Cotidian online independent

Orașul uitat: Sinagoga askenază, în ruine de 20 de ani, ar putea fi consolidată si restaurată de Compania Națională de Investiții

Sinagoga așkenază din Constanța, construită în anul 1911, în stil maur, este lăsată în paragină de peste 20 de ani. Imobilul aparține Comunității Evreilor din Constanța, iar proprietarii nu au făcut nimic după 1990 să conserve clădirea, aceasta fiind încadrată în clasa I de risc seismic. Abia recent, după ce presa și comunitatea locală au sesizat că se pierde o clădire valoroasă, proprietarii au făcut un proiect de restaurare și consolidare, iar lucrările ar urma să fie făcute prin intermediul Companiei Naționale de Investiții, a declarat Sorin Lucian Ionescu, președintele Comunității Evreilor din Constanța, pentru justitiecurata.ro. Dosarul a fost depus la CNI, însă compania nu a făcut deocamdată licitația pentru desemnarea constructorului.

La capătul unei străduțe din zona veche a Constanței, pe strada CA Rosetti nr. 2, se află clădirea fostei sinagogi așkenaze (de rit occidental). Doar zidurile au mai rămas astăzi mărturie a frumuseții clădirii aflate în patrimoniul comunității evreiești de la malul mării. Acoperișul și părți din pereții interiori s-au prăbușit, iar structura clădirii este șubrezită.

Construită în anul 1911, în stil maur, după planurile lui Adolf Linz, un arhitect care a proiectat zeci de case din zona orașului vechi, sinagoga păstrează un trecut trist. În perioada de prigoană a evreilor din cel de-Al Doilea Război Mondial, sinagoga a servit drept depozit pentru armata germană care își adăpostea acolo muniția, alimentele neperisabile și hrana pentru cai destinate trupelor aflate pe frontul de Est.

După anul 1944, sinagoga a fost reabilitată aproape în întregime și a fost redată comunității evreiești. Spre deosebire de Templul Sefard (rit spaniol) din Constanța, care a fost demolat în perioada comunistă, Sinagoga a traversat cu succes perioada fostului regim, însă a căzut pradă nepăsării după anul 1989, atunci când a intrat într-un proces accelerat de degradare. Astăzi, rămășițele clădirii se pot prăbuși oricând.

Sinagoga nu este monument istoric însă valoarea ei istorică și arhitectonică a atras atenția Direcției Județene pentru Cultură Constanța, ai cărei specialiști s-au interesat de soarta clădirii și de o eventuală procedură de clasare a acesteia în anul 2012. La vremea aceea, Magdalena Tiță, directorul instituției, a purtat un dialog cu Carol Friedman, președintele Comunității Evreilor din Constanța. Discuțiile nu s-au materializat într-un proiect concret.

Citește articolul integral aici!

Acest articol a fost realizat în cadrul programului ”Orașul uitat. Dă viață monumentelor!”, derulat de Freedom House România, în parteneriat cu HotNews.ro, înRoman.ro, Viața Liberă, Info Sud-Est, Vrancea24.ro, Ziarul de Iași, BanatulAZI, Știri din Banat, Expres de Banat.

via justitiecurata.ro
Abonează-te la newsletter!
Nu rata nici o știre! Trimitem un email în fiecare dimineață cu ultimele știri.
Te poți dezabona oricând.
S-ar putea să-ți mai placă și

Lasă un răspuns

Adresa dvs. de e-mail nu va fi publică.