Site icon inRoman.ro

Controlul judiciar nu l-a potolit

Polițiștii Secției de Poliție Rurală Săbăoani au pus în executare miercuri, 17 februarie, mandatul emis pentru luarea măsurii arestării preventive a unui tânăr de 18 ani, din localitatea Gherăești. Polițiștii s-au sesizat cu privire la nerespectarea condițiilor impuse prin măsura controlului judiciar față de tânăr și au propus înlocuirea măsurii preventive a controlului judiciar cu o măsură mai severă, cea a arestului preventiv.

Inițial, tânărul a fost plasat sub măsura controlului judiciar, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt din locuință în data de 1 spre 2 ianuarie și furt din autoturism comis în data de 14 noiembrie 2015, însă din cauza faptului că, în noaptea de 6 spre 7 februarie, a săvârșit o nouă infracțiune de furt pe raza localității Botești, acesta a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Persoana a fost preluată de polițiști și încarcerată în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al IPJ Neamț.

Exit mobile version