Cotidian online independent

Cursuri gratuite de prim-ajutor, sâmbătă, la Roman

Timp de trei zile, în intervalul orar 10.00 -18.00, personalul ISU Neamț va organiza cursuri de pregătire a populației pentru acordarea de prim ajutor în situații de urgență. Cursurile oferite vor include prezentarea principalelor dezastre naturale care pot afecta România – cutremure, inundații, incendii – și modul în care populația se poate pregăti pentru a le face față. Centrul mobil are o sală de școlarizare cu o capacitate de 40 de persoane și este dotat cu toate echipamentele medicale și de prim ajutor, dispozitive portabile, inclusiv simulatoare, ce permit instruirea eficientă a cursanților.

Astfel, caravana “Fii pregătit!” va ajunge vineri, 23 iunie, la Târgu Neamț şi va fi amplasată în parcarea din fața Bisericii Adormirea Maicii Domnului, sâmbătă 24 iunie, la Roman va fi amplasată în parcarea din fața Colegiului Național „Roman-Vodă” și duminică, pe 25 iunie, la Piatra-Neamț, fiind amplasată în parcarea din fața Teatrului Tineretului.

Aceasta este al doilea an când Caravana “Fii pregătit!” pornește la drum, pentru cursuri de instruire a populației. În următoarele două luni, Caravana va ajunge în nouă localități: Focșani, Aiud (8-9 iulie), Sebeș, Câmpeni (15-16 iulie), Târgu-Mureș, Reghin (22-23 iulie), Sovata, Sighișoara (29-30 iulie), Reșița, Timișoara (5-6 august), Tulcea, Măcin (12-13 august), Constanța, Mangalia, Vama Veche (15-17 august), Sighetu Marmației, Vișeu de Sus (19-20 august) și Bistrița Năsăud (26-27 august).

Cei care doresc să participe la cursurile organizate în Caravana “Fii pregătit!” se pot înscrie pe pagina de internet a Fundației pentru SMURD – http://fundatiapentrusmurd.ro/centrul-mobil-de-instruire-smurd/, unde se găsește calendarul deplasărilor până în luna august. Anul trecut, Caravana “Fii pregătit!” a parcurs peste 17.000 de kilometri, a ajuns în 29 de orașe și peste 10.200 de persoane au fost instruite de personalul IGSU.

Caravana “Fii pregătit!” este un proiect al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, operat de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi care a fost susţinut financiar de Fundaţia pentru SMURD, cu sprijinul Fundației Vodafone România.

Abonează-te la newsletter!
Nu rata nici o știre! Trimitem un email în fiecare dimineață cu ultimele știri.
Te poți dezabona oricând.
S-ar putea să-ți mai placă și

Lasă un răspuns

Adresa dvs. de e-mail nu va fi publică.