Contracte de 67 de milioane de lei, semnate prin PNDL II

de | 25/01/2018 | Administrație, Județean

La Consiliul Județean Neamț s-au semnat joi, 25 ianuarie, noi contracte care se finanțează prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), etapa a II-a, privind obiective de pe teritoriul județului. Evenimentul are loc la doar câteva săptămâni de la semnarea primelor contracte din cadrul acestui program finanțat cu bani de la bugetul de stat.

La semnarea contractelor au participat primari din 16 localități din județ, președintele Consiliului Județean și Adrian Gâdea, ministru secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE).

Oficialul de la București a făcut o trecere în revistă a PNDL la nivelul județului Neamț. Prin PNDL I (2013 – 2017) s-au alocat județului nostru 566 milioane pentru realizarea a 193 obiective, mare parte finalizate (absorbție de peste 70%). PNDL II înseamnă 806 milioane de lei și 180 de obiective de investiții.

Azi sunt 154 de contracte semnate, în curând vor semnate și celelalte. PNDL I + PNDL II înseamnă, în Neamț, 373 de obiective de investiții: alimentări cu apă, sisteme de canalizare, reabilitare și modernizare de drumuri, școli, grădinițe. Județul Neamț va fi primul județ care va finaliza procedura de încheiere a contractelor, dar și județul cu cel mai mare număr de obiective și cu valoarea cea mai mare, comparativ cu celelalte județe din țară. Din cele 180 de obiective de investiții, 57 au revenit Consiliului Județean – 22 de tronsoane de drumuri județene, cu o lungime de aproximativ 123 de kilometri, 33 de poduri și două unități sanitare. Aceste obiective, odată realizate, trebuie să recunoșatem că vor avea un impact pozitiv asupra județului.

Adrian Gâdea, ministru secretar de stat MDRAPFE

Au semnat contracte primarii din localitățile: Piatra Neamț, Zănești, Bârgăoani, Rediu, Țibucani, Mărgineni, Borca, Grumăzești, Piatra Șoimului, Tașca, Dochia, Gârcina, Bălțătești, Dămuc, Bahna și Brusturi; si președintele CJ Neamț.

Cred că încrederea oamenilor trebuie răsplătită prin fapte. Astăzi, aici, asta facem; semnăm contracte, dezvoltăm și modernizăm comunitățile noastre. Am semnat azi și contractul pentru extinderea Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț, un obieciv extrem de important, în valoare de 54 de milioane de lei. Tot azi am semnat ultimul contract pe drumuri județene, pentru drumul dintre Mărgineni și Dochia, 11 contracte pe reabilitări de poduri – două în Tazlău, două în Stănița, unul în Valea Ursului, unul în Bozieni, un pod în Bahna și alte patru în Borca. Vreau să vă spun că perioada prin care trec eu acum nu este o perioadă ușoară, însă asta nu mă va face să dau înapoi și cred că avem obligația să fim mai fermi și mai hotărâți; și eu,  și dumneavoastră, domnilor primari.

Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț

În perioada următoare se vor organiza licitații publice pentru execuția obiectivelor finanțate prin PNDL. Contractele semnate joi, 25 ianuarie, sunt în valoare de 67 milioane de lei.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.