Primăria, blândă cu taxiurile fără autorizație

de | 25/09/2017 | Administrație, Local

Reprezentanții administrației publice locale au dat dovadă de o clemență mare în cazul taxiurilor fără autorizație. Săptămâna trecută, un romașcan a sesizat pe o platformă de social media că trei autoturisme tip taxi au același număr al autorizației de de funcționare; lucru imposibil, având în vedere că pentru fiecare autovehicul în parte se eliberează câte o autorizație separată, chiar dacă mașinile aparțin aceleași persoane fizice sau juridice.

Am văzut cele scrise și fotografiile postate de cetățean. Am dispus ca autocolantul cu numărul autorizației să fie înlăturat de pe cele două autoturisme neautorizate și acestea să fie scoase din uz, iar proprietarul a primit avertisment pentru că se află la prima abatere. În perioada următoare vor fi efectuate mai multe controale, iar din această toamnă, mașinile vechi nu vor mai primi autorizație.”

Lucian Micu, primarul municipiului Roman

Conform regulamentului de organizare și executare a serviciului public de transport în regim de taxi, adoptat de Consiliul Local Roman în 2008, „constituie contravenţie şi se sancţionează cu avertisment şi/sau amenda de la 1000 la 2000 RON depistarea repetată în trafic a unui conducător auto cu persoane în autovehicul, staţionarea în vederea efectuării activităţii de taximetrie, fără autorizaţii eliberate de Primăria Municipiului Roman. Amenda se aplică şi persoanelor juridice.”

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.