Pregătire de excelență pentru sute de elevi romașcani

de | 26/10/2017 | Administrație, Educație, Local

Centrul de Excelență de la Roman va funcționa și anul acesta școlar. Consilierii locali vor aproba un parteneriat cu Centrul de Excelență Județean în ședința ordinară din această lună, astfel încât administrația locală să susțină financiar această activitate.

În anul școlar 2017–2018 s-au constituit 14 grupe de excelență în care vor învăța 286 de elevi la disciplinele: limba română (3 grupe), matematică (5 grupe), fizică (3 grupe), informatică (1 grupă), chimie (1 grupă), electronică și electrotehnică (1 grupă). Pentru cele 14 grupe sunt prevăzute 40 de ore pe săptămână, la fel ca în anul școlar precedent.

În anul şcolar 2016-2017, în municipiul Roman au funcționat 13 grupe de excelență, activitatea desfășurându-se pe parcursul a 40 ore/săptămână la Colegiul Național „Roman Vodă” și Liceul Tehnologic „Vasile Sav”.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.