Guvernul a adoptat în ședința de miercuri, 23 martie, unele reglementări în scopul înlesnirii condițiilor de ieșire din România a cetățenilor români minori. Proiectul de lege modifică prevederea referitoare la acordul părinților pentru ieșirea din România a cetățeanului român minor, în sensul că declarația de acord a părintelui care nu îl însoțește pe minor în timpul călătoriei poate fi eliberată pentru mai multe călătorii, respectiv pentru o perioadă de până la trei ani, fără menționarea destinațiilor. Potrivit legislației actuale, este obligatorie declarația autentificată pentru fiecare ieșire din România a minorilor sau întocmirea unei declarații pentru toate deplasările în străinătate, ceea ce a provocat nemulțumiri îndeosebi în cazul minorilor care călătoresc frecvent pentru a desfășura activități culturale, sportive, educaționale, în afara țării.
De asemenea, se elimină obligativitatea menționării scopului deplasării și a rutei din cuprinsul declarației notariale privind acordul părintelui pentru efectuarea călătoriei în străinătate de către minor, însoțit de o altă persoană. Această modificare survine întrucât în practică au existat situații în care minorilor nu li s-a permis ieșirea din țară deoarece, independent de voința însoțitorului, compania de transport a modificat traseul ce urma să fie parcurs până la destinație. În cazul minorilor care au domiciliul/reședința în statul de destinație, nu mai este necesară prezentarea declarației părinților/tutorilor.
Scopul acestor modificări este de a găsi soluții adecvate, ușor de îndeplinit și mai puțin costisitoare, privind condițiile în care cetățenii români minori pot călători în străinătate, însoțiți de părinți/tutori legali. Modificările țin seama și de legislația mult mai permisivă, în acest domeniu, din alte țări ale Uniunii Europene.