Foto: „Lăsați copiii să vină la Mine”

de | 13/09/2017 | Local, Religie

„Lăsați copiii să vină la Mine” este denumirea unui eveniment organizat miercuri, 13 septembrie, de Arhiepiscopia Romanului și Bacăului. La această manifestare au participat reprezentanți din aproape toate școlile și liceele romașcane, fiecare unitate de învățământ având amenajat un cort, dar și momente artistice. Activitatea a avut loc în curtea grădiniției Episcop Melchisedec Ștefănescu.

După aproximativ două ore de cântece, dansuri, poezii și demonstrații sportive, a urmat un moment mai sobru. IPS Ioachim, arhiepiscopul Romanului și Bacăului a venit la eveniment, a vizitat fiecare cort în parte, apoi, împreună cu numerosul sobor de preoți, a oficiat un TeDeum de binecuvântare pentru noul an școlar, după care i-a premiat pe cei trei elevi care au luat 10 la examenul de evaluare națională.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.