Site icon inRoman.ro

Ce se va face în locul centralelor demolate

Administrația locală a dispus demolarea unei centrale de pe strada Anton Pann și a centralei ciupercă de pe C.A. Rosetti. Zone eliberate de cele două imobile vor fi curățate și, mai apoi, pe strada Anton Pann se va amenaja unu spațiu verde, ”la solicitarea cetățenilor de acolo”, după cum  au precizat reprezentanții administrației locale. Tot la solicitarea romașcanilor s-ar fi luat și decizia ca în locul centralei ciupercă să fie trasată o parcare.

Demolarea fostelor centrale termice a fost dispusă anul trecut și s-a pus în practică zilele acestea. Costurile privind demolarea celor două construcții se ridică la aproape 60.000 de lei.

Exit mobile version