbătoarea Sfântului Ierarh Spiridon, în data de 12 decembrie 2015, am fost distins de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului cu „Ordinul Melchisedec, clasa întâi”, alături de academicianul prof. dr. Constantin Bălăceanu-Stolnici.

Cu prilejul Concertului de Crăciun susținut de Corul și Orchestra de cameră ale Institutului Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman, Părintele Provincial Emilian Cătălin mi-a înmânat Medalia de bronz, în onoarea Papei Ioan Paul al II-lea, emisă de către Secretariatul de Stat al Vaticanului și conferită de Nunțiatura Apostolică din România, cu ocazia împlinirii celor 25 de ani de la redeschiderea Provinciei „Fraților Minori Conventuali” din România.

În data de 22 octombrie 2015 a avut loc cea de-a XI-a ediție a Galei Premiilor de Excelenţă Administratie.ro, eveniment unde Primăria Municipiului Roman a primit „Premiul de excelență pentru cele mai importante şi inovative proiecte de investiții în infrastructură” pentru proiectul „Complexul Sportiv și de Agrement Moldova.

Municipalitatea romaşcană a obţinut în anul 2015 și „Premiul Special pentru implicarea în acţiuni de conștientizare a populației” prin campanii de informare și promovare în presa locală în cadrul „bătăliei” pentru titlul de Orașul Reciclării, ediţia a III-a.

Pe 29 septembrie 2016 a avut loc la Poiana Brașov cel mai important eveniment al anului din administrația publică: cea de-a XII-a ediție a Galei Premiilor de Excelenţă Administratie.ro, eveniment organizat de Portalul naţional de Administraţie publică www.Administratie.ro împreună cu Oameni şi Companii, având ca partener Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.

Primăria Municipiului Roman a primit „Premiul de excelență pentru cele mai importante proiecte de investiții în educație” pentru proiectul Restaurarea, Reabilitarea, Consolidarea și Modernizarea Corpului B (fostul Liceu „Sturza-Cantacuzino”) al Colegiului Național „Roman-Vodă”.

Municipiului Roman a obținut locul întâi la nivel național în ceea ce privește transparenţa instituțiilor publice, în cadrul Conferinței internaționale “Inovație și calitate în sectorul public”. Evenimentul a fost organizat la București, pe 20 octombrie 2016, de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) alături de Cancelaria Prim-ministrului, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Ministerul pentru Consultare Publică și Dialog Civic, cu susținerea Consiliului Europei, și s-a bucurat de prezența reprezentanţilor Guvernului României, ai Consiliului Europei, ai administraţiei publice româneşti şi internaţionale (Franța, Bulgaria, Republica Moldova), ai Reprezentanței CE în România. Municipiul Roman s-a înscris la Pilonul 1 „Transparența instituțiilor publice – premisă pentru creșterea încrederii cetățenilor în administrație”, cu PROIECTUL „ROMAȘCANII DECID!”- evaluarea satisfacției cetățenilor și implicarea acestora în procesul decizional. Proiectul a oferit cetăţenilor o platformă transparentă de exprimare în legătură cu opiniile privind calitatea și integritatea serviciilor publice.

Demersurile Municipiului Roman pentru asigurarea transparenţei administrative au fost evaluate şi apreciate de Ministerul pentru Consultare Publică și Dialog Civic la începutul anului 2016, în urma analizei acestuia Romanul ocupând locul întâi pe ţară între cele 109 municipalităţi evaluate în legătură cu situația respectării prevederilor Legii nr. 544/2001 și a altor acte normative privind categoria informațiilor afișate din oficiu pe pagina de internet a primăriilor.

Trebuie subliniat că premiile şi distincţiile obţinute în toţi aceşti ani poartă valoarea unor certificări ce au girul organizaţiilor şi organismelor profesionale din administraţia publică și ne-au motivat să menținem standarde ridicate în desfășurarea activităților municipalității.

[/accordion]
[accordion title=”Cuvânt de încheiere” load=”hide”]

CUVÂNT DE ÎNCHEIERE

Mulțumesc tuturor romașcanilor mei care mi-au oferit șansa să arăt ce pot face pentru Roman și onoarea de a-i reperezenta, sperând că nu i-am dezamăgit și asigurându-i că m-am străduit să-mi duc la bun sfârșit proiectele asumate, cu responsabilitate, onoare, cinste și demnitate. Mulţumesc tuturor celor care au susţinut activitățile și proiectele iniţiate, instituţiilor care și-au oferit sprijinul și dumneavoastră cetățenilor, care mi-ați semnalat nevoile comunităţii sau care ați venit cu propuneri constructive.

Laurentiu Dan Leoreanu oficial

Am preluat mandatul de deputat privind cu emoţie la toate lucrurile frumoase pe care le-am realizat împreună, dar și privind spre viitor şi spre toate lucrurile importante pentru Roman pe care le vom înfăptui de-acum înainte. Unii ar spune că e un sfârşit de drum şi un nou început, dar realitatea este că e de fapt o continuare a unui proiect pe care noi, eu şi cu dumneavoastră, l-am început acum aproape 9 ani! E un drum spre dezvoltarea şi renaşterea municipiului Roman! E un drum pe care continuăm să-l parcurgem împreună, în acelaşi mod, eu şi dumneavoastră, echipa construită, familia noastră – a romaşcanilor adevăraţi care luptă pentru comunitatea lor! Nu e o îndepărtare a mea de oraş, ci din contră e o apropiere a Bucureştiului şi a instituţiilor guvernamentale de Roman şi de interesele acestei comunităţi.

Vă asigur că acţiunile mele vor avea ca bază de referinţă următoarele valori comune: responsabilitate faţă de cetăţean şi comunitatea locală; profesionalism şi etică; eficienţă şi calitate. Am fost şi voi fi în continuare dedicat construirii unui oraş modern, european, în care investiţiile să vizeze toate categoriile sociale şi profesionale, de la facilităţi pentru atragerea investiţiilor în zonă, la implementarea de proiecte care să ofere locuri de muncă pentru cetăţenii activi, de la modernizarea infrastructurii la creşterea coeficientului de sănătate prin revigorarea mediului, de la locuinţe pentru tineri şi persoane aflate în stare de risc social la infrastructura educaţională şi sportivă.

Avem o istorie cu care ne mândrim, un patrimoniu cultural, un mediu sănătos şi suntem angrenaţi în continuare pe drumul dezvoltării socio-economice, strategic organizată, pentru modernizare urbană. Sunt încrezător că lucrând împreună, eu și dumneavoastră, romașcanii mei, şi concentrându-ne pe ceea ce contează, vom îmbunătăţi viaţa noastră a locuitorilor din Roman, acum şi în viitor.

Nu voi uita niciodată promisiunile făcute cetăţenilor, dedic întreaga mea activitate realizării proiectelor propuse, iar dragostea pe care eu și dumneavoastră o avem pentru casa noastră Roman, ne obligă să ne îndreptăm forțele către un singur ideal: Romanul, oraş european în INIMA MOLDOVEI.

Dumnezeu să binecuvânteze Romanul și pe romașcanii de pretutindeni!

[/accordion]
[/accordions]

  • Acest articol este un advertorial 

 

 

 

 

 

 

 

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.