Traficanți cu „Call Center”. Percheziții în Neamț

de | 25/01/2018 | Actualitate, Județean

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Cluj împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate din Poliția Română au efectuat astăzi un număr de 47 de percheziții domiciliare pe raza judeţelor Neamț, Cluj şi Bistriţa-Năsăud, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi de mare risc.

Membrii grupării intrau în posesia unor medicamente suspuse controlului special prin intermediul unor farmacii, cu complicitatea unor farmaciști, utilizând reţete falsificate, precum şi alte metode. Ulterior, membrii grupării preluau comenzi de la clienţi în sistem on-line (site-uri de farmacii online) printr-un ”call-center”. După ce simulau efectuarea unor controale medicale, clienții, crezând că au fost consultaţi de un medic real, plăteau în avans valoarea medicamentelor, lucru care se întâmpla prin intermediul unor servicii financiare de transfer de bani sau în monedă Bitcoin.

DIICOT estimează că traficanții au obținut astfel peste 55 de milioane de lei, adică mai mult de zece milioane de euro. Cei mai mulți clienți fiind din SUA, investigațiile pentru destructurarea grupării au fost desfășurate cu sprijinul autorităților americane DEA (Drug Enforcement Administration).

DIICOT 1 Trafic de medicamente si droguri DIICOT 2 Trafic de medicamente si droguri bani DIICOT 3 Trafic de medicamente si droguri DIICOT 4 Trafic de medicamente si droguri

Articol scris de Gabriel Baciu

Fost realizator de programe, coordonator muzical și creator de reclame la Radio Nord-Est și Radio Terra; fost realizator de programe la CNS Roman; antreprenor în advertising și publicitate din 2003; membru fondator al săptămânalului Opinia Romașcană; consultant pentru comunicare, advertising și publicitate; grafician și dezvoltator site-uri web.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.