Cazurile de abuz nu mai sunt ținute sub preș: număr mai mare de raportări în 2017 decât în 2016

de | 29/01/2018 | Județean, Social

Numărul cazurilor de abuz asupra copiilor, instrumentate pe parcursul anului 2017 de specialiștii Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Neamț, a crescut în comparație cu anul anterior. Potrivit datelor centralizate de Serviciul de prevenire și intervenție rapidă în cazuri de abuz, nelijare sau exploatare s-au înregistrat 656 de cazuri de maltratare, în 2016 fiind 642 de cazuri.

Conform specialiștilor DGASPC anul trecut au predominat cazurile de neglijare a nevoilor de dezvoltare a copiilor dar au fost și cazuri de abuz fizic, sexual sau emoțional. În fiecare situație au fost acordate servicii specifice precum evaluare socio-economică, consiliere psihologică a copiilor și familiei sau chiar consiliere juridică. În cazurile grave, acolo unde siguranța și sănătatea copiilor era în pericol, s-a dispus în regim de urgență instituirea unor măsuri de protecție specială, 51 de copii fiind luați din familie în 2017. Pentru 28 de cazuri s-a instituit măsura plasamentului de tip rezidențial, pentru 19 – plasament la asistent maternal profesionist, iar în 4 cazuri s-a dispus supravegherea specializată în familie. Pe parcursul anului 2016 s-au instituit 47 de măsuri de protecție în regim de urgență.

De precizat că cele mai multe cazuri de abuz ajung în atenția DGASPC Neamț ca urmare a sesizărilor primite de la direcțiile de asisență socială din cadrul primăriilor, de la școli sau de la spitale. Au fost și situații când vecini sau rude ale familiei au sesizat cazuri de abuz asupra copiilor.

Din păcate, în ultimii ani, numărul cazurilor de abuz înregistrate a crescut constant, ceea ce reflectă clar problemele cu care se confruntă societatea. Faptul că tot mai multe persoane au încredere în noi și ne raportează cazurile de abuz reprezintă un pas înainte și demonstrează totuși că mentalitățile au început să se schimbe și nu mai asistăm pasivi la suferințele celor mici. Mai este însă mult de lucru pentru a înțelege cât de important este să eradicăm fenomentul abuzului asupra copiilor și mai ales societatea să conștientizeze că abuzurile, indiferent de forma lor, ar trebui să se lovească de toleranță zero.

Cristina Păvăluță, directorul DGASPC Neamț.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.