Simona Obreja din cadrul Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Neamț, și Eliza Ventaniuc, de la Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Neamț, vor reprezenta în acest an județul la Gala Națională a Excelenței în Asistență Socială. Acestea au fost desemnate în urma mai multor etape de preselecție precum și a votului on-line drept finaliste la categoria „Premiul pentru cel mai bun asistent social din domeniul protecției copilului”, pentru obținerea trofeului intrând în cursă cei mai buni 14 asistenți sociali din țară.
Județul Neamț a participat anul acesta la cea de-a treia ediție a Galei Naționale a Excelenței în Asistență Socială cu 16 nominalizări, fiind propuși cei mai buni specialiști din domeniu sau persoane care prin activitatea lor au contribuit la dezvoltarea serviciilor sociale de calitate. Câștigătorii vor fi anunțați în cadrul Galei Naționale a Excelenței în Asistență Socială ce va avea loc la Ateneul Român din București, pe data de 14 martie. Evenimentul, ajuns la a treia ediție, are scopul de a pune în valoare profesia de asistent social și de a recompensa moral activitatea celor mai dedicați specialiști din domeniu.