Site icon inRoman.ro

Unde se vor vinde mărțișoare

martisoare

Venirea calendaristică a primăverii este un motiv pentru noi toți să cumpărăm mărțișoare, simboluri pe care care să le oferim celor dragi. Anul acesta, tradiționalele tarabe cu mărțișoare se vor regăsi în trei puncte din oraș.

”Vă aducem la cunoștință că, în vederea comercializării de produse specifice începutului lunii martie, sunt disponibile trei zone: strada Libertății – în preajma Casei de Cultură, piața centrală și Casa Afacerilor. Până în prezent s-au înscris 20 de comercianți în vederea comercializării de produse pentru perioada 1-8 martie și precizăm faptul că mai pot depune cereri în acest sens”, a afirmat Constantin Cudalb, purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Roman.

Mărțișorul românesc este o tradiție veche. La sfârșitul secolului al XIX-lea copiii primeau de la părinți în dimineața zilei de 1 martie, înainte de răsăritul soarelui, un mărțișor. De acesta se agăța o monedă de argint sau de aur, se purta legat la mână, prins în piept sau la gât. El era scos, în funcție de zona etnografică, la o anumită sărbătoare a primăverii sau la înflorirea unor arbuști și pomi fructiferi și agățat pe ramurile înflorite. Se credea că purtătorii mărțișorului nu vor fi pârliți de soare pe timpul verii, că vor fi sănătoși și frumoși că florile, plăcuți, drăgăstoși și norocoși, feriți de boli și de deochi.

Exit mobile version