Câți bani va cheltui Spitalul Roman anul acesta. CAS Neamț a stabilit valoarea contractului

de | 30/03/2017 | Economic, Local, Sănătate

Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Neamț a publicat valorile de contract valabile anul acesta pentru spitalele din județ. Spitalul Municipal de Urgență Roman va avea voie să cheltuie cel mult 3.400.000 lei într-o lună, suma find compusă din cheltuielile pentru bolnavii acuți, bolnavii cronici și spitalizările de zi.

Pentru tratarea pacienților acuți, Spitalul Roman va trebui să cheltuie maxim 3.078.553,13 lei într-o lună.

Pentru tratarea bolnavilor cronici, CAS Neamț va deconta maxim 140.397,33 lei pe lună, iar pentru spitalizările de zi unitatea spitalicească va putea cheltui cel mult 227.291,80 lei. Astfel, suma lunară toală va fi de 3.446.242,26 lei, ceea ce înseamnă un contract în valoare de 26.063.870,04 lei pentru perioada aprilie – decembrie 2017.

Ca o comparație, potrivit informațiilor de pe site-ul CAS Neamț, în anul 2015 Spitalul Roman a cheltuit lunar aproximativ 2.250.000 lei iar în anul 2016 suma lunară cheltuită a fost de aproximativ 2.270.000 lei.

Cel mai mare contract aparține Spitalului Județean Neamț, fiind vorba de o sumă de peste 42.400.000 lei pentru cele nouă luni care au mai rămas din anul 2017.

Pe lângă cele 26.000.000 lei, Spitalul Roman va primi bani și pentru analize de laborator și alte serivicii medicale. Pentru efectuarea analizelor de laborator va primi 216.695,02 lei, sumă aferentă perioadei aprilie – decembrie, iar pentru servicii paraclinice de radiologie și imagistică – 33.277,28 lei.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.