Site icon inRoman.ro

Consultanță gratuită pentru fonduri europene

bani euro

Șefii administrațiilor locale nu vor avea nicio scuză dacă, în anii următorii, nu vor lua bani europeni. Prefectura a creat un grup de suport în acest sens încă de anul trecut. Astfel, șefii administrațiilor locale pot primi consultanță gratuit în vederea accesării de fonduri nerambursabile. Anunțul a fost reluat de prefectul județului, la momentul prezentării bilanțului de activitate pe anul 2015.

Pentru a veni în sprijinul potențialilor beneficari de fonduri europene, prin ordin de prefect a fost constituit biroul de suport tehnic, structură consultativă din care fac parte 12 instituții cu rol în facilitarea obținerii avizelor și a autorizațiilor necesare depunerii proiectelor finanțate din fonduri comunitare pentru agricultură și dezvoltare rurală. Instituția Prefectului județului Neamț a realizat și un îndrumar pentru obținerea avizelor și autorizațiilor necesare proiectelor finanțate din fonduri europene, material cu caracter orientativ dedicat potențialilor beneficari din mediul public și privat. Am pus la dispoziția autorităților locale acest ghid cu convingerea că informațiile prezentate vor facilita absorbția efectivă a fondurilor europene, demers ce presupune ca banii europeni să ajungă la beneficiar”, a afirmat Vlad Angheluță, prefectul județului Neamț.

Îndrumarul cu avizele și autorizațiile necesare obținerii fondurilor europene, realizat de Prefectura Neamț, poate fi descărcat de aici.

Exit mobile version