Site icon inRoman.ro

Risc de închisoare pentru furt de curent

stalp curent electric

Luni, 7 martie, în jurul orei 11.00, polițiștii din cadrul Postului de Poliţie Stăniţa s-au sesizat cu privire la săvârșirea infracțiunii de furt de energie electrică și au surprins în flagrant un bărbat de 59 de ani, din localitate, care sustrăgea curent electric direct din reţeaua unei societăți de distribuție. Polițiștii au identificat un conductor electric, în lungime de 8 metri, care trecea printr-un păr din dreptul locuinței bărbatului și care era racordat ilegal la reţeaua electrică, alimentându-şi consumatorii casnici din gospodărie. Prejudiciul produs urmează a fi stabilit de către societatea păgubită.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt de energie electrică. Conform legii privind energia electrică și gazele naturale, deteriorarea, modificarea fără drept sau blocarea funcţionării echipamentului de măsurare a energiei electrice livrate ori modificarea fără drept a componentelor instalaţiilor energetice constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la doi ani sau cu amendă, iar executarea sau folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare se pedepseşte cu închisoare de la șase luni la trei ani sau cu amendă. Totodată Codul Penal prevede pedeapsa închisorii de la șase luni la trei ani sau amendă pentru furt de energie electrică.

În cazul consumului fraudulos de energie, toţi consumatorii oneşti sunt afectați, pentru că aceste practici ilegale au consecinţe directe asupra calităţii serviciilor de distribuţie a energiei. Pe de altă parte, furtul de energie realizat prin intervenţii neautorizate sau instalaţii improvizate poate genera accidente având consecințe deosebit de grave.

Exit mobile version