Cotidian online independent

Autospecialele de intervenție, mai importante decât parcările rezidențiale

înRoman.ro a scris, în urmă  cu câteva zile, despre o situație în care locurile de parcare ar putea incomoda accesul autospecialelor în zona unor scări de bloc din centrul orașului. Articolul poate fi citit aici; pe scurt, locatarii blocului 14 de pe strada Libertății, lângă biserica ”Sfinții Voievozi”, au vrut locuri de parcare rezidențiale. Primăria le-a făcut pe plac și a trasat mai multe locuri de parcare, după care a organizat licitație și le-a atribuit. Reprezentanții Asociației de Proprietari s-au sesizat, însă, cu privire la spațiul pentru intrarea autospecialelor, accesul liber pentru acest autovehicule fiind obligatoriu prin lege.

În timp ce reprezentanții administrației publice locale au spus că se intră, dar nu e foarte mult loc de manevră, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț nu s-au pronunțat până ce nu au făcut propriile verificări. Iar rezultatele pompierilor au ieșit diferit față de cele ale reprezentanților Primăriei.

Un cadru din unitatea noastră s-a deplasat, împreună cu domnul Daniel Ursu, șeful Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Roman și cu domnul Bogdan Dănăilă, șef Serviciu Administrare Parcări și Semnalizare Rutieră, la adresa din strada Libertății, bl. 14. Totodată, a fost chemat la fața locului și un echipaj de la Detașamentul de Pompieri Roman cu o autospecială de intervenție cu apă și spumă. La fața locului s-a constatat faptul că autospeciala nu poate avea acces în spatele blocului. (…) A fost adus la cunoștință Primăriei municipiului Roman despre obligativitatea desființării locurilor de parcare care blochează accesul, din locația menționată anterior, sau luarea altor măsuri pentru a se asigura accesul autospecialelor de intervenție”, se arată într-un document al ISU Neamț.

Așadar, romașcanii care au licitat cel puțin pentru câteva dintre locurile de parcare de la blocul nr. 14 de pe strada Libertății, vor trebui să aștepte o altă soluție din partea Primăriei pentru a avea un loc de parcare rezidențial. În schimb, în caz de nevoie, autospecialele de intervenție vor avea acces pentru a le salva bunurile sau/și viețile.

S-ar putea să-ți mai placă și

Lasă un răspuns

Adresa dvs. de e-mail nu va fi publică.