Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Neamț a început acțiunea de recrutare de asistenți maternali, aceștia urmând să devină părinți de profesie pentru copiii cu dizabilități care în acest moment sunt găzduiți în școlile speciale (centrele școlare pentru educație incluzivă) din Piatra Neamț, Roman și Târgu Neamț. Copiii în astfel de situații au toți măsură de protecție stabilită de instanțele de judecată sau de către Comisia pentru Protecția Copilului și sunt încadrați în diverse grade de handicap: mediu, accentuat și grav.
„S-a luat această decizie în concordanță cu strategia națională și județeană în domeniul protecției copilului și s-a ajuns la concluzia că acești copii s-ar putea dezvolta mai bine într-un mediu familial. În anii anii anteriori nu a existat posibilitatea angajării asistenților după nevoi, posturile fiind blocate, dar acum putem face asta astfel încât să încercăm integrarea cât mai multor copii, acest lucru fiind în interesul superior al acestora“, a declartat Cristina Păvăluță, director general al DGASPC Neamț.
Sunt căutate persoane sau familii, din Piatra Neamț, Roman și Târgu Neamț și din comunele limitrofe care doresc să devină asistenți maternali, cei interesați fiind așteptați să își depună dosarele la sediul DGASPC Neamț. Pentru a veni în întâmpinarea lor, Direcția va organiza evaluările și cursurile de pregătire cât mai aproape de domiciliile solicitanților, în toate cele trei orașe.
Pe perioada plasamentului copilului, asistenţii maternali sunt angajați ai DGASPC cu carte de muncă și beneficiază de salariu de bază echivalent cu salariul asistentului social cu studii medii, un spor de 15% pentru încordare psihică şi condiţii de muncă deosebite în care se desfăşoară activitatea, un spor de 15% pe toată perioada în care au în plasament cel puţin doi copii, un spor de 25% calculat la salariul de bază, pentru fiecare copil cu dizabilităţi
Pentru copilul încadrat într-un grad de handicap se alocă mai multe sume: alocaţia de stat în cuantum de 200 lei/lunar, alocaţia de plasament – 900 lei/lunar şi bugetul complementar acordat în funcţie de gradul de handicap al copilului.
Venitul lunar minim ce ajunge la un asistent maternal care ia în plasament un copil cu handicap este de aproximativ 2.100 de lei.