Povestea unei expoziții inedite la Muzeul de Artă

de | 21/06/2017 | Cultură, Local

Joi, 22 iunie, la Muzeul de Artă Roman va avea loc vernisajul unei expoziții temporare inedite, compusă din lucrări de pictură și sculptură. Autorii operelor ce vor fi expuse sunt doi prieteni de-a viață, care au copilărit în aceeași localitate și care expun pentru prima  dată în această formulă, fiindcă unul dintre ei a venit cu operele de la peste 2.000 de kilometri distanță. Expoziția de sculptură se numește ”Povara vieții„, iar cea de pictură ”Spațiu, timp”.

Prima expresie care poate fi spusă e: Ce bine e acasă! Eu am plecat din  Roman în 2003, mi-am schimbat și locul de muncă. Tot acolo m-am apucat de sculptat și am terminat un proiect care se numește „101 frânturi de inimă” Am vrut să vând lucrările, dar m-am gândit că bine ar fi să vin acasă, la prietenii mei, la frații, surorile mele, să le vadă și am hotărât ca anul acesta să le expun la Roman. Nefiind spațiu la dispoziția mea permanent, cu ajutorul prietenului meu Viorel Maxim, care avea deja expoziție temporară programată, am reușit să vin să le expun. Ideile îmi vin când nu pot să dorm, când mă plimb, când lucrez, mai ales când lucrez. Când încep să sculptez, gândurile aleargă încât poți să auzi chiar șoaptele lor. Cu cât lucrezi mai mult, cu atât vin mai multe idei, alte se transformă.

Mihai Jitaru, sculptor

expozitie sculptura pictura 6

Mihai Jitaru a avut de-a face cu lemnul de când era mic, tatăl său fiind tâmplar. Nu a îmbrățișat meseria tatăului său și a mers pe drumul lui. Până a plecat din țară, în urmă cu 14 ani. În Italia și-a descoperit pasiunea și talentul pentru sculptură și crede că a luat dalta în mână în primul rând pentru a crea o legătură sufletească cu ceva care îi aducea aminte de acasă. A început cu ramuri de copac, în opt ani a terminat primul proiect, iar acum lucrează la confecționarea de măști, unele doar sculptate, altele și pictate. fiecare lucrare are o poveste și un tâlc, pe care îl poți observa sau ți-l dezvăluie chiar autorul.

Acolo, în Italia, m-am încadrat, fac parte dintr-o asociație a artiștilor din localitate. Eu locuiesc în Sulmona, este orașul în care s-a născut Ovidiu; Sulmona mai este denumită și ”la citta dell’arte”, adică orașul artelor. Oportunități sunt, important este să fie timp, pentru că eu am un seriviciu. Sculptura este o pasiune, iar eu sunt un autodidact.

Mihai Jitaru, sculptor

Expunerea sculpturilor semnate de Mihai Jitaru se datorează prietenului său, Viorel Maxim.

Este cel mai fericit moment din viață. Mihai, la îndemnul meu și al personalului din Muzeul de Artă, a venit să expună împreună cu mine și este o mare bucurie, fiindcă pe noi ne leagă o veche și strânsă prietenie. Eu pictez de la 20 de ani. Când am mers la liceul pedagogic am avut șansa de a întâlni un profesor care m-a îndrumat. La primele ore de desen m-a întrebat dacă am mai făcut desen și i-am spus că nu. Iar primele note la desen erau 5, 6, pe când la matematică aveam 8, 9 sau 10. Am cerut profesorului să mă învețe să devin mai bun și așa am ajuns să pictez. M-au atras peisajul, oamenii, locurile și obiceiurile. Apoi, am început să gândesc în spațiu și timp, timpul fiind o metaforă, și am ajuns să fac pictură modernă abstractă… Povara vieții în spațiu și timp.

Viorel Maxim, pictor

La fel ca prietenul său, Viorel Maxim pictează din pasiune. Toate lucrările celor doi artiști romașcani pot fi admirate la Muzeul de Artă începând cu ziua de joi, 22 iunie.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.