Handbal: CSM Roman victorioasă în deplasare la U Cluj

de | 21/01/2018 | Local, Sport

 

Echipa de handbal CSM Roman a jucat primul meci cu Dumitru Muși pe banca tehnică în deplasare la U Cluj. De data asta jucătoarele au arătat că au voință și au învins o echipă cu un moral foarte bun, venind după trei victorii consecutive.

Meciul a început la relanti, în primele opt minute fiecare echipă marcase doar câte un gol, iar în minutul zece CSM Roman trece la conducere. Pe finalul reprizei romașcancele trec printr-o perioadă de cădere de care profită jucătoarea U Cluj Diana Puiu care înscrie patru goluri în trei minute și aduce echipa din Cluj în avans. Pe finalul de repriză ratările se țin lanț de ambele părți, excepție face Iovănescu care marchează pentru un scor la pauză egal: 10-10.

Repriza a doua începe bine pentru CSM, care preia conducerea. De data aceasta jucătoarele echipei din Roman prestează un joc solid și se desprind de adversare chiar și la șase goluri. Sub coordonarea lui Carmen Stoleru, cu care noul antrenor Dumitru Muși s-a sfătuit în privința tacticii, pasele curg bine și se crează unele faze de atac chiar spectaculoase. La un time-out aproape de final de meci din echipă s-a auzit o voce: “Nu ne batem joc de munca noastră”. Și nu și-au bătut: scor final 25-30.

Lot CSM Roman:

  • Ana Maria Popa (Iuganu) – 7 goluri,
  • Carmen Stoleru – 5,
  • Ana Miriam De Sousa – 5,
  • Alexandra Iovănescu – 4,
  • Jasna Toskovic – 4,
  • Ana Maria Simion – 4,
  • Mihaela Stănciulesc – 1,
  • Oana Chitacu,
  • Teja Ferfolja,
  • Diana Petrescu,
  • Ionela Dinu,
  • Anca Polocoșer,
  • Vyktoriia Tymoshenkova,
  • Andreea Polocoser,
  • Loredana Vartic,
  • Loredana Cîlici.

Clasament

[jsStandings id =”33634″ columns =”played_chk;win_chk;lost_chk;draw_chk;gd_chk;point_chk”]

Rezultatele etapei

[jsMatchDayStat matchday_id =”28132″]

Următoarea etapă

[jsMatchDayStat matchday_id =”28134″]

Articol scris de Gabriel Baciu

Fost realizator de programe, coordonator muzical și creator de reclame la Radio Nord-Est și Radio Terra; fost realizator de programe la CNS Roman; antreprenor în advertising și publicitate din 2003; membru fondator al săptămânalului Opinia Romașcană; consultant pentru comunicare, advertising și publicitate; grafician și dezvoltator site-uri web.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.