Sunt sprijiniți de autoritățile locale, dar trebuie mai mult. Cinci copii au nevoie de ajutor

de | 06/11/2017 | Rural, Social

Cinci copii din comuna Pâncești au nevoie de sprijin pentru a se muta într-o locuință decentă. Autoritățile locale au început să îi ajute, dar casa în care familia se va muta are nevoie de mobilier de strictă necesitate.

Cei cinci copii, cu vârste cuprinse între doi și șapte ani, au intrat în vizorul asistentului social al comunei de mai mult timp. Aceștia sunt rezultatul unei relații de concubinaj dintre Irina Dolcan și Constantin Birică, tineri fără studii și fără un loc de muncă stabil.

Am făcut o anchetă socială la ei acasă și am constatat că locuiesc în condiții improprii. Am vorbit cu domnul primar și dumnealui  a identificat un imobil care, amenajat, ar putea fi o locuință socială decentă pentru cei șapte membri ai familiei. La acest moment, copiii și părinții lor locuiesc la bunica maternă, într-o singură cameră. Este o casă bătrânească, cu pământ pe jos, deci nu sunt nici pe departe condiții decente de trai pentru copii.

Vasile Vartolomei, asistent social comuna Pâncești

De la Primărie, ancheta socială a ajuns la Direcția Generală de Asistenă Socială și Protecția Copilului Neamț, iar reprezentanții instituției județene au contactat fundația Hope and Homes for Children România. Așa s-a ajuns la o sponsorizare importantă, materiale de construcție pentru amenajarea locuinței fiind donate de această fundație.

Locuința socială se află într-un bloc construit înainte de 1989, care acum este în propretatea comunei. Nu sunt bani pentru renovarea completă, dar am obținut materialele necesare pentru renovarea unei locuințe cu două camere și bucătărie. Lucrările au fost realizate cu persoane care beneficiază de ajutor social și de voluntari, fiindcă am vrut să implicăm comunitatea în  această acțiunea. Suntem o comună la marginea județului și domnul primar a spus mereu că este important să ne sprijinim reciproc. Iar astfel de acțiuni au loc mai mereu, când oamenii aflați la nevoie sunt ajutați de consăteni. Ceea ce nu avem acum, și ne-ar prinde bine un sprijin din partea oamenilor de bună-credință, sunt obiecte de mobilier: o masă, un pat, un dulap, un birou, un aragaz… cam orice ce este nevoie într-o casă. Copiii merg la grădiniță sau la școală, în funcție de vârstă, deci au nevoie de o masă, un birou la care să își facă temele.”

Părinții celor cinci copii muncesc cu ziua pe unde apucă. Reprezentanți Primăriei Pâncești spun că adulții sunt atent monitorizați, fiindcă orice abatere de la o conduită corectă în creșterea copiilor poate duce la pierderea locuinței sociale.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.