Premii generoase pentru orașele care se înscriu în competiția „Bucurie în Mișcare”

de | 27/02/2018 | Actualitate, Național

Programul “Bucurie în Mișcare” – un proiect de promovare a sportului și mișcării în comunitate inițiat încă din anul 2012 – continuă și anul acesta. De atunci și până în prezent, proiectul a fost implementat în peste 25 de orașe din România precum și în Chișinău, Moldova, reunind zeci de mii de participanți.

“Bucurie în Mișcare” este un spațiu care integrează idei de jocuri și metode simple de a face mișcare, menite să-i ajute pe participanți să se inspire și să aleagă mișcarea zi de zi, într-o lume invadată de tehnologie. Mergând mai departe, mesajul îndemn de anul acesta este chiar “Alege mișcarea azi”. Acest proiect este pentru toată lumea, indiferent de vârstă, ocupație sau nivelul condiției fizice.

 Programul de anul acesta se va desfășura în două etape. Concursul online “ Alege mișcarea azi”, care reprezintă prima etapă a proiectului, se desfășură în perioada 1-15 martie pe canalele Facebook și Instagram. În urma acestei competiții, se vor decide cele 12 orașe gazdă ale evenimentelor „Bucurie în Mișcare” 2018. Totodată, toți participanții înscriși în concurs, pot câștigaunul din cele 5 weekend-uri all-inclusive la complexul Phoenicia Holiday Resort Mamaia, sau unul din cele 50 de premii constând în pachete de nutriție sportivă XS și Nutrilite.

A doua etapă se va desfășura în perioada 5 mai – 10 iunie, timp de 6 weekenduri, în 12 orașe care vor fi selectate în urma competiției online, orașe care vor găzdui evenimentele “Bucurie în Mișcare” 2018.

În ce constă concursul: este vorba de o experiență “live”, filmată în mediul off-line, care să genereze la rândul ei implicare în mediul online, și participare la competiție.

În anii anterior, acest program a ajuns la Roman datorită Asociației Mușatinii.

Statisticile arată că România ocupă locul doi în Europa la obezitate infantilă, iar specialiștii avertizează că peste 11% din populația țării este afectată de diabet. Principalele 2 cauze – lipsa de educație nutritivă și lipsa de mișcare. Pe de altă parte, 8 din 10 copii au conturi pe o rețea de socializare, iar 26% dețin un smartphone de la vârsta de 8 ani. Asta duce la sute de mii de copii care petrec câteva ore pe zi pe rețele sociale sau jucându-se pe telefon sau tabletă. Programul „Bucurie în Mișcare” este susținut de Kaufland și Asociația 11even.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.