Picnicul din parc, cu polițiști și jandarmi

de | 19/07/2017 | Local, Social

Picnicul din Parcul Municipal vine la pachet și cu câteva reguli. Sunt reguli de bun simț, dar pe care reprezentanții administrației locale le reamintesc romașcanilor pentru ca evenimentul de duminică să fie unul fără probleme.

Primăria municipiului Roman i-a invitat pe romașcani la un picnic în aer liber, în Parcul Municipal, duminică, 23 iulie. Petrecerea va începe la ora 10.00 și se va încheia la ora 21.30. Îi așteptăm pe romașcani să vină cu hamace, cu pături, cu saltele, cu tot ceea ce-și doresc; va fi permis călcatul ierbii, cum ar veni. De asemenea, va fi permis să vină cu animale de companie cu condiția să aibă grijă să strângă după acestea și, de asemenea, pentru câinii care sunt periculoși să nu uite să-i țină în lesă și aceștia să aibă botniță. Echipajele Poliției Locale și cele ale Jandarmeriei vor asigura paza și protecția în zonă. Facem un apel la romașcani să încerce să nu arunce pe joc mucuri de țigară, coji de semințe sau ambalaje. De asemenea, facem un apel la cetățeni să nu hrănească animalele din parc sau păsările, acestea având hrana asigurată de personalul specializat. La foișorul din Parcul Municipal se vor susține spectacole de către artiștii locali.”

– Claudia Matei, consilier personal al primarului

Pentru păstrarea curățeniei în Parc, pe tot parcursul desfășurării picnicului va funcționa toaleta publică din spatele restaurantului din parc. Operatorul de salubritate va asigura mai multe containere și europubele și va desemna personal care să se asigure că se va păstra curățenia. Agenții economici locali care vor dori să comercializeze produse la grătar, precum și bere la dozator, răcoritoare și fresh-uri vor fi amplasați în mai multe zone ale parcului. Nu se vor aplica amenzi pentru consumul de alcool pe durata desfășurării picnicului, dar persoanele care vor exagera și vor crea disconfort celor din jur vor fi amendate și evacuate din Parc. Amplasarea păturilor, saltelelor, hamacelor se poate face pe spațiul verde din Parc, recomandarea fiind pentru folosirea zonelor cu verdeață dinspre strada Eternității, dat fiind faptul că spectacolele se vor susține în zona foișorului. Persoanele care au nevoie de asistență pentru amplasarea hamacelor se pot adresa personalului de la debarcader.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.