Site icon inRoman.ro

Polițiștii au un nou sindicat

ioan canarau

Polițiștii din Neamț au posibilitatea de a se înscrie într-un nou sindicat. Sindicatul Agenților de Poliție (SAP) Neamț a fost înfiițat, legal, în urmă cu câteva săptămâni.  Decizia de formare a unui nou sindicat a fost luată de Ioan Cănărău. Acesta a demisionat din cadrul Sindicatului Național al Agenților de Poliție, nemulțumit de modul în care șefii acestei organizații sindicale au reprezentat interesele oamenilor legii.

”Agenții de Poliție din Inspectoratul de Poliție Neamț s-au decis să-și înființeze un sindicat al lor, curat, sătui fiind de ceilalți lideri ai sindicatelor naționale, care s-au lăsat prea ușor cumpărați de angajator. În luna decembrie anul trecut am înființat Sindicatul Agenților de Poliție Neamț; recent am dobândit și personalitate juridică și putem spune că suntem în linie dreaptă, oficial funcționăm. Deocamdată s-au înscris în sindicat în jur de 70 de polițiști, îi așteptăm pe toți agenții din Inspectoratul de Poliție Neamț să adere la sindicatul nostru pentru că, dacă devenim majoritari, reprezentativi, vom discuta altfel cu angajatorul. Noi vom lupta în continuare pentru drepturile polițiștilor; vrem, într-un fel, să convingem angajatorul că drepturile noastre trebuie acordate și respectate necondiționat.”

Astfel de inițiative au avut loc și în alte județe din țară. Liderii noilor sindicate județene nu exclud aderarea la o federație existentă sau asocierea în vederea formării unei noi federații sindicale.

Exit mobile version