Guvernul a prelungit cu trei luni, respectiv până la 30 iunie, termenul până la care contribuabilii pot plăti impozitul/taxa pe clădiri, pe teren și pe mijloacele de transport și pot beneficia astfel de bonificația stabilită de către consiliile locale pentru plata integrală a acestor obligații. Măsura este inclusă într-o Ordonanța de Urgență aprobată în ședința de miercuri, 23 martie, a Guvernului, prin care au fost aduse unele modificări Codului Fiscal.
Potrivit actului normativ, pentru anul 2016, primul termen de plată a impozitului/taxei pe clădiri, impozitului/taxei pe teren, respectiv impozitului/taxei asupra mijloacelor de transport se prelungește de la 31 martie la 30 iunie. ”Contribuabilii care achită integral suma până la 30 iunie benificiază de bonificația stabilită de consiliul local. Termenul era 31 martie, s-a prelungit acest termen pentru ca toată lumea să poată plăti și să poată beneficia de clarificările pe care Ministerul de Finanțe le-a adus în ultimele săptămâni în privința noului Cod Fiscal și a normelor de aplicare”, a declarat Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Guvernului. La nivelul municipiului Roman, cei care plăteau integral impozitul local până la 31 martie, aveau parte de o reducere de 10%.
De asemenea, a fost prelungit cu două luni, de la 31 martie la 31 mai, termenul până la care persoanele fizice și juridice care dețin mijloace de transport radiate din circulație până la 31 decembrie 2015, au obligația să depună o declarație în acest sens, însoțită de documente justificative, la compartimentele de specialitate ale autorităților locale.
O altă modificare vizează prelungirea cu două luni, de la 31 martie la 31 mai, a termenului până la care persoanele fizice care au în proprietate clădiri cu destinație mixtă sau nerezidențială pot depune declarația privind destinația clădirii. Tot cu două luni, până la 31 mai 2016 se prelungește și termenul până la care persoanele juridice pot depune declarația privind clădirile pe care le dețineau în proprietate la data de 31 decembrie 2015, destinația și valoarea impozabilă a acestora.
Ordonanța de Urgență va intra în vigoare imediat după publicarea în Monitorul Oficial.