Sute de lucrări plastice au fost înscrise la concursul naţional „Culoarea lecturii în Bibliotecă”, ediţia a VII-a. Concursul este organizat de Clubul Copiilor Roman, iar cele 650 de lucrări au ajuns la membrii juriului de la unități de învățământ din toată țara.
„Suntem bucuroşi şi mulţumiţi că proiectul nostru a prezentat interes pentru copiii şi cadrele didactice coordonatoare, din aproape toate judeţele, din sate cu renume (Flămânzi), dar şi din oraşe mari precum: Timişoara, Cluj, Iaşi, Constanţa, Bacău, Craiova, etc. Am primit lucrări frumoase, de bună calitate şi de la Palatul Naţional al Copiilor. Licee de artă şi multe Palate ale Copiilor au răspuns invitaţiei noastre. Tema concursului a fost „Culoarea poveştilor lui Creangă”. Pentru cadrele didactice şi pentru elevii de gimnaziu şi liceu, am prevăzut un Simpozion cu tema „Ion Creangă, povestitorul tuturor vârstelor”. Astfel că, atât copii cu vârsta între opt și 14 ani, dar şi cadrele didactice cu specializări diferite s-au putut regăsi în tematica concursului şi simpozionului, o tematică interesantă, şi un scriitor bine cunoscut, iubit şi apreciat. Poveştile lui Creangă au fost ascultate, citite, vizionate prin filme, dar mai puţin abordate prin formă şi culoare. Iată că proiectul nostru a dat culoare şi veselă culoare, cuvintelor lui Creangă”, a spus coordonatoarea proiectului , prof. dr. Monica D. Carp.
Lucrările au fost jurizate de o comisie formată din opt cadre didactice de la şcolile partenere – Şcoala Gimnazială „Vasile Alecsandri”, Colegiul Tehnic „Miron Costin”, Colegiul Tehnic „Danubiana”, Şcoala Gimnazială Ion Creangă -, un reprezentant de la Biblioteca „George Radu Melidon” şi prof. dr. Monica D. Carp de la Clubul Copiilor Roman, coordonatoarea proiectului. „Clubul Copiilor Roman apreciază numărul mare de lucrări, calitatea lor, dar şi numărul mare al unităţilor de învăţământ care au participat şi mulţumeşte tuturor participanţilor la acest concurs: elevi, părinţi, profesori, parteneri, mass media şi nu în ultimul rând doamnei prof. dr. Monica Carp pentru buna organizare a acestui concurs”, a afirmat prof. Ilie Boloca, directorul Clubului Copiilor Roman. Acesta a precizat că premierea lucrărilor câștigătoare se va face în cadrul unui simpozion, pe data de 1 martie.