Site icon inRoman.ro

Copii răniți în accident

ambulanta politie logan 1

Doi copii din Roman, de patru și 12 ani, au fost răniți sâmbătă dimineață într-un accident rutier care a avut loc pe DN 15D, în afara localității Horia. Din primele cercetări a reieșit că, în timp ce un bărbat de 48 de ani, din Roman conducea un autoturism pe DN15D, având direcţia de deplasare către Piatra – Neamţ, s-ar fi angajat în depăşirea unui autoturism din faţa sa, moment în care a pierdut controlul autoturismului, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un copac. În urma impactului, a rezultat rănirea celor doi pasageri minori din autoturism. Copiii au fost transportaţi cu ambulanţa la Spitalul Municipal din Roman în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Exit mobile version