Miercuri, la ora 10.13, dispeceratul ISU – Ambulanţă Neamţ a fost anunţat, prin apel la „112”, că a izbucnit un incendiu la tabloul electric ataşat de un perete exterior al unui corp de clădire al Şcolii Gimnaziale Băluşeşti, comuna Icuşeşti. La locul indicat s-au deplasat un ofiţer şi nouă subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Roman cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD.
Până la sosirea pompierilor militari, cei 32 elevi aflaţi în cele două săli ale corpului de clădire s-au evacuat, iar personalul unităţii de învăţământ şi pompierii voluntari au reuşit să oprească extinderea flăcărilor, folosind stingătoare. Militarii au stins incendiul şi au verificat podul construcţiei şi clasa inundată cu fum, constatând că nu există alte focare. Au ars izolaţia cablurilor electrice (aproximativ zece metri), elementele din plastic ale tabloului electric şi lambriul din mase plastice din streaşina clădirii, pe o suprafaţă de aproximativ doi metri pătrați. S-au degradat lambriul din mase plastice – pe o suprafaţă de aproximativ zece metri pătrați – şi zugrăveala peretelui, pe o suprafaţă de aproximativ doi metri pătrați. Cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit electric produs la un cablu defect.