Site icon inRoman.ro

„Singura șansă a unui câine polițist este adopția”

caini politisti 6

Pe Ionuț Huci îl cunoaște toată lumea datorită dragostei sale pentru câini. Polițist cu experiență, atât în munca cu oamenii, cât și în a face echipă cu parteneri patrupezi, agentul Huci este una dintre persoanele îndreptățite să explice de ce proiectul de ordin pe linia câini de serviciu a MAI nu face bine Poliției Române.

Împotriva acestui proiect de ordin a apărut o petiție online, iar 1.500 de persoane au semnat deja pentru susținerea cauzei. ”Sunt total de acord cu inițiatorul petiției. Sunt lucruri care nu funcționează și polițiștii nu sunt stimulați să ia în grijă un câine polițist, deși eficiența acestora nu poate fi contestată. Atenția asupra câinilor militari a devenit mai mare după ce a fost făcută publică povestea lui Max, câinele Ministerului Apărării Naționale. Din păcate, Max este un exemplu, nu o excepție. Este timpul ca cei din MAI să schimbe regulile și să acorde atenție acestui segment care este pe cale de dispariție”, spune agentul de poliție Ionuț Huci.

La Roman e mai bine ca în altă parte

La acest moment, Poliția municipiului Roman este singura poliție municipală din țară ce deține un autoturism adaptat pentru transportul unui câine polițist. „Dacă nu aveam sprijinul conducerii, nu am fi avut nimic. Faptul că domnul comisar-șef (n.r. – comisarul-șef Dragoș Bălău, șeful Poliției Roman) a crezut în ideile mele și m-a sprijint, a condus la rezultate bune. Un alt exemplu a fost când un coleg al meu a vrut să aducă un câine ”din afara sistemului”, adică un pui ce avea calități importante pentru un câine militar. Șefi de mai sus au spus că nu se poate, că e dificil de integrat, că e birocrație multă… Domnul comisar-șef ne-a dat mână liberă, iar acel câine a terminat cursurile de la Sibiu, de la centrul Chinologic, cu nota 10”, spune Ionuț Huci.

La acest moment, Poliția municipiului Roman are cinci câini militari, în timp ce la nivelul întregului Inspectorat de Poliție Neamț sunt 14 ”polițiști” cu zgardă. Conductorii lor primesc, în fiecare lună, un supliment financiar de 50 de lei, dar fără degrevarea de la alte sarcini. ”Un conductor trebuie să aibă grijă mare de câinele său, să-l antreneze zilnic, să-l determine să fie mai bun în căutările sale, merge cu el la cursuri – uneori pe banii personali… nu e simplu deloc. În același timp, polițistul are exact aceleași atribuțiuni ca un coleg ce nu are în grijă un câine. Cum să accepte colegii mei să ia în grijă un câine, când îți iei așa multe obligații și nu ai nicio compensare?”, întreabă retoric polițistul.

Cu tot sprijinul oferit, polițiștii romașcani ce au în grijă câini polițiști nu au unde să facă un duș la serviciu, după ce lucrează cu partenerul patruped. O problemă și mai gravă este acea a medicului veterinar. ”Este un singur medic la patru județe. Până ajunge doctorul la Roman, moare câinele. Am avut un caz de torsiune gastrică. Se umflase câinele ca un balon în zona stomacului. Am mers la un cabinet veterinar privat, era 12 noaptea, iar situația nu suporta amânare. Fiind vorba de un câine polițist, a fost sunat medicul MAI, care a dat acceptul pentru operație. Dacă nu aș fi mers la un cabinet privat, câinele acela murea”.

Printre cerințele celor care luptă pentru o viață mai bună a câinilor polițiști se numără și scoaterea lor din sistem într-o anumită ordine. Astfel, conductorul ar trebui să aibă prioritate în a lua câinele acasă, câinele să beneficieze de o rentă viageră, iar conductorul să aibă un spor mai mare decât suma de 50 de lei pe care o primește acum.

Țigările din perete

Cel mai recent caz de câine polițist la datorie este cel al lui Odek. Pe data de 12 februarie, acesta a depistat 631 de pachete de țigări de contrabandă ascunse într-un perete modificat al unui stand din piața central. Câinele a fost chemat de două ori să miroasă standul și de fiecare data s-a suit pe acel perete. Conductorul câinelui a spus că trebuie stricat peretele, cu riscul de plăti paguba. S-a dovedit că mirosul de câine nu poate fi păcălit ușor, iar oamenii legii au făcut captura. La percheziția fără patruped, polițiștii găsiseră un singur pachet de țigări de contrabandă, căzut sub o masa.

Semnează și tu petiția!

Petiția online pentru salvarea câinilor polițiști de la eutanasiere poate fi semnată aici: https://www.petitieonline.com/salvati_cainii_politisti_de_la_eutanasiere

Săptămâna viitoare sunt programate întâlniri ale unui grup de lucru pentru ca proiectul de ordin să fie modificat în așa fel încât acești câini militari să nu mai fie casați precum o mașină scoasă din uz.

caini politisti 6
Exit mobile version