Romașcan condamnat pentru furt în Italia, găsit acasă

de | 06/11/2017 | Justiție, Local

Un bărbat pe numele căreia a fost emis un mandat de arestare european de către autoritățile italiene a fost găsit de polițiști acasă. Romașcanul de 39 de ani a fost dat în urmărire internațională de către autorităţile judiciare din Italia, pentru săvârşirea de infracţiunilor de furt.

Vineri, acesta a fost preluat de polițiști și prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, care a emis ordonanța de reţinere pentru o perioadă de 24 de ore. Persoana a fost depusă în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Bacău, urmând a fi prezentată Curţii de Apel Bacău, pentru confirmarea mandatului european de arestare.

Tot vineri, polițiștii Postului de Poliţie Ion Creangă au depistat la locuinţa unei femei din localitate, un bărbat de 35 de ani, din Dulcești. Pe numele acestuia Judecătoria Roman a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, bărbatul fiind condamnat la o pedeapsă de trei ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală. Persoana a fost ridicată de polițiști și escortată la Penitenciarul Bacău, în vederea executării pedepsei.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.