Petrecerea din Ștrand, din timpul săptămânii, va dura 15 ore

Primăria municipiului Roman organizează joi, 10 august, o petrecere în aer liber în zona bazinelor din Ștrandul din Complexul Sportiv și de Agrement ”Moldova”. Primarul a cerut, pentru această petrecere, părarea romașcanilor, printr-un sondaj pe Facebook. Întrebat de ce petrecerea va fi organizată joi, Lucian Micu a precizat (luni, 7 august, în cadrul conferinței de presă), că vrea să încurajeze creșterea gradului de ocupare în ștrand și pe timpul săptămânii, nu doar în weekend.

Conform unui comunicat de presă al Primăriei Roman emis marți, 8 august, petrecerea va începe la ora 9.00 și se va încheia la ora 24.00. Romașcanii vor avea parte de muzică, concursuri de volei și de înot, dansuri, picturi pe corp, baloane gigant de săpun, numere de magie, activități de înfrumusețare și de întreținere corporală.

Îmi doresc ca Romanul să fie un oraș în care cetățenii să se poată bucura de ceea ce s-a realizat, să fim uniți, să socializăm, să profităm de orice moment pentru a fi împreună de cei dragi. Sunt conștient că sunt multe lucruri de făcut, dar luna august este momentul în care familiile celor care muncesc peste hotare se reunesc, vremea este frumoasă și o astfel de activitate care poate aduce laolaltă oameni frumoși și implicați în viața comunitate cred că este binevenită. Tot ceea ce s-a făcut a însemnat o cheltuială de 300 de lei și vreau să le mulțumesc tuturor celor care benevol și fără a solicita bani și-au anunțat sprijinul. Și această petrecere, și picnicul organizat luna trecută în Parcul municipal au fost posibile datorită romașcanilor și dacă va exista interes putem să le permanentizăm, să le repetăm și să le îmbunătățim de la un eveniment la altul.

Lucian Micu, primarul municipiului Roman

Din același comunicat de presă mai aflăm că primarul are un alt răspuns cu privire la întrebarea: de ce petrecerea are loc joi?; ar fi vorba de faptul că ”urmează o minivacanță oferită prin Hotărâre de Guvern și unii romașcani vor pleca în weekend din localitate.”

În altă ordine de idei, iată care va fi programul petrecerii din ștrand:

 Muzica va fi asigurată de un DJ și volumul acesteia va fi diminuat după orele 22.00, pentru a nu-i deranja pe locuitorii din zonă. Un grup de tinere voluntare la Centrul de zi ”Don Calabria” din Roman vor întreține pe parcursul întregii zile atmosfera prin dans. Între orele 11.00 – 12.00 și 18.00 – 19.00, pe spațiul din fața corabiei se vor organiza sesiuni de mișcare în aer liber, cu sprijinul antrenorului de fitness Bogdan Huci. La mai multe standuri, între orele 10.00 – 13.00, 16.00 – 20.00 și 18.00-20.00, firmele Piticot și Saraland vor aduce specialiști în realizarea de picturi pe piele. Inițiativei administrației publice locale i s-a alăturat și Lulu Beauty Boutique, când, de la orele 16.00, echipa de styliști vor tunde, coafa și machia gratis pe cei care vor să arate bine în această vară. De asemenea, tot de la ora 16.00, echipa Agfa Millenium va realiza, pe suport de hârtie, fotografii cu cei care vor dori să păstreze o amintire de la acest eveniment. Un sprijin important vine din partea Baloane de săpun, firmă din Roman, care va oferi patru reprize, fiecare de jumătate de oră, de magie și baloane gigantice din săpun. La barul de sub corabie, un barista va asigura spectacol și cocktailuri, cu mențiunea că se vor utiliza pahare din plastic, pentru a se evita producerea de accidente.

Intrarea în Ștrand se va face conform regulamentului, plătind aceeași taxă de intrare ca în orice altă zi din timpul săptămânii.

S-ar putea să-ți mai placă și

Lasă un răspuns

Adresa dvs. de e-mail nu va fi publică.

X