Special pentru elevii de a V-a, un singur manual pentru aproape toate materiile. Cum arată „invenția” ministrului Educației

de | 04/09/2017 | Educație, Național, Util

Pentru că nu au manuale la timp nici anul acesta, elevii care fac parte din generația ce intră acum în clasa a V-a vor învăța, cel puțin în primele opt săptămâni de școală, de pe o carte care cuprinde de toate.

Acest compendiu este soluția pe care ministrul Educației, Liviu Pop, a găsit-o la criza manualelor, care se repetă an de an pentru generația ce învață după noua programă școlară.

Compendiul include resurse de învățare și propune o abordare modernă, interactivă, sintetică, menită să încurajeze gândirea critică şi comunicarea prin activităţile şi aplicaţiile integrate. Suplimentar, pentru dezvoltarea unor activităţi de învăţare se fac trimiteri inclusiv la materiale disponibile on-line. Documentul are 296 de pagini și este structurat pe 6 arii curriculare: Limbă şi comunicare (Limba şi literatura română, Limba modernă 1 –  Engleză și Franceză și Limba modernă 2 – Engleză, Franceză și Germană), Matematică și Științele Naturii (Matematică, Biologie), Om și societate (Educație socială, Istorie, Religie – cultul ortodox, Geografie, Religie – cultul penticostal), Arte (Educație plastică, Educație muzicală), Tehnologii (Educație tehnologică și aplicații practice, Informatică și TIC), Consiliere și orientare (Consiliere și dezvoltare personală). Fiecare lecție este reflectată în mod distinct, fiecare disciplină având alocate un număr de pagini corelat cu numărul de ore pe săptămână alocate studiului, potrivit planului-cadru.” – comunicat Ministerul Educației Naționale

În cursul zilei de luni, 4 septembrie, au fost distribuite 82.200 de exemplare în 20 de județe. Până la începerea noului an școlar, compendiul va ajunge în toate unitățile de învățământ gimnazial din ţară. În total au fost comandate 177.000 de exemplare, care au costat 732.780 de lei. La nivelul județului Neamț, peste 4.000 de elevi vor învăța după acest manual.

Compendiul pentru clasa a V-a poate fi descărcat gratuit de aici: Compendiu introductiv pentru gimnaziu.

 

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.