La Spitalul Roman: monitorizare privind infecțiile asociate actului medical

de | 28/06/2017 | Local, Sănătate

Infecțiile asociate actului medicale vor fi raportate, de reprezentanțiii Spitalului Municipal de Urgență Roman (SMUR), la valoarea lor reală. Unitatea spitalicească a fost inclusă într-un studiu al Ministerului Sănătății pe această chestiune, fiind un prim pas prin care țara noastră se raliază la protocoalele europene în domeniu. Acest studiu, de prevalență de moment a infecțiilor asociate a infecțiilor medicale vine ca urmare a recomandărilor Consiliului European prvind siguranța pacienților. Spitalul Municipal de Urgență Roman a fost inclus în primul lot de spitale evaluate, alături de Spitalul Județean Bacău, Spitalul clinic Județean Galați, de Spitalul Clinic de boli infecțioase ”Sf. Parascheva” Iași, Spitalul ”Sf. Spiridon” Iași, Spitalul Județean de Urgență (SJU) Piatra-Neamț, SJU ”Sf. Ioan cel Nou” Suceava, SJU Vaslui și SJU ”Sf. Pantelimon” Focșani. Studiul urmărește condițiile de apariție și tipurile de infecție la un pacient care prezintă infecții asociate actului medical.

Practic, spitalul nostru este singurul spital municipal introdus în prima categorie, adică alături de psitale județene și acest lucru s-a întâmplat datorită faptului că avem gradul III al spitalului și că avem un număr mare de paturi, respectiv 666 de paturi. În România, infecțiile asociate asistenței medicale sunt, încă, subraportate față de Europa, cu care ne comparăm. Și numai printr-o cunoaștere corectă și clară a intensității fenomenului putem supraveghea, monitoriza apariția acestor infecții asociate actului medical și să căutăm cele mai bune metode pentru a le preveni.”

dr. Oana Onu, director medical SMUR

Studiul va dura trei săptămâni și va include fiecare secție a Spitalului de Urgență Roman. Rezultatele studiului vor fi comunicate, ulterior, Direcției de Sănătate Publică și Ministerului Sănătății, pentru ca politicile publice ce vor fi aplicate ulterior să fie cele adecvate, mai ales în ceea ce privește recomandările privind tratamentul cu antibiotice. Cu această ocazie, medicilor li se vor explica că raportarea acestor infecții nu se penalizează, așa cum se proceda înainte.

Noi trebuie să găsim cauza în ceea ce privește aceste infecții și nu putem găsi cauza până nu avem o raportare corectă, clară. Încercăm să transmitem acest lucru, evident, și medicilor noștri din secție, că toate aceste raportări sunt spre binele pacientului și nicidecum de a fi penalizați. Aveți dreptate, arămas, într-adevăr, această teamă, că raportând, vor fi penalizați.”

dr. Oana Onu, director medical SMUR

Managerul general al SMUR a explicat că raportările de la Roman sunt la valoarea reală de mai bine de un an și că nu au existat penalizări; în schimb, conducerea Spitalului a fost pregătită pentru controalele ce au urmat.

Am transmis, cu toate că am avut controale după aceea de la Institutul de Sănătate Publică Iași, de la Consiliul Județean, de la Prefectură. În momentul în care transmiți, îți și asumi niște controale. dar aceste controale au fost foarte beneficie, pentru că așa am putut arăta că nu sunt probleme majore la noi, nu ascundem absolut nimic. Dar nu toate infecțiile sunt asociate actului medical; dacă pacientul vine cu infecția de acasă sau la trei luni de la o intervenție chirurgicală, nu este asociată actului medical.”

dr. Maria Andrici, manager general SMUR

La nivel european, infecțiile nosocomiale apar, în medie, la 5% dintre pacienți. La nivel național, acestea apăreau, din statistici, la doar 0,5% dintre pacienți. Problema infecțiilor nosocomiale a apărut în discursul public mai ales după tragedia de la Colectiv, când pacienții cu arsuri au trecut peste proceduri medicale complexe, dar nu au făcut față acestor infecții. Atunci s-a vorbit pentru prima dată, în mod deschis, despre modul de raportare a acestor infecții și despre penalizările pe care le primeau medicii care întocmeau statisticile cu cifre reale, necosmetizate.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.