Cotidian online independent

Orașul uitat – Galaţi: Noua Primărie, un colos din sticlă şi metal ridicat în zona istorică protejată a oraşului, a fost inaugurată

Primăria municipiului Galaţi a scăpat de statutul de chiriaş şi s-a mutat în propria casă nouă. În locul unei clădiri de patrimoniu – fostul Grand Hotel – administraţia locală gălăţeană va avea la dispoziţie o clădire nouă, modernă, un colos de sticlă şi metal construit în plină zonă istorică protejată a Galaţiului, între două bijuterii arhitecturale: Palatul Administrativ, creaţia celebrului arhitect Ion Mincu, monument istoric de importanţă naţională, şi Casa Serfioti, proiectată de arhitectul Comisiei Europene a Dunării, Oscar Swab.

Aşa cum aţi putut citi deja în platforma Iniţiativa pentru o Justiţie Curată noua clădire nesocoteşte prevederile Regulamentului local de urbanism aferent Planului Urbanistic Zonal pentru Zone Construite Protejate din municipiul Galaţi, care interzice „folosirea geamurilor reflectorizante”, „imitarea stilurilor arhitecturale străine zonei, suprafeţe vitrate de mari dimensiuni” etc.

 Inaugurarea şi sfinţirea noului sediu al administraţiei locale a avut loc miercuri, 30 august. Puzderie de oameni politici din toate partidele, şefi de instituţii publice, autorităţi gălăţene dar şi brăilene, reprezentanţi ai mediului de afaceri, trimişi ai ambasadelor cum ar fi cea a Chinei, dar şi proiectanţii care au gândit clădirea, s-au adunat sub cozorocul noii Primării care, anul trecut pe vremea asta, a stârnit atâtea dispute. Iniţiatorul proiectului, fostul primar al Galaţiului, Marius Stan, a lipsit de la eveniment, dar au fost prezenţi doi reprezentanţi de seamă ai fostei administraţii: fostul administrator public al Galaţiului, Aurel Vlaicu, şi fostul director general de Dezvoltare, Adrian Bucur.

Citește articolul integral aici!

Acest articol a fost realizat în cadrul programului ”Orașul uitat. Dă viață monumentelor!”, derulat de Freedom House România, în parteneriat cu HotNews.ro, înRoman.ro, Viața Liberă, Info Sud-Est, Vrancea24.ro, Ziarul de Iași, BanatulAZI, Știri din Banat, Expres de Banat.

Sursă justitiecurata.ro
S-ar putea să-ți mai placă și

Lasă un răspuns

Adresa dvs. de e-mail nu va fi publică.