Cotidian online independent

Minivacanță cu 600 de polițiști în activitate

Peste 600 de poliţişti nemțeni se vor afla în stradă, pe toată durata minivacanței de Sfântul Andrei și Ziua Națională a României. În perioada 30 noiembrie – 03 decembrie, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamt va acţiona, în tot județul, cu 474 poliţişti de ordine si siguranta publica si alti 60 de politisti de la alte structuri, sprijiniti de 45 luptatori ai Serviciului de Actiuni Speciale.

De asemenea, peste 100 de polițiști rutieri vor fi prezenți pe principalele drumuri naționale și județene, pentru fluidizarea traficului pe căile de acces din zona desfăşurării manifestărilor publice, iar 216 patrule vor fi organizate pentru menținerea ordinii și siguranței publice.

 Recomandări pentru a circula în siguranță:

  • Dacă vă deplasaţi cu autoturismul în alte localităţi decât cea de domiciliu, pentru a petrece sărbătorile, polițiștii nemțeni recomandă conducătorilor auto să adopte o manieră prudentă de conducere, fără bruscarea comenzilor vehiculelor, să efectueze fiecare manevră doar după o temeinică asigurare şi să evite efectuarea depăşirilor care, în condiţii de vizibilitate redusă şi carosabil umed, se dovedesc extrem de periculoase.
  • Poliţiştii rutieri atrag atenţia asupra necesităţii respectării regimului legal de viteză, întrucât viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere în România.
  • Circulaţi cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic, în special când se circulă în coloană.
  • Conducătorii auto începători trebuie să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere.
  • Pietonilor le este recomandat să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor şi să procedeze la efectuarea acesteia numai după ce sunt siguri că o pot face în condiţii de siguranță.
Abonează-te la newsletter!
Nu rata nici o știre! Trimitem un email în fiecare dimineață cu ultimele știri.
Te poți dezabona oricând.
S-ar putea să-ți mai placă și

Lasă un răspuns

Adresa dvs. de e-mail nu va fi publică.