Elevă a CNRV, la olimpiada națională de biologie

de | 08/03/2018 | Educație, Județean

O elevă a Colegiului Național „Roman Vodă” va reprezenta județul Neamț la olimpiada națională de biologie. Faza județeană a acestei competiții s-a desfășurat sâmbătă, 3 martie, la Colegiul Național ”Gheorghe Asachi ” din Piatra Neamț.

Acest concurs s-a adresat elevilor din clasele a VII-a , a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, constând într-o probă scrisă teoretică. La concurs au participat 100 de elevi și 36 de profesori supraveghetori și evaluatori.

Subiectele au avut un grad ridicat de dificultate și au cuprins diferite tipuri de itemi : complement simplu, complement grupat, probleme, cauză efect.

Pentru etapa națională a olimpiadei de biologie care se va desfășura la Piatra-Neamț, în perioada 1 – 6 aprilie s-au calificat cinci elevi, respectiv :

  • Ioana – Iarina Foia, clasa a VII-a, Colegiul Național ”Roman-Vodă”  Roman, prof. Ploscă Elisabeta
  • Bianca – Alexandra Savin, clasa a IX-a, Colegiul Național ”Petru Rareș” Piatra Neamț, prof. Veiss Aloma -Maria
  • Andrada Magdalina, clasa a IX-a, Colegiul Național ”Petru Rareș” Piatra Neamț, prof. Veiss Aloma -Maria
  • Radu – Valentin Crăciun, clasa a X-a, Colegiul Național ”Petru Rareș” Piatra Neamț, prof. Veiss Aloma -Maria
  • Alexandru Nicolae Popescu, clasa a XII-a, Colegiul Național de Informatică Piatra Neamț, prof. Sauciuc Alina

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.