Romașcanii vor la film: încă două proiecții pentru Hawaii, după ce biletele puse în vânzare inițial s-au epuizat

de | 29/11/2017 | Cultură, Local

Romașcanii sunt iubitori de cultură și mari cinefili. Acest lucru a fost dovedit cu fiecare ocazie cu care la Roman a fost proiectat un film, întrucât de fiecare dată proiecția s-a făcut cu sala plină.

Nici de data aceasta nu a fost altfel: biletele pentru cele două proiecţii ale filmului românesc Hawaii s-au epuizat în doar câteva zile. Anunțul a fost făcut de Casa de Cultură de Sindicatelor. Reprezentanții instituției au precizat că vor mai fi alte două proiecții, tot pe 1 și 2 decembrie, dar la alte ore.

Biletele pentru proiecţiile de la ora 19:00, atât pentru 1 cât şi pentru 2 decembrie, s-au epuizat. Întrucît cererea este mare, se vor mai realiza două proiecţii de la ora 16:00, atât pentru 1 cât şi pentru 2 decembrie. Reamintim că filmul va rula în Sala mică a Casei de Cultură, situată la etajul 1, iar biletele se găsesc la Secretariat (etaj 1, în capătul culuarului), între orele 09:00-14:00 şi 16:00-18:00.” – anunț Casa de Cultură a Sindicatelor

Preţul unui bilet este de 10 lei.

 

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.